Filtru pe categorii

Grigoriu Grigore

"Viaţa niciodată n-a fost uşoară, dar trebuie să fim liberi şi să privim lumea cu ochi de copil, căci acesta e binele. În creaţia noastră, nu e nevoie să ne axăm pe nedesăvârşirea omenească; trebuie să iubim, să fim fideli, să mergem spre ideal, chiar şi neavând un gram de speranţă, fiindcă doar astfel vom ajunge la ceva.” (Grigore Grigoriu)

Grigore Grigoriu s-a născut la 4 aprilie 1941, în oraşul Căuşeni. Fiind orfan de tată, a lucrat de mic pentru a-şi ajuta familia. După absolvirea şcolii medii, a devenit actor amator pe scena Teatrului popular din Căuşeni. Grigore Grigoriu nu a făcut şcoală de actorie, însă datorită talentului şi-a croit drum în lumea artei, acumulând cunoştinţe şi practică pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Bălţi, unde fusese angajat în anul 1959.  Între anii 1965-1970 actorul interpretează o serie de roluri în teatrul de televiziune “Dialog”. În anul 1970 Grigore Grigoriu devine actor la Teatrul “Luceafărul”. Actriţa teatrului „Luceafărul” Paulina Zavtoni îl apreciază astfel: „Mi-a fost partener de scenă, coleg, prieten. A creat multe roluri de scenă la teatru, dar popularitatea, fără îndoială, i-a adus-o cinematografia. Am impresia că în Moldova nu exista un alt actor care s-ar fi bucurat de un asemenea respect din partea spectatorilor.”

Colaborarea lui Grigore Grigoriu cu studioul cinematografic “Moldova-film” începe în anul 1966, cînd  debutează ca actor de cinema în filmul "Poienele roşii", regizat de Emil Loteanu.  Descoperirea şi afirmarea sa ca actor de nivel mondial se datorează regizorului Emil Loteanu, care îl consacră printre cei mai talentaţi actori de cinema, devenind cunoscut şi peste hotare. Rolul lui Sava Micliu din filmul Poienile roşii (1966), i-a adus lui Grigore Grigoriu primul trofeu în cinematografie. Au urmat alte roluri, în special cele din filmele regizate de Emil Loteanu: Andrei Voinovan (Gustul pâinii, 1966), Radu Negostin (Lăutarii, 1971, 16 premii internaţionale), Stefan Barbu (Ofiţer în rezervă, 1971), Loico Zobar (Şatra, 1975, difuzat în 114 ţări din lume), Victor (Vreau să cânt, 1979), Kalidis (Tandra şi dulcea mea fiară, 1978). „Cei doi titani, Loteanu şi Grigoriu, s-au completat unul pe altul”, a observat scriitorul Gheorghe Ciocoi.

Gr. Grigoriu s-a produs în peste 50 de pelicule turnate la Moldova-Film şi alte studiouri din fosta URSS, precum şi în trei filme produse la Studioul DEFA din Germania. La Festivalul de film din Karlovy Vary (1977), a primit Premiul pentru cel mai bun rol masculin: al lui Loico Zobar, din Şatra. Referitor la acest rol de hoţ de cai, Grigore Grigoriu povestea: „Ca să joc în acest film, maestrul Loteanu m-a obligat să trăiesc într-o casă cu ţigani, unde seara începea cu cântece şi se încheia cu bătăi şi vărsare de sânge. Am înţeles atunci ce înseamnă infernul, dar altfel nu se putea, Loteanu zicea că trebuie să ştiu totul despre ţigani.”

 În anul 1976 actorului i-a fost conferit titlul onorific de „Artist Emerit”, în 1992 i s-a decernat medalia „Meritul civic”, iar în anul 2002 - Ordinul „Gloria muncii”. Loteanu l-a caracterizat pe Grigore Grigoriu ca pe o statuie antică vie, care mai târziu, de sub carapacea de piatră a tăcerii, avea să tâşnească o magmă incandescentă…

Scriitorul Alexandru Gromov afirma că „era un om de o sensibilitate aparte, dinamic, iubitor de viaţă, dispus mereu să rişte…” Marele vis al lui Gr. Grigoriu a fost să joace rolul lui Ioan Vodă cel Cumplit, să mai producă un film despre haiduci, unde avea să joace rolul principal, de căpetenie a haiducilor. N-a reuşit, dar „a fost haiduc până la sfârşit. A fost un mare actor, care trebuia să se filmeze zi şi noapte. A fost un om al culturii…” (Tudor Tătaru).

Grigore Grigoriu a fost căsătorit cu Ecaterina Botnariuc, regizoare la televiziune  şi aveau împreună doi copii: Traian şi Octavian. Grigore Grigoriu a decedat la 20 decembrie 2003, în urma unui accident rutier, în apropierea satului Palanca, Ştefan Vodă, iar cu şapte luni mai târziu, într-un accident rutier, moare şi fiul său Traian, actor la Teatrul din Piatra-Neamţ.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Dubna

Statut:
Sat
Prima atestare:
1620
Populația:
870 locuitori

Dubna este un sat şi comună din raionul Soroca. Dubna este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 25 km de orașul Soroca și la 145 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 870 de oameni. Satul Dubna a fost menționat documentar în anul 1620.

Citeşte mai departe