• 2011
  • page views Vizualizări

Rolul culturii moldoveneşti la crearea culturii României

Mihai Eminescu

De la apariţie (mijlocul veacului XIV) şi pînă în 1862 Moldova s-a dezvoltat în condiţii geopolitice și culturale specifice, ceea ce a predeterminat statornicirea statului și afirmarea în istorie a sentimentului naţional al moldovenilor – a moldovenismului.

Rezultat al simbiozei valorilor spirituale bizantino-slavone cu creaţia populară, cu rădăcini tracice (balade, legende, cîntece de vitejie, iconografie, pictură murală, arhitectură de cult ş.a.), vechea cultură moldovenească a exprimat felul de a fi al trăitorilor dintre Carpaţi şi Nistru - tot ceea ce a prefigurat şi a statornicit conştiinţa de sine naţională a comunităţii, care s-a numit pe sine şi a fost numită de alte popoare – moldoveni.

Jumătate de mileniu de viaţă comună pe aceeaşi vatră străbună - Moldova, cinci veacuri de luptă comună pentru apărarea hotarelor ei, 500 de ani (1359-1862) de muncă fără istov pentru propăşirea ei au statornicit definitiv conştiinţa naţional-statală moldovenească, care a contribuit la imprimarea unor trăsături specifice patrimoniului cultural moldovenesc, evidenţiindu-l nu numai cantitativ, ci şi axiologic - prin mesajul, concepţiile, conţinutul şi nivelul său artistic.

În această ordine de idei vom aminti că anume în Moldova, nicăieri în altă parte a Europei de Sud-Est, au fost scrise - de acum în veacul  XV-XVI - primele lucrări istorice propriu-zise - letopiseţele moldo-slavone, care au pus temelia istoriografiei moldoveneşti, prefigurînd, în mod firesc, calea aparte a istoriei scrise a Moldovei.

Cele 12 istorii ale Moldovei (inclusiv Pisania de la Războieni, 1496), de la Letopiseţul anonim al Moldovei (zis odinioară „de la Bistriţa”), 1359-1507, pînă la Cronica moldo-slavonă a lui Azarie (1551-1574), dintre care trei destinate circuitului istoriografic european: Cronica moldo-rusă (1359- 1504), Cronica moldo-germană (1457-1499), Cronica moldo-polonă (1352-1564) unice ca fenomen şi valoare, constituie baza tradiţiei culturale moldoveneşti. „De la Teoctist (mitropolit al Moldovei pe la mijlocul veacului XV) porneşte un şir neîntrerupt de cărturari de slavoneşte pe un timp cînd în Valahia necontenitele lupte pentru domnie opreau orice silinţi spre lumină, spre artă” (N.Iorga, 1925). Cercetătorii moldoveni în repetate rînduri au menţionat: „Este caracteristic de exemplu, faptul că în Muntenia din aceeaşi perioadă nu exista nici un fel de cronografie în adevăratul înţeles al cuvîntului”.

Ion Creangă

Primele lucrări consacrate istoriei Moldovei sînt de pe vremea lui Ştefan cel Mare al Moldovei, care „a determinat, prin faptele sale de arme, începutul literaturii istorice moldoveneşti în limba slavonă”.

Cronografia moldo-slavonă a fundamentat şi a certificat caracterul aparte, de sine stătător al Statului Moldovenesc şi al moldovenilor, individualizînd şi situînd pe o poziţie mult avansată, în raport cu alte ţări din preajmă, istoria scrisă a Moldovei, realizările culturale ale poporului moldovenesc. Potrivit concluziei savanţilor moldoveni, „Letopiseţele moldo-slavone împreună cu cărţile bisericii şi cu povestirile apocrife au pus fundamentul acelei tradiţii culturale moldoveneşti, care-i deosebeşte pe promotorii ei de reprezentanţii culturii altor popoare”.

În veacul al XVII-lea, cultura scrisă moldovenească devine naţională şi după forma de expresie: leapădă slovele slavone şi se afirmă în limba moldovenească. Cu ajutorul înaltului ierarh, mitropolit al Kievului şi mare cărturar moldovan Petru Movilă, în Moldova se înfiinţează Academia slaveano-greco-latină, prima instituţie de învăţămînt mediu şi superior din Moldova. Se deschide prima tipografie moldovenească, unde îşi tipăresc lucrările lor în limba moldovenească vestiţii promotori ai culturii moldoveneşti, mitropoliţii Moldovei Varlaam şi Dosoftei, contribuţia spirituală a cărora de asemenea rămîne neegalată.

Comoara cultural-istorică, ştiinţifică moldovenească de nepreţuit - istoriile (letopiseţele) lui Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Costin, Ion Neculce în limba moldovenească, opera fundamentală a lui Dimitrie Cantemir Descrierea Moldovei (în limba latină), monografia istorico-etnologică De neamul moldovenilor a lui Miron Costin, alte creaţii ale eruditului logofăt au afirmat numele Moldovei şi al moldovenilor în ansamblul european al realizărilor cultural-istorice, ştiinţifice.

Spre regret, cu excepția lui Constantin Stolnicul, Valahia nu are cu ce să se prezinte la această expoziţie a realizărilor spirituale.

Alipirea teritoriului moldovenesc dintre Prut şi Nistru în 1812 la Rusia a impus noi condiţii social-economice, politice de dezvoltare a spiritualităţii moldoveneşti. Devenit hotar în 1812, Prutul n-a stăvilit definitiv circulaţia în ambele direcţii, n-a dezbinat comunitatea spiritului moldovenilor – al moldovenismului, n-a împiedicat fluctuaţia ideilor şi a valorilor, continuarea tradiţiei culturale moldoveneşti, procesul de îmbogăţire şi perfecţionare a formei comune de expresie a acesteia. „Multiseculara dezvoltare istorică anterioară, comunitatea de tradiţii culturale care s-a constituit în decursul unei perioade atît de îndelungate şi, în sfîrşit, comunitatea de limbă, tot atît de firească în condiţiile date”, n-au putut să nu continue la moldovenii de pe ambele maluri ale Prutului.

La începutul veacului al XIX-lea, Moldova are o tradiție culturală bazată pe „vechea cultură care a fost mai puternică în Moldova decît în Valahia”. Dacă pînă la 1880 Muntenia se caracterizează prin lupta revoluţionară împotriva vechiului regim, atunci Moldova mai cu samă dezvoltă o cultură care va fi preluată de România.

În această ordine de idei sînt de menționat afirmațiile unor reprezentanți de vază ai culturii din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, care menționau că Moldova, depozitară a tradiţiei, a avut rolul, „de a prezida la înjghebarea culturii române moderne”, „...Moldovei îi revine meritul de a fi prezidat, în timp de 40 de ani, de la 1840 pînă la 1880, la asimilarea culturii în celelalte forme ale ei”, „Moldovei i se datoreşte cultura românească aşa cum este astăzi...” (Garabet Ibrăileanu, 1909). 

Ca şi A.Russo sau V.Alecsandri, M.Eminescu „îşi dă seama de rolul cultural al Moldovei, de rolul ei de învăţătoare a românilor de pretutindeni”. M.Eminescu sublinia în articolul Repertoriul teatrului românesc „Moldova joacă în dezvoltarea modernă a românilor un rol însemnat. Aici, în mare depărtare de şarlatanismul intelectual, de suficienţa şi corupţia centrului politic al ţării (Bucureşti), s-a făcut binefăcătoarea reacţiune în contra ignoranţei şi spiritului de neadevăr al academicienilor”.

Vasile Alecsandri

La sfîrșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea în România curentele mari ale literaturii și ale culturii, în general, au plecat aproape întotdeauna din Moldova ori de la moldoveni. Astfel, istoria politică şi socială, istoria limbii şi a literaturii sînt cultivate mai mult la moldoveni: M.Kogălniceanu, B.P.Haşdeu, A.D.Xenopol, A.Onciul, N.Iorga, R.Rosetti, A.Philippide, N.Densuşeanu etc. Moldova a dat României pe toți cei mai mari istorici, scriitori, muzicieni şi pictori.

Astfel, primii colectori ai poeziei populare şi primii teoreticieni ai curentului poporan (încă de la 1840) au apărut în Moldova, unde găsim pe cei mai mari folclorişti, pe S.F.Marian şi Tudor Pamfile.

De notat că „linia regală a poeziei româneşti vine de la Alecsandri, prin Eminescu, Bacovia, Labiş şi după asta venim noi. Toţi aceşti mari poeţi, toţi sînt moldavi – asta-i linia regală, pentru că nici ardelenii, nici muntenii nu au o tradiţie atît de impunătoare”. (Cezar Ivănescu, 2001).

Prin contribuția lor reprezentanții de vază ai cuturii moldovenești din epoca medievală și pînă la începutul secolului al XX-lea au conștientizat și realizat un scop bine hotărît: a feri limba şi literatura de deznaţionalizare.

În secolul al XX-lea situaţia culturii moldoveneşti dintre Prut şi Milcov a devenit una provincială: tăvălugul muntenizator-oltenizator a subminat pozițiile „placentei de aur a culturii moldovenești”, izvorîtă, statornicită şi răspîndită din Moldova, din dulcele tîrg al Eşului.

Cu toate acestea, cultură românească din secolul al XX-lea s-a cristalizat și s-a dezvoltat pe o temelie creată de moldoveni celebri - personalităţi marcante ale culturii din epocile precedente, în baza spiritualității moldovenești, cu participarea activă a moldovenilor numiți români. Acest lucru este evident dacă examinăm biografia marilor reprezentanți ai culturii românești din secolul al XX-lea. Mulți din ei sînt originari din Moldova, alții sînt de viță moldovenească, alții și-au cristalizat personalitatea în mediul spiritual moldovenesc. Este suficient să-i menţionăm pe Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Cesar Petrescu ...

Localităţile Moldovei şi diasporei

Niorcani

Statut:
Sat
Prima atestare:
1859
Populația:
524 locuitori

Niorcani este un sat din cadrul comunei Tătărăuca Veche, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Soroca și la 187 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 524 de oameni. Satul Niorcani a fost menționat documentar în anul 1859.

Citeşte mai departe