• 2010
  • page views Vizualizări

Scenarişti

În partea dreptă G. Malarciuc în timpul lucrului la studiou

Noţiunea de scenarist este de obicei utilizată doar referitor la filme, deşi scenariile se scriu şi pentru alte genuri de spectacole de divertisment, căci fiecare dintre ele implică o anumită ordine şi succesiune de acţiuni, astfel încît în ultimii ani în vogă este conceptul de dramaturg de cinema.

Dramaturgia, ca modalitate de a transmite cititorului, spectatorului o anumită acţiune - tragică, dramatică, satirică sau de oricare alt fel, există de mai multe milenii, astfel încît cinematografia, cînd şi-a găsit limbajul propriu de exprimare, a preluat aproape toate genurile de dramaturgie, existente anterior, a inventat altele noi, reieşind din posibilităţile sale tehnice.

Discuţiile din mediul literar cu privire la întrebarea, ce înseamnă dramaturgia filmului nu încetează pînă în prezent, prin ce se deosebeşte o piesa de teatru de proza obişnuită. Într-adevăr, mai multe dintre operele în proză sau chiar în poezie pot fi uşor transformate într-un scenariu cinematografic, iar altele - nu. Trucul constă în faptul, că pentru teatru şi în special pentru filme, textul trebuie să conţină descrierea unor imagini vizibile.

Este cunoscut faptul că A. S. Puşkin scria poezii şi proză cu mult înainte de începerea erei cinematografice, însă anume creaţia sa este adusă, de către maeștrii care instruiesc studenţii la Institutul de Cinematografie din Rusia (VGIK), drept exemplu de literatură compatibilă cu cinematografia. Un exemplu clasic, în acest sens, este prelegerea lui M. Romm, ţinută în faţa viitorilor regizori de film, prelegere, în care e citată poezia lui A. S. Puşkin, care conţine descrierea sălii de teatru înaintea spectacolului, anume aceasta este utilizată pentru exemplificarea scenariului, dar şi conceptului regizoral. Teatrul este plin deja ...” „ Lojele strălucesc ...” „Parterul, fotoliile - totul e-în fierbere...” „O mare de aplauze nerăbdătoare…” „Fluturînd cortina, freamătă.” Aici orice pasaj literar poate fi luat drept cadru cinematografic:

„Teatrul este plin deja ...” - Planul general al sălii de spectacole, spectatorii sînt deja aşezaţi la locurile lor. „Lojele strălucesc…” Planul mediu cu o panoramă a lojelor de teatru. „Parterul si fotoliile – totul e-n fierbere ...” - panorama spectatorilor din sala teatrului . „O mare de aplauze ale studenţilor nerăbdători...", care cer să înceapă cît mai curînd spectacolul - un plan mediu îndepărtat. „Fluturînd cortina freamătă” – camera se roteşte la 180 ° şi putem vedea cum se ridică cortina.

Astfel de pasaje sînt foarte multe şi în poezia, şi în proza lui Puşkin, nemaivorbind despre „Micile tragedii”. Nu întâmplător aproape toate operele lui Puşkin sunt ecranizate. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre piesele de teatru şi proza lui A. P. Cehov.

Un scenariu necesar nu numai pentru filme de lung metraj, ci şi pentru schiţele documentare, filme de popularizare a ştiinţei şi cele didactice, nemaivorbind de filmele cu desene animate.

Cum s-a format activul de autori ai cinematografiei autohtone, iar mai tîrziu cel de televiziune? De unde se inspira cinematograful pentru a găsi subiecte şi teme pentru a le ecraniza? Nu era pe atunci nici VGIK-ul, nici Cursurile Superioare pentru Scenarişti, unde lecţiile să fie ţinute de către maeștrii ecranului cu renume. Iniţial totul a evoluat spontan şi haotic. În cinematografiile în curs de formare acest proces are loc pînă în prezent. Este bine atunci, cînd o ţară are tradiţii seculare, sau chiar milenare, care îşi au rădăcinile în antichitate. Subiectele scurte se iau uneori direct din spectacolele de estradă. În astfel de ţări precum Grecia, Italia, Franţa, care au un patrimoniu literar bogat, scenariştii au avut de unde învăţa. În ţările cu o istorie mai recentă aceste procese au avut loc în mod diferit. Aici, procesul de învăţare a măiestriei de scenarist decurgea, practic, paralel cu dezvoltarea literaturii, se utiliza experienţa statelor europene şi la scrierea scenariilor se implicau operatorii şi scenariştii veniţi din alte ţări.

În fosta noastră ţară comună, procesul de învăţare al artei de a face filme era mult mai organizat, prin intermediul Institutului Unional de Stat de Cinematografie, acolo scriitorii tineri din Moldova studiau cinematografia, precum şi la Cursurile Superioare de Regie şi Scenaristică, de pe lîngă Uniunea Cineaştilor din URSS. Astfel au apărut cinematografiile în aproape toate fostele republici sovietice. De exemplu, la început maeştrii tineri din Moldova au fost ajutaţi de astfel de dramaturgi de cinema cu experienţă, precum M. Papava, I. Prut şi alţii.

Colectivul de autori ai filmului documentar s-a format în mare măsură din rîndul scriitorilor şi poeţilor tineri talentaţi, dar şi jurnaliştilor, care au avut deja o anumită experienţă de lucru la radio şi televiziune. Paralel cu studioul „Moldova-film” s-a dezvoltat cu succes şi filmul televizat de la studioul „Telefilm-Chişinau”.

După ce au obţinut o experienţă anumită pe platourile de filmare, în ce priveşte scenaristica, mai ales aceea care ţinea de schiţele documentare, la studio au început să vină cei mai capabili operatori, regizori, actori,  iar în filmul animat - şi pictori.

Această metodă de formare a cadrelor pentru scenaristică nu este deloc originală. La Hollywood, de exemplu, editorii de film, asistenţii regizorului şi reprezentanţii altor profesii cinematografice, deveneau scenarişti. Şi nu este deloc surprinzător. La producerea filmului documentar (de non-ficţiune) de cele mai multe ori în calitate de scenarişti lucrează foştii editori, critici, istorici de film.

La fel cum nu poţi deveni un profesionist adevărat, fără să tragi adînc în piept aerul din culise, tot astfel nu poţi deveni un cineast adevărat, precum spunea V. Şukşin, „fără ca să te fierbi în cazanul de la studio”, fără ca să studiezi în detaliu întregul proces de filmare de la A la Z.

În lista propusă cu sute de nume, care figurează în genericul filmelor realizate la studiourile „Moldova-film” şi „Telefilm-Chisinau”, nu putem afirma cu certitudine, că toate aceste persoane sînt profesioniste în domeniul scenaristicii, însă aproape fiecare, cu excepţia cîtorva critici de filme şi traducători, au scris cel puţin cîte un scenariu pentru o schiţă documentară sau cîte un subiect pentru revista cinematografică „Usturici”, unde o schiţă de 2 – 3 minute putea servi drept subiect pentru un film documentar.

Pentru comoditate, ca să înţelegem „Cine şi ce este” dintre autorii prezentaţi, propunem următoarele abrevieri ale profesiilor de bază ale autorilor: Scr.- scriitor, Scen. – scenarist, Red. - Redactor, J - jurnalist, C - critic de film, P - pictor, T - Traducător, Muz. - Muzicolog, Reg. - Regizor. Uneori, o persoană are mai multe însemnări: Scen.Red. - scenarist şi redactor.



Personalităţi

Localităţile Moldovei şi diasporei

Hînceşti

Statut:
Oraș
Prima atestare:
sec. XVII
Populația:
15281 locuitori

Hînceşti este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Hînceşti. Amplasat în sud-vestul republicii, în lunca rîului Cogîlnic, este situat la 36 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 15281 de locuitori. Primele menţiuni documentare a localităţii datează din secolul XVII, denumirea venind de la vechiul neam de razeşi din Lăpuşna, Hînceştii.

Citeşte mai departe