• 2010
  • page views Vizualizări

Cinematografia moldovenească în anii 70 – 80 ai sec. al XX-lea

   Film "Dmitrie Cantemir", Moldova-Film, 1973

La începutul anilor şaptezeci colectivul studioului a crescut simţitor, au apărut nume noi de regizori, operatori, scenografi. În cinematografia moldovenească au venit şi actori noi. În calitate de scenarişti au debutat cîţiva tineri literaţi. Toate aceste premise au oferit posibilitatea ca la mijlocul anilor şaptezeci cinematografia naţională să aibă posibilitatea de a produce anual pînă la şase filme artistice de lung metraj, 50 de pelicule documentare şi de popularizare a ştiinţei şi 3-4 filme cu desene animate. În calitate de regizori ai filmelor artistice la „Moldova-film şi-au început activitatea Vasile Brescanu; Nicolae Ghibu; Roland Vieru; Boris Conunov, Valeriu Jereghi, Vlad Ioviţă.  Crearea filmelor documentare în această perioadă era efectuată de către Anatol Codru, Petre Ungureanu, Vlad Druc, Mircea Chistruga, Ana Iuriev, Boris Vieru. Pelicule cu desene animate erau filmate de regizorii Constantin Bălan, Leonid Domin, Natalia Bodiul.

Sub tutela permanentă a organelor de partid, ei şi-au pus scopul să producă pelicule cinematografice care prin calitatea sa artistică n-ar fi mai joase decît cele produse de colegii săi din anii şaizeci. Însă, nu totdeauna aceste eforturi erau productive.

La începutul anilor şaptezeci au mai fost create încă două pelicule cu valoare artistică incontestabilă Lăutarii de E. Loteanu şi „Dmitrie Cantemir de V. Ioviţă şi V. Calaşnicov. Deşi, în acest timp numărul total al filmelor produse la „Moldova-film” a crescut aproape de trei ori în comparaţie cu deceniul precedent. Studioul mai producea şi cîte trei filme pe an la comanda Televiziunii Centrale de la Moscova, însă, calitatea lor artistică adesea nu corespundea cerinţelor spectatorului.

La comanda televiziunii de la Moscova, A. Gordon a realizat un detectiv cu două episoade „Furtul, Vitalii Diomin — pelicula „Casa părintească, Vasile Pascaru un film pentru copii „Răsai soare", Mihail Izrailev — melodrama „Omul blînd, Vasile Brescanu a ecranizat romanul scriitorului englez „Favoritul, Boris Conunov — pelicula pentru tineret „Pădurea în care nu vei intra niciodată.

Comenzile Televiziunii Centrale ofereau posibilitatea de a lărgi numărul cineaştilor la studiou, dar şi programul de producere al filmelor noi. Pe de altă parte, Televiziunea de la Moscova dicta studioului tematica filmelor, fiindcă acestea trebuiau să fie difuzate în tot spaţiul fostei URSS. Numai în a doua jumătate a anilor şaptezeci, presiunea din partea Televiziunii Centrale s-a micşorat puţin şi studioul „Moldova-film a început să filmeze pe banii televiziunii filme cu caracter folcloric naţional şi din viaţa republicii — „Făt-Frumos, „Calul, puşca şi nevasta (regia V. Ioviţă), O întîmplare la festival(regia R. Vieru), „Nicuşor din tribul TV (regia V. Diomin), „Agentul serviciului secret (regia I. Scutelnic), Şi va veni o zi (regia M. lzrailev), „Pregătirea pentru examene (regia B. Conunov), „Vara ostaşului Dedov (regia G. Vodă).

Din păcate, chiar şi de la filmele, produse la comanda Televiziunii Centrale, şi aprobate de conducerea asociaţiei artistice a acestei televiziuni „Ecran , precum şi de la propriile sale pelicule se cerea în permanenţă „consecvenţa ideologică" a repertoriului. Şi V. Pascaru, dar şi scenaristul G. Malarciuc acuzau în filmul său „Viscolul roşu ”, „Sfatul ţării", iar Nicolae Ghibu împreună cu M. lzrailev şi L. Proscurov în peliculele sale „Crestături spre amintire  şi „Mînia  menționau evenimentele din anii '30 ai secolului al XX-lea. În aceste pelicule s-au filmat actori celebri ca Veaceslav Şalevici, Oleg Iancovskii, Anatolii Soloniţîn ş. a.

În afară de G. Malarciuc, care a fost şi redactor-şef la „Moldova-film  un timp, scriau scenarii şi: Aureliu Busuioc, Nicolae Esinencu, Constantin Şişcan, Anatol Gorlo, Vladimir Beşleagă, Andrei Strîmbeanu, Spiridon Vangheli, acesta din urmă împreună cu regizorul Constantin Bălan au creat un ciclu de filme animate avîndu-l ca protagonist pe Guguţă. Am mai putea adăuga încă cîteva nume de scriitori, care colaborau frecvent cu studioul — Zinaida Circova şi Serafim Saca.

În orbita studioului „Moldova-film  a fost introdus şi un număr mai mare de actori autohtoni. Mai mult decît atît, alte studiouri din ţară au început să-i filmeze în peliculele sale pe cei mai buni actori ai noştri — Mihai Volontir, Victor Ciutac, Grigore Grigoriu, Ion Ungureanu, Maria Sagaidac, Svetlana Toma.

Genericul filmelor moldoveneşti, în afară de cunoscuţii actori ai teatrelor din republică era întregit şi cu nume noi: Valeriu Cupcea, Sergiu Finiti, Ion Arachelu, Constanţa Tîrţău, Ion Bordianu, Vasile Zubcu, Vsevolod Gavrilov, Silvia Berov, Svetlana Tulgara, Vasile Tăbîrţă, Ion Cucuruzac, Veaceslav Madan, Boris Bechet ş. a.
Tradiţiile operatorilor talentaţi au fost urmate de generaţia nouă - Iulian Florea, Vladimir Burlacenco, Valentin Belonogov, Albert Iuriev, Valeriu Ciurea, Anatol Zaharia ş. a.

Şi totuşi, de ce vorbim de „stagnarea" studioului „Moldova-film  în anii 70 al secolului al XX-lea? Doar şi numărul filmelor a crescut considerabil, şi la procesul de creaţie au fost atraşi mai mulţi cineaşti tineri, cărora li s-a oferit posibilitatea să creeze pelicule noi de diferite genuri?

În acelaşi timp, continua perturbarea subdiviziunilor studioului, schimbarea neîntemeiată a cadrelor de regizori şi operatori de la un film la altul. Nu slăbea nici presiunea ideologică asupra repertoriului, nici în documentaristică, nici în filmele de ficţiune. De exemplu, nu era permis să se realizeze nici un film documentar fără aprobarea organelor de partid, fie că era vorba de un erou contemporan: brigadier, agronom sau de un preşedinte de colhoz.

Schiţele cu tematica istorică şi istorico-revoluţionară puteau fi realizate doar cu participarea unui consultant, aprobat de organele respective.

Tot dificilă era situaţia şi cu producerea filmelor de ficţiune. Lumină verde primeau în primul rînd peliculele cu tematica contemporană, unde în calitate de eroi apăreau numai fruntaşii muncii socialiste şi atotştiutorii secretari de partid. („Ofiţerul în rezervă — 1971, „Casa pentru Serafim  — 1973, „Bărbaţii încărunţesc devreme — 1974,  „Ce-i trebuie omului?  — 1975 ) ş. a.

Uneori situaţia devenea absurdă. Filmul televizat „Şi va veni o zi , produs la „Moldova-film” în 1976 la comanda Televiziunii Centrale pe banii acesteia, aprobat deja „în ciornă" de asociaţia „Ecranul" TC, a fost complet refilmat, de acum pe bani din bugetul Moldovei, pentru că, după părerea fostului prim secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei — Ivan Bodiu în acest film au fost „greşit interpretate ideile" aşa-numitei a „doua colectivizări" ce se practica pe atunci în Moldova. Eroul principal al acestui film — Eroul Muncii Socialiste, preşedintele colhozului milionar Rusnac, conform recomandărilor insistente ale aceluiaşi Bodiu, a fost „rebotezat" în Curculiov (Cheaburescu), pentru că acesta se împotrivea „tendinţelor progresiste" - creării asociaţiilor intercolhoznice la sat.

Regizorii care îşi creaseră de acum un nume în arta cinematografică naţională - V. Gagiu, V. Pascaru, V. Ioviţă - încă mai ripostau contra acestei presiuni a autorităţilor, mai filmau cîte un detectiv (două filme despre Cotovschi „Ultimul Haiduc   (1972) şi Pe urmele fiarei  (1976) filmat de V. Gagiu. De tematica militară - Nimeni afară de tine (1974), Cetatea (1978), Marele război mic (1980) - se ocupa în aceşti ani V. Pascaru. Dar acei tineri, care au venit la studiou în anii 70, au fost lipsiţi şi de acest privilegiu: erau nevoiţi să filmeze ceea ce li se propunea şi nimic mai mult. Cantitatea de filme produse nu însemna neapărat şi calitatea cuvenită. În arta cinematografică din Moldova aveau loc schimbări radicale, dar nu spre bine.

După epoca brejnevistă de stagnare (anii '70), „perestroika” iniţiată de noul secretar general Mihail Gorbaciov la începutul (anilor '80) a fost acceptată din start cu optimism de populaţia întregii URSS.

Comunismul promis de Nichita Hruşciov către anul 1980 aşa şi n-a mai triumfat. Cozile de la magazinele alimentare după salam ieftin şi vodcă deveneau tot mai lungi, însă, Gorbi (cum era poreclit Gorbaciov în ţările străine) promisese către anul 2000 cîte o locuinţă pentru fiecare familie, iar acest fapt, totuşi, încuraja lumea.

Cinematografia era finanţată de stat, sistemul de difuzare al filmelor pentru cele 270 milioane de populaţie a URSS garanta rentabilitatea oricărui film, chiar dacă era destul de mediocru. Astfel, în cîmpul muncii erau angajaţi toţi cineaştii, iar filmele se lansau în producţie unul după altul, exact conform programul stabilit, chiar şi atunci, cînd scenariul era destul de slab din punct de vedere al nivelului.

Presiunea ideologică, după plecarea din republică a lui I. I. Bodiul, căruia i s-a propus „un post mai mare” în guvernul unional, a slăbit puţin. Însă, inerţia stagnării şi „frînele mintale” ale majorităţii cineaştilor, continuau să funcţioneze în domeniul cinematografiei.

În filmele regizorului V. Pascaru continua să domine tematica militaro-patriotică, deşi, în noua sa peliculă „Trece lebăda pe apă (1982) sînt sesizabile trăsături melodramatice, influenţate de amintirile din copilărie, iar V. Gagiu, după al doilea film despre G. Cotovschi, a pornit pe calea creării unei noi variante a peliculei „Gustului pîinii despre anii postbelici grei din Moldova — „Corbii prada n-o împart (1986). Acum era permisă şi critica la adresa atotputernicului NCVD.

Ţinînd cont de faptul că la Festivalurile cinematografice Internaţionale filmele noastre nu se bucurau de succes, Preşedintele Comitetului de Stat pentru cinematografie — Ivan Iordanov, a creat un festival republican propriu de filme „Cocostîrcul de argint", la care erau menţionate cu diplome şi distincţii practic toate filmele studiourilor „Moldova-filmşi „Telefilm-Chișinău, participante la acest festival.

Ca moment pozitiv al anilor '80, ar putea fi menţionată posibilitatea debutării pentru toţi cineaştii începători din Moldova - scenarişti, regizori, operatori — cu primele sale pelicule de ficţiune şi nonficţiune.

În cadrul Asociaţiei de Creaţie Experimentală a tinerilor cineaşti „Phoenix-M” în anii '80 au putut debuta cîţiva scriitori, regizori şi jurnalişti, printre care feciorul preşedintelui Comitetului de Stat pentru Cinematografie Serghei Iordanov, Ştefan Bulicanu, venit la studiou de la VGIK (atelierul S. Gherasimov) — 2 filme. Cîte un film în acest atelier experimental au creat şi E. Vengre, V. Prodan, M. Mihaescu, V. Olaruş, A. Vartic ş.a. Însă, în afară de Ştefan Bulicanu, Arnold Brodicanskii şi Tudor Tătaru activitatea de cineast în lumea mare a filmului n-a fost continuată de nimeni.

Propunem o trecere în revistă a filmelor de ficţiune.

Vasile Pascaru a creat o nouă versiune în anii '80 pentru filmul despre Serghei Lazo în trei epizoade „Viaţa şi nemurirea lui Serghei Lazo” şi Codrii — o variantă lărgită a peliculei Podurile, filmată de el în 1973 pe motivul romanului cu acelaşi nume de I. C. Ciobanu. În materialele acestui serial televizat cu 7 episoade, Pascaru a inclus şi alte romane despre satul moldovenesc, create pe parcursul a jumătate de secol Podurile, Cucoara şi Codrii. Filmările acestui serial au început încă în 1988 în perioada sovietica şi au fost finalizate în 1992 în condiţii noi, cînd Moldova devenise deja independentă. De aceea, în repetate rînduri s-au efectuat schimbări şi diverse precizări, reieşind din noile viziuni social-politice.

Dintre peliculele filmate de V. Pascaru în anii '80 o mai mare valoare artistică au: „Marele război mic” despre lupta lui Mihail Frunze cu banda lui Nestor Mahno, menţionată cu Premiul de Stat al Republicii Moldova şi „Trece lebăda pe apă — unde în rolul principal s-a filmat Eugenia Todoraşcu.

În a doua jumătate a anilor '70 şi '80 filme mai valoroase a creat regizorul V. Brescanu: „Toate probele sunt contra lui(1974), „Favoritul” (1981), „Greşeala lui Toni Vendis (1981), „Cale întoarsă nu există (1985), „Tunul de lemn” (1987).

În anii '80 au apărut pe ecranul naţional încă două nume noi de regizori tineri - Valeriu Jereghi şi Boris Conunov.

Debutînd cu scurtmetrajul „Barza (1977), V. Jereghi într-un timp scurt a reuşit să se încadreze în colectivul regizoral ai studioului „Moldova-film ca un maestru cu perspectivă, creînd trei filme neordinare: melodrama Ar fi avut o altă soarta (1982) cu vestita Margarita Terehova în rolul principal şi încă două filme cu caracter novator, experimental „Iona (1987), şi (1988). Tot Jereghi a luat parte la filmarea unei coproducţiei cu Republica Federativă Iugoslavia, despre activitatea partizanilor iugoslavi în al II-lea război mondial, „Vîntul sălbatic (1985).

Destul de activ a luat parte la crearea filmelor în anii '80 şi un alt regizor tînăr - Boris Conunov. Filmolog, conform studiilor şi regizor prin vocaţie el a parcurs calea de la asistent de regie pînă la regizor într-un timp relativ scurt 5-6 ani, filmînd în anii '80 cîteva filme interesante pentru copii şi tineret „Pregătirea pentru examene (1979), „Aveţi o telegramă” (1983), Un mic serviciu (1984), „Cine va intra în ultimul vagon (1986), „Disidentul (1989). În filmele sale, s-au produs cîţiva actori renumiţi - Nicolai Caracenţov, Tatiana Doghileva şi vestitul actor bulgar - Stefan Danailov.

Puţin altfel, în aceeaşi perioadă, a decusr soarta unui alt tînăr regizor Ion Scutelnic —absolvent al VGIK-ului (atelierul Mihail Romm). Poate din cauza scenariilor slabe, pe care nu le refuza, ca să nu rămînă fără lucru sau din alte motive, peliculele ce au fost filmate de el în anii '80 - Vîrsta de trecere (1982), „Cum să devii celebru (1984), „Călătorie de nuntă înaintea nunţii (1986), Acţiunea civilă(1988), aşa şi n-au devenit evenimente în cinematografia moldovenească.
Practic, în aceeaşi situaţie, s-a pomenit şi regizorul Nicolai Ghibu, care nu putea face o alegere între filmele de ficţiune şi cele de nonficţiune, căutînd să fie angajat permanent în producţie.

Dintre cele mai reuşite filme ale acestei perioade putem menţiona doar o pelicula televizată cu două episoade „Codul şi Fulgerul de sud (1980), dedicată operaţiunii militare Iaşi-Chișinău, în rolul titular - comandantul Beriozov — s-a filmat actorul V. Şalevici.

O deosebită importanţă are faptul, că în cinematografia anilor '80 în calitate de lideri s-au manifestat anume documentariştii. Ei au început să se restructureze în mod mai operativ şi să încalce diferite restricţii, mai ales, în ce priveşte căutarea eroilor pentru peliculele sale.
Un film talentat despre mocanii din sudul republicii — „Ciobenii (1980) — a fost filmat, după scenariul propriu al lui Vlad Druc. El a reuşit să pătrundă în miezul caracterelor acestor oameni tari la suflet, care au reuşit să-şi expună toate gîndurile şi năzuinţele sale în faţa camerei de filmat, graţie metodei de observaţie cinematografice.

O serie întreagă de pelicule pe teme ecologice în anii '80 au fost filmate după scenariile lui Dumitru Olărescu — conducător artistic al asociaţiei de creaţie „Viaţa” de la studioul „Moldova-film. Filmele „Ce te legeni, codrule, „A fost apă, „A fost pămînt realizate de regizorii Ion Mija şi Valeriu Vedraşco au avut un mare răsunet în societate şi au fost suficient de mult discutate în presă.

Un succes deosebit a avut şi pelicula documentară de lung metraj a regizorului Anatol Codru „Sînt acuzaţi martorii (scenariul D. Olărescu), ce povestea despre ecologia sufletului nostru şi poluarea Nistrului. Toţi autorii acestei pelicule au primit Premiul de Stat al Republicii Moldova.

În anii '80 au fost filmate multe pelicule documentare cu teme etico-morale: „Rugina sufletului, „Indiferenţii, „Nepăsătorii, „Scară fără balustradă, realizate de regizorul şi operatorul Nicolai Harin după scenariile lui Iurie Golubiţkii şi Neli Gluşco; „Măria sa femeia realizată de Ana Iurieva; „Eu sunt acelaşi semănător...despre un învăţător din satul Вardar filmat de regizorul Ion Mija după scenariul lui Dumitru Olărescu ş.a.

Un portret reuşit despre balerinul Petru Leonardi, moartea tragică a căruia a zguduit lumea artistică, după scenariul Alei Corkina a fost filmat de regizorul Arnold Brodicianskii („Leonardi, în scenă!). Despre morile vechi din Moldova şi jocurile de la ţara şi-au amintit în peliculele sale poetice - Moara, Jocurile copilăriei noastre — regizorii V. Druc şi M. Chistruga.

În toţi aceşti ani, de aşa-numita „restructurare”, documentariştii moldoveni în repetate rînduri, au abordat şi diferite probleme cu care se confrunta societatea noastră: „Cercul vicios — despre problemele restructurării în agricultură (scenariul - Victor Sundeev, regia Igor Talpă). Problemele migraţiei populaţiei de la sat la oraş, prin exemplul satului Gura Galbenei din raionul Cimişlia, au fost abordate în pelicula sa Cu durere şi speranţă de către scenaristul D. Olărescu şi regizorul B. Vieru.

O victorie valoroasă au obţinut şi cei ce crează filme cu desene animate. Pelicula scenaristului V. Druc (regizorii J. Caţap şi L. Gorohov) — Haiducul a fost distinsă cu premiul „Grand-Prix” de la Cannes, Franţa).



Localităţile Moldovei şi diasporei

Coroliovca

Statut:
Sat
Prima atestare:
1910
Populația:
91 locuitori

Coroliovca este un sat din cadrul comunei Sărata-Galbenă, raionul Hînceşti. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Hîncești și la 61 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 91 de oameni. Satul Coroliovca a fost întemeiat în anul 1910.

Citeşte mai departe