Filtru pe categorii
  • 2011
  • page views Vizualizări

Lumea vegetală și animală a Moldovei

Яблоня в цвету, Каларашский р-он

În Moldova se întîlnesc condiţii climaterice opuse, diferite regiuni au istorii geologice diverse, în apropiere de Carpaţi şi regiunea mediteraneană − sînt situate centrele active de formare ale speciilor vegetale. Toate acestea au adus la crearea unei flore bogate, diverse şi amestecate ca componenţă. V. V. Dokuceaev scria, că în Basarabia pot fi întîlnite alături plante tipice pentru clima vest-europeană moderat de umedă şi cald-temperată, precum cireşul sălbatic, nucul şi fagul, dar şi în special reprezentanţii climei continental-uscate − negara, păiuşul, vişinul de stepă, porumbarul.

Lista plantelor superioare din Moldova, conform ultimelor date, numără aproape 1540 de specii, care se referă la 550 de genuri şi 101 de familii. Este foarte mult pentru un teritoriu relativ nu prea mare. Cantitativ predomină speciile palearctice, dar sînt şi plante caracteristice pentru flora europeană. Printre ele plantele rare caracteristice arealului mediteranean constituie 17% din listă, iar savanţii tot mai descoperă noi şi noi tipuri.

Moldova se află în două zone naturale: de silvostepă şi de stepă. Vegetaţia naturală, însă s-a păstrat doar fragmentar. Cealaltă parte a teritoriului a fost într-atît modificată de activitatea omului, încît savanţii sînt nevoiţi să reconstituie tabloul fostei vegetaţii conducîndu-se după diverşi factori indirecţi. Pădurile, spre exemplu, s-au păstrat sub forma a 800 de masive situate izolat şi a unor sectoare cu suprafaţa de 290 mii de ha, ceea ce constituie, judecînd după structura solului, nu mai mult de 1/4 din suprafaţa pe care o ocupau anterior.

La nordul Moldovei se întinde silvostepa, cu forma unui semicerc lat. În trecut ea consta din suprafeţe mari de stejar sau din păduri de stejar şi carpen, despărţite de stepe-lunci cu un înveliş de iarbă bogat şi divers. Foarte bine s-a păstrat sectorul de pădure din nordul Moldovei din ocolul silvic Feteşti, raionul Edineţ.

Пшеница и маки, Ново-Аненский р-он

Pădurea prezintă aici o dumbravă caracteristică acestor regiuni cu stejar pedunculat, combinat cu alţi copaci şi arbuşti: cireşi, voniceri, călini, corni, porumbari. Învelişul de iarbă din poieniţe e dens şi strîns, constă din: hiruşor, golomăţ, păiuş, rourică; multe specii caracteristice dumbrăvilor de nord − sînziene, cinci-degete, mierea-ursului. În pădurile din nord putem întîlni mesteacănul rar pentru flora Moldovei. Prezintă interes unica dumbravă din Moldova, care se află în ocolul silvic Rosoşeni, la nord-vest de localitatea Briceni.

Silvostepele din nordul Moldovei se împart în 4 regiuni: de vest – pînă la Prut, două centrale − Romănouţi şi Soroca, care ocupă Podişul Nistrean şi de est, care ocupă extremitatea silvostepei din Ucraina.

Continuare

În chiar inima Moldovei, pe coline cu relief divizat, se află ocolul silvic botanic Codrii. Partea lui centrală sau nucleul era pe timpuri numai pădure. Şi acum aici se află cele mai mari păduri de stejar şi carpen din Moldova, în care se întîlnesc şi fagi. Pe timpuri acest copac-gigant se întîlnea mult mai des în Codri, acum însă în desişurile pădurilor pe solurile brune putem vedea izolat doar cîte un fag cu vîrsta de 250 ani. Tulpinile sale lustruite sînt asemenea unor coloane, atingînd pînă la 25 de m înălţime. Cel mai înalt fag (27 m) creşte în ocolul silvic Mîndra din raionul Călăraşi; acest gigant este inclus în lista arborilor seculari, protejaţi de către Stat. Acum în partea centrală a Codrilor − pădurilor le revin 45% din suprafaţă. Iar aceasta nu e puţin pentru republică, unde împădurirea medie constituie în total 8,7%.

Teritoriile de la periferia Codrilor sînt mai vaste decît nucleul şi la fel sînt ocupate de păduri. În componenţa lor, în afară de două tipuri de stejar – pedunculat şi gorun, carpen, se mai întîlnesc teiul argintiu, ulmul, paltinul, arţarul de Norvegia, cornul, clocotişul, călinul, părul sălbatic; pot fi întîlniţi şi mulţi arbori, arbuşti, ierburi rare, caracteristice pentru pădurile Europei de Vest − sorb, salbă, iederă, măceş, dar şi planta comestibilă − leurda sau ceapa ursului.

Лес в долине реки Косарэу, Наславча, Окница

În Codri se află rezervaţia de păduri de la Lozova şi Căpriana − una dintre cele mai mari din Moldova. Ea ocupă mai mult de 8 mii de ha şi include toate tipurile de pădure din Codri − de stejar, carpen, fag, apoi numai de stejar, dar şi de stejar, tei şi frasin ş.a. În desişul Codrilor e linişte, vara este foarte cald, nici vîntul nu abureşte.

Pe solurile cenuşii răspîndite aici cresc foarte bine stejarii. Predomină stejărişurile, dar printre ei se întîlnesc şi arbori seculari de 250-300 de ani cu înălţimea de 35 de m, cu diametrul de 1-1,5 m. Ierburi în pădure nu sînt multe, dar peste tot, pe solurile de suprafaţă creşte iedera. Este destul de neobişnuit; spre exemplu în pădurile Rusiei Centrale nu creşte iedera, iar în pădurile din Crimeea şi Caucaz ea urcă pe tulpinile copacilor, iar la suprafaţa solului nu creşte, de obicei. Pădurile Codrilor au funcţie importantă de protecţie a solului şi apelor: ele au puţine rîpi, urme ale eroziunilor în păduri nu sînt, iar pe suprafeţele din vecinătate se întîlnesc adesea izvoare cu apă potabilă bună.

Între silvostepa moldovenească şi Codri, acolo unde relieful e în coborîre se află o insulă de stepă, care a primit din timpuri străvechi denumirea Stepa de Bălţi. Acum toată stepa este arată, iar cîndva aici a fost o vegetaţie de cîmpie (stepă), faptul acesta este dovedit de solurile de cernoziom, care s-au păstrat aici. Acest lucru este confirmat şi în descrierile făcute de botanici la sfîrşitul secolului XIX – începutul secolului XX.

La sud de Codri este răspîndită o vegetaţie specifică – aşa-numita silvostepa de gîrneţ. Ea reprezintă alternarea terenurilor mari de stepă, în prezent arate, întretăiate parcă, de pîlcuri de pădure, în care predomină plante rare mediteraneene – stejarul pufos, rezistent la secete şi sateliţii săi – scumpia, cărpiniţa, părul sălbatic. Pădurile de gîrneţ nu sînt dese, e multă lumină şi de aceea este dezvoltat stratul de arbuşti şi învelişul de ierburi. În ele se întîlnesc respectiv nu puţine  plante balcanice şi mediteraneene, printre ele albăstreaua Angelescu.

Восковик на толтровой скале, Дуруитоаря Веке, Рышкань

Pădurea de gîrneţ este foarte frumoasa primăvara − ovalurile nu prea înalte ale stejarilor pufoşi au înverzit deja, iar salcîmii care cresc alături înfloresc abundent şi răspîndesc un miros foarte fin. Dar aici e frumos şi toamna: stejarii sînt încă verzi, iar alături de el tufişurile de un roşu aprins ale scumpiei care-şi schimbă haina în una tomnatică.

La Sudul Moldovei de la Prut la Nistru se întind stepele străvechi. La est, ele trec în Ucraina, iar la vest – în România şi Bulgaria, unde ele ocupă respectiv o parte mare a depresiunii. Stepele de Sud ale Moldovei, care ies în unghi între Nistru şi Marea Neagră, în literatură sînt numite adesea Bugeac (din limba tătară „colţ”, „unghi”). În trecut pe aceste teritorii predominau gramineele clasice: negara comună şi negara Lessing, păiuşul, rourica, tarasca, dar şi specii de ierburi: trifoiul roz, de cîmpie şi panonian, lucerna galbenă şi românească ş.a. Acum aceste plante sînt destul de rare, dar în schimb s-a răspăndit din plin planta ce face parte din graminee − bărboasa rezistentă la secetă şi care s-a adaptat foarte uşor pe cele mai incomode terenuri.

A. S. Puşkin în drumul său de la Chișinău pînă la Cahul scria: „Stepele de Bugeac nu sînt nisipoase, ele se aştern covor verde pe cîmpii – graminee şi cereale” Nu întîmplător, vegetaţia abundentă şi deasă de iarbă a contribuit la formarea solurilor fertile de cernoziom la sudul Moldovei, inclusiv saturate cu humus pînă în adîncuri. Ele sînt o amintire despre lumea vegetală cîndva extrem de bogată a stepelor de Bugeac.

Este foarte interesantă vegetaţia de luncă a Moldovei, care s-a păstrat mai bine decît cea de stepă. În luncile sărate de la Cogîlnic, Ialpug, Botna, iar pe alocuri la Răut şi în preajma cursului inferior al Prutului sînt multe lunci sărăturoase pe alocuri chiar doar mărăcinişuri de săricică, de asemenea se întîlnesc plante iubitoare de soluri sărăturoase precum tamarisca.

Dar cu totul altfel e tabloul în luncile rîurilor mari − Nistru, cursului de sus şi de mijloc al rîului Prut. Aici sînt lunci mănoase şi mlaştini de stuf, pe alocuri pe colinele, care sînt inundate foarte rar s-au păstrat sectoare minunate cu stejari înalţi. Aceste păduri înainte se numărau printre dumbrăvile de pini. Dumbrava din lunca Prutului (ocolul silvic de la Călineşti) este considerată de către botanici cea mai veche din Moldova. În această pădure se află cel mai înalt ştejar: înălţimea lui e de 35 de m, iar diametrul la bază e de 9 m. Tot aici s-a păstrat un plop negru secular: înălţimea lui e de 24 de m, iar diametrul la înălţimea de 1,3 m este egal cu 270 cm. Viţele sale urcă în vîrfurile sălciilor, plopului alb, cîte o dată şi a stejarului. Printre plantele sălbatice din Moldova se numără numeroase plante – decorative, medicinale şi eterice, furajere, dar şi plante care contribuie la fertilizarea solului.

Цветущая вишня у монастыря Хирова, Оргеевский р-он

Multe dintre ele sînt studiate şi introduse în cultură. Pentru întărirea pantelor erodate sînt foarte preţioşi: stejarul pufos, lemnul-cîinesc şi bărboasa ş.a. Exemplare minunate de brazi albi, pini, brazi, arbori foioşi rari − ginko, castan, arţar, catalpe, nuci, platani, macluri — cresc foarte bine şi dau roadă în parcurile decorative ale Moldovei. 16 dintre aceste parcuri sînt protejate de Stat. Cel mai mare dintre ele − cel de la Ţaul a fost fondat în anul 1901, care se află la nordul Moldovei, ocupă suprafaţa de circa 50 de ha. Aici cresc 150 de specii de copaci, arbuşti, liane şi nu cresc pur şi simplu: toată această bogăţie floristică formează cîteva combinaţii unice de peisaj. În republică sînt şi alte parcuri la nord −  cel de la  Cuhureşti şi de la Brînzeni, cel de la Ivancea şi de la Mileşti – în centru, de la Hîrbovăţ şi de la Leontievca – în sud.

În aceste parcuri cresc 31 de soiuri de copaci coniferi, 55 de soiuri de cei foioşi, care au fost aduşi aici mai mult de jumătate de secol în urmă. S-au adaptat foarte bine, căci clima şi solul din Moldova le sînt favorabile pentru creştere şi dezvoltare. În plus s-au încadrat foarte bine în flora locală.

Lumea animală

Faptul că relieful, configuraţiile geografice nu sînt uniforme, dar nici clima, bogăţia şi diversitatea hranei vegetale din trecut a contribuit la formarea pe teritoriul Moldovei a unei lumi animale la fel de bogate. Diversitatea lui se intensifica şi datorită situării sale pe teritoriul dintre Nistru şi Prut la graniţa cu stepele uscate din Rusia de Sud, a pădurilor umede din Carpaţi şi a configuraţiilor geografice mediteraneene de est.

Зубры в заповеднике "Пэдуря домняскэ", Глодень

Componenţa faunei contemporane a Moldovei este predominată de speciile, caracteristice raioanelor vecine ale Ucrainei, dar sînt şi multe specii caracteristice zonelor Europei de vest şi celei balcanice. În această privinţă fauna parcă repetă flora. Descoperirile arheologice demonstrează că în paleolitic şi neolitic, adică cîteva mii de ani în urmă, în pădurile şi stepele din Moldova erau populaţii de: cerbi, zimbri, bouri, căprioare, mistreţi, cai sălbatici, măgari sălbatici mongoli, urşi de peşteri şi bruni, alte animale mari, care erau vînate de oamenii primitivi. Conform mărturiilor letopiseţului, în epoca feudalismului Moldova era slăvită şi prin domeniile de vînat bogate. În secolul trecut desţelenirea în masă a stepelor şi despădurirea a dus la scăderea bruscă a numărului multor animale.

Cu toate acestea fauna republicii numără mai mult de 400 de specii vertebrate şi de 4600 nevertebrate. Numai mamifere în Moldova sînt 70 de specii. Cei mai mari: − mistreţii, populează Codrii şi plaviile Prutului. Mult mai răspîndită în Moldova este căprioara. În păduri pentru ea ajunge hrană, iar populaţia acestor animale creşte. Soarta lor pe teritoriul Moldovei este interesantă. În timpuri preistorice, cînd aici erau multe animale de pradă, populaţia de căprioare se menţinea numeric la o cantitate redusă. Acest lucru este confirmat şi de relativ puţinele rămăşiţe „domestice” ale omului primitiv. Oamenii se confruntau cu animalele de pradă, în special, cu lupii, astfel ajutînd căprioarele. Zoologii au dovedit demult, că anume lupul – este cel mai mare duşman al căprioarelor. În Evul Mediu tîrziu, conform mărturiilor lui Dmitrie Cantemir, mii de turme de căprioare treceau în goană din stepe în păduri, vara însă se întorceau în stepe. Apoi vînatul excesiv aproape că a lichidat animalele, astfel încît către anul 1945  au rămas foarte puţine. Au fost luate măsuri extraordinare, vînatul căprioarelor a fost interzis totalmente. Rezultatele nu au întîrziat să apară: acum numărul lor atinge mai mult de 10 000 de capete.

În Moldova se întîlesc pretutindeni, dar preferă Codrii, pădurile din preajma Nistrului şi Prutului. Populaţia lor este mai numeroasă în lunca din preajma pădurii de la Dubăsari: aici pe suprafaţa de 1800 de hectare trăiesc permanent nu mai puţin de 300 capete de căprioare. Cerbii nobili, care populau cîndva Moldova, au fost exterminaţi în întregime pînă în secolul al XX-lea. În anii 1954-1961, aici au fost aduşi din Ascania Nova maralii − o subspecie a cerbilor nobili. Lor li s-a dat drumul în Codri, pe lîngă satele Vorniceni şi Lozovo. Odată cu trecerea anilor numărul cerbilor s-a mărit. Prin păduri se găsesc de multe ori coarnele lăsate de ei, iar, toamna în perioada împerecherii, pădurea este străbătută de urletul caracteristic pentru cerbii-masculi. Din regiunea Primorsk au fost aduşi alţi reprezentanţi ai speciei de cerbi – ciute şi cerbi pătaţi, care niciodată nu au existat în Moldova, nici chiar în timpurile străvechi.

Aceste animale frumoase redau localităţilor împădurite farmecul de altă dată. Printre animalele sălbatice ale Moldovei sînt şi animale de pradă, iar numărul lor este destul de mare pentru ţară. În afară de lupul menţionat mai sus, se întîlneşte bursucul, jderul, nevăstuica, hermina, dihorul. Toate aceste animale trăiesc în păduri, au un număr redus şi nu prezintă interes pentru vînat. Este mult mai răspîndită vulpea, care trăieşte şi în păduri şi pe suprafeţe deschise; anual sînt dobîndite cîteva mii de pieicele de vulpe.

Încă 50 de ani în urmă aproape în toată Basarabia se întîlnea pisica sălbatică europeană, acum însă acest animal interesant poate fi văzut doar în plăviile Prutului, Nistrului, prin regiunea satului Palanca, la extremitatea de sud-vest a republicii − prin împrejurimile oraşului Cahul şi satelor raionului, rar în Codri. Masculii ajung la masa de 8 kg, femelele − la 6,5 kg. Ele trăiesc în scorburile salviilor bătrîne, printre trestii şi pe plaviile din lunca Prutului şi Nistrului.

Древесная лягушка, заповедник Пэдуря домнескэ, Глодень

Rozătoare se întîlnesc într-o cantitate foarte mare, în special: veveriţa, hîrciogul de livadă şi de pădure, grivanul, ţîncul-pămîntului, şoarecii de pădure şi cel gulerat, şobolanul de apă. Sînt interesante datele despre răspîndirea a două tipuri de ţistar – european şi pătat: prima specie poate fi întîlnită în Europa de Vest şi nu trece la est peste Nistru, pentru cel de-al doilea tip graniţă este Prutul. Aceasta este încă o mărturie a situării fizico-geografice de frontieră a Moldovei. Despre acest fapt vorbeşte prezenţa în pădurile Moldovei a veveriţei obişnuite de Carpaţi.

Iepurele-de-cîmp (comun), la fel ca şi duşmanul său din totdeauna – vulpea, se întîlnesc pretutindeni şi sînt destul de numeroşi. În republică anual sînt obţinute de la 30 pînă la 70 mii de pielicele de iepure.

În Anul 1947 din  regiunea Arhanghelsk în Moldova a fost adus guzganul de mosc − un animal preţios pentru blana sa frumoasă. Pentru început au fost eliberate în lunca mlăştinoasă a Răutului 320 de animale, în apropierea oraşului Orhei. Apoi, cînd au reuşit să se adapteze cu bine, arealul lor a fost lărgit şi în alte sectoare mlăştinoase şi în plăvii. Acum numărul guzganilor de mosc depăşeşte 100 mii de capete, dintre ele 50 mii − pe cursul inferior al Prutului, 20 de mii − pe cursul inferior al Nistrului, 20 mii – pe cursul Răutului Mijlociu. Colectarea pielicelelor de guzgan de mosc constituie 15-16 mii de bucăţi pe an. În afară de acestea se mai colectează şi pielicele de cîine-raton.

În Moldova se cunosc 257 de specii de păsări sedentare şi migratoare. Mai multe păsări sînt pe plavii şi pe lacuri; suprafeţele de cîmpie ocupă o poziţie intermediară. Nu puţine păsări se întîlnesc în oraşe şi sate.

Dintre cele 75 de specii de păsări, descoperite în păduri, cele mai răspîndite sînt: ciocîrlia, gaiţa, mierla sură (gulerată) şi brebenacul, uliul – eretele şi uliul-găinilor. O pasăre foarte folositoare e cucuveua, care stîrpeşte rozătoarele − dăunează pădurilor şi suprafeţelor de teren agricol: şoarecii, inclusiv şi acei de cîmp, şobolanii-de-apă; o cucuvea poate nimici într-o zi 3-4 şoareci. Bufniţa este o pasăre sedentară − cea mai mare reprezentantă a bufniţelor din Moldova. Această pasăre cu un penaj foarte frumos este numită „regina nopţilor”. Cînd se lasă întunericul bufniţa merge la vînătoarea de rozătoare dăunătoare, de potîrnichi, poate chiar să atace un guzgan de mosc.

În componenţa faunei ornitologice sînt multe elemente carpatine. În Moldova din România a venit şi s-a stabilit ciocănitoarea, iar de pe Peninsula Balcanică – turturica. Multe păsări mari – vulturul pleşuv sur, vulturul negru – se întîlnesc acum foarte rar în Moldova şi ele trebuie păzite cu mare grijă. Deşi stepele sînt desţelenite, pe teritoriile deschise în trecut, mai puteau fi întîlnite păsările caracteristice stepelor – vulturul-de-stepă, prepeliţa, potîrnichea, ciocîrlia de stepă, foarte rar − dropia. Încă nu demult în nordul republicii putea fi întîlnit cocorul.

Lumea păsărilor e mai bogată în luncile rîurilor. Pe plaviile de pe cursul inferior al Nistrului şi Prutului îşi fac cuib circa 80 de specii de păsări migratoare − gîsca cenuşie, diverse găinuşe-de-apă, lişiţa, raţa-cu-frigare, raţa pestriţă, raţa roşie, lopătarul, raţa fluierătoare, bîtlanul, raţa mică, buhaiul de baltă, eretele de stuf. În pădurile din preajma luncilor se întîlneşte vulturul auriu. Din păcate, această pasăre folositoare este extrem de rară: conform ultimelor date, în toată Moldova sînt nu mai mult de zece perechi de vulturi aurii. În trecere migrează prin zona cursului inferior al Prutului păsări de o rară frumuseţe: lebedele – lebăda de iarnă şi lebăda mută, pelicanul — alb-roz şi cel creţ. Lîngă satul Copanca în lunca Nistrului a fost adus fazanul: acum el s-a înmulţit şi a ajuns în sus pe Nistru pînă la Rîbniţa.

Dintre păsările acvatice înotătoare putem menţiona, cîteva: raţa mare, raţa roşie, dar şi lişiţa. Mai rar vînătorii pot împuşca o raţă-cu-frigare şi raţe fluierătoare, carnea cărora e deosebit de gustoasă.

Amfibii şi reptile comparativ nu sînt multe, însă în păduri, stepe şi lunci sînt 12 specii de amfibii, 4 specii de şopîrle, 9 specii de şerpi şi o specie de broaşte-ţestoase.

În lacuri şi lacurile de acumulare ale Moldovei se întîlnesc mai mult 80 de specii de peşti, dintre ele 20 de specii au menire industrială. 81 de specii se întîlnesc în Nistru. Cele mai preţioase exemplare din familia nisetrilor sînt – păstruga, morunul, nisetrul, cega. Din păcate, la pescuit procentul lor e de unu la sută. Primăvara, în sus pe Nistru, urcă să depună icrele scrumbia de Dunăre, ajungînd pînă la raionul Criuleni. În adîncurile cu curenţii puternici se plimbă stoluri de clean şi de săbiţă argintie. La primele ore ale zilei liniştea este întreruptă de pleoscăitul ritmic al şalăului − care e stăpînul rîului, aici el este „prădătorul” principal. Aproximativ o treime din tot peştele prins revine baboiului, plăticii, ştiucii.

Prutul nu se deosebeşte mult de Nistru în ce priveşte componenţa speciilor de peşti care se întîlnesc aici. În ce priveşte, însă rîurile interne şi lacurile de acumulare, peşti aici sînt puţini. Din 25 de specii 16 nu sînt preţioase, ci parazitare — porcuşorul, carasul auriu, caracuda ş.a. Baza gospodăriei piscicole este crapul şi carasul argintiu, ei sînt crescuţi, hrăniţi pentru consum.

Dintr-un număr foarte mare (mai mult de 4,5 mii) de specii de nevertebrate, o mie de specii populează lacurile, iar 3,5 mii – suprafaţa de uscat.

Садовая улитка на листе лопуха, заповедник Пэдуря домнеаскэ, Глодень

Majoritatea numărului de nevertebrate revine insectelor − aproape 3 mii. Printre ele au fost descoperite 500 de specii folositoare şi 200 dăunătoare pentru culturile agricole. Este foarte periculoasă filoxera (păduchele-de-frunză), adusă în secolul al XIX-lea din America: ea atacă rădăcinile viţei-de-vie, cauzîndu-i moartea. Fluturii aduc daune considerabile livezilor − viermele de mere, fluturele cu abdomenul auriu. În schimb viermii de ploaie aduc un mare folos, afînînd solul şi creînd structura lui. Folosirea raţională a resurselor naturale, protecţia şi îmbogăţirea naturii necesită studierea lumii animale a pădurilor, a suprafeţelor de stepă, a plaviilor, dar şi a configuraţiilor geografice culturale. Astfel, chiar dacă Moldova este puternic valorificată în  plan agrar, lumea animală, la fel ca şi cea vegetală şi-a păstrat totuşi toate trăsăturile sale specifice în păduri, plavii şi mai puţin prin fostele regiuni de stepă. Pentru păstrarea faunei terestre a fost complet interzis sau limitat vînatul mai multor animale. Se organizează teritorii cu rezervaţii cu protecţia totală a lumii vegetale şi animale şi a întregii configuraţii geografice.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Beştemac

Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XVIII
Populația:
1061 locuitori

Beştemac este un sat şi comună din raionul Leova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Beştemac și Piteşti. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Leova și la 85 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1061 de oameni. Satul Beștemac a fost menționat documentar în secolul al XVIII-lea.

Citeşte mai departe