• 2011
  • page views Vizualizări

„Mama limbii românești”

Evident, aceste şi altele bine cunoscute dovezi deosebitoare nu afectează forma literară comună a vorbirii pe care moldovenii de vreo 700 de ani o numesc moldovenească, iar valahii au declarat de prin veacul al XIX-lea că e „românească”.

Concluziile lingviştilor N. Corlăteanu, N. Raevskii confirmă constatarea academicianului român Iorgu Iordan privitor la limba vie a moldovenilor în care şi-a făurit Letopiseţul Ion Neculce: „Limba vorbită dincolo şi dincoace de Milcov (hotarul dintre Moldova şi Valahia) prezintă particularităţi caracteristice fiecărei provincii... În ciuda caracterului local pe care îl avea, prin forţa împrejurărilor, graiul moldovenesc îndeplinea, pentru locuitorii provinciei unde se vorbea, rolul de limbă a întregului popor. (În notă I. Iordan precizează că observaţia se referă şi la graiul muntenesc). Graiul moldovenesc avea, prin urmare, o situaţie deosebită şi, aş zice, privilegiată faţă de vorbirea moldovenească de astăzi”.

Concluzia de mai sus, justă din toate punctele de vedere, I.Iordan a formulat-o în anii, cînd era la zenit creaţia patriarhului literaturii moldoveneşti M. Sadoveanu, cînd intrau în literatură moldovenii Nicolae Labiş, Victor Teleucă, Ion Druţa... În limba moldovenească au scris, proslăvindu-şi ţinutul natal, patria şi poporul, Vasile Pogor, Calistrat Hogaş, Mihail Kogălniceanu, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, Mihail Eminescu, Ion Creangă, Alexei Mateevici – „moldoveni care au făcut invazie în istoria literaturii româneşti”, creatori, care, precum M. Eminescu, „au întrebuinţat formele moldoveneşti, fiind moldoveni”. Că M. Eminescu şi-a făurit nepieritoarea sa operă poetică sorbind cu nesaţ din izvorul viu al limbii moldoveneşti, că el preţuia mult vorbirea moldovenilor ne-o confirmă şi I. Slavici: „După părerea lui Eminescu cea mai dulce şi cea mai bogată în sunete este rostirea moldovenească”.

Dezbătînd problema epocii în care începe literatura română contemporană, Consiliul ştiinţific al Institutului de Lingvistică din Bucureşti a stabilit că, atît sub raportul conţinutului de idei cît şi ca limbă, literatura noastră contemporană începe în prima jumătate a secolului al XIX-lea cu scriitori grupaţi în jurul revistei „Dacia literară”. În centrul lor se situează M. Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Costache Negruzzi... Limba folosită de aceşti scriitori s-a impus ca limbă a literaturii noastre contemporane, fiindcă ea are la bază izvorul viu al graiului popular”. Al graiului popular din Moldova. Toţi scriitorii pomeniţi, ca şi M. Eminescu, I. Creangă, M. Sadoveanu ș.a. fiind moldoveni, erau purtători ai limbii moldoveneşti.

Drept dovezi suplimentare de netăgăduit ale particularităţilor deosebitoare - fonetice, gramaticale, lexicale ale limbii în care vorbesc moldovenii, ale dulcelui grai moldovenesc servesc lungile registre de cuvinte explicate ce însoţesc şi astăzi ediţiile româneşti ale operelor lui I. Creangă, M. Sadoveanu, C. Hogaş, M. Eminescu.

Cuvinte, forme lămurite pentru valahi/români. Căci moldovenii le înţeleg, fiind plăsmuite de ei.

Prin urmare, cele menționate constutuie dovezi concludente pentru a considera valaha/româna dialect al limbii moldoveneşti. Această afirmație este confirmată și de alte numeroase fapte cum ar fi:

— de acum în veacul al XVII-lea s-au scris texte moldoveneşti desfăşurate: letopiseţul lui Gr. Ureche (1635), letopiseţul lui M. Costin (1675);
— primele studii de lingvistică moldovenească s-au scris tot în veacul al XVII-lea: Pentru limba noastră moldovenească (1635) de Gr. Ureche, Despre limba moldovenească (1677, în limba polonă) de M. Costin, pe această cale lingvonimul limba moldovenească pătrunzînd în circuitul ştiinţific european;
— operele scriitorilor moldoveni de după 1840 M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, C. Negruzzi, Al. Russo ş.a. au pus temelia limbii literare comună moldovenilor și valahilor.

Moldovenismele, preluate din dicționarele contemporane, inclusiv cele apărute în România, sînt completate cu pilde din Gr. Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, M. Eminescu, C. Hogaş, I. Teodoreanu, N. Labiş, din creaţiile lui P. Boţu, Gr. Vieru, V. Teleucă, A. Lupan, P. Zadnipru, Gh.V. Madan, N. Costenco, Ion Druţă ş.a. Cele mai multe exemple ilustrative sînt extrase din operele lui I. Creangă, M. Eminescu, M. Sadoveanu. În raport cu volumul creaţiei sale autentice, cel mai des este citat M. Eminescu. Lucrul este absolut firesc, întrucît, - cum a constatat şi academicianul Al. Rosetti, „Eminescu întrebuinţează în poeziile sale un mare număr de cuvinte şi de expresii din limba vorbită în Bucovina şi în Moldova”. Deci din limba moldovenilor, din limba moldovenească. Din cauza că acest „mare număr de cuvinte şi de expresii din limba vorbită în Bucovina şi în Moldova” nu este cunoscut sau nu este înţeles valahilor, în dicţionarele româneşti ele sînt categorisite „familiar” (de bucătărie, probabil), „popular”. Adică formele, cuvintele, expresiile folosite de M. Eminescu, care „au îmbogăţit patrimoniul limbii naţionale” (Al. Rosetti) nu s-au învrednicit să fie considerate general româneşti, literare. Această discriminare a cuvintelor şi expresiilor moldoveneşti folosite de M. Eminescu nu ar trebui să lezeze conştiinţa naţional-lingvistică a moldovenilor. După cum ne învaţă DEX, popular înseamnă „creat de popor”, deci, în cazul lui M. Eminescu - de poporul moldovenesc. Popular mai înseamnă şi „specific acestui popor”, deci specific poporului moldovenesc. Astfel dicţionarele româneşti încă o dată confirmă concluzia lui Perpessicius „că Eminescu, moldovan fiind, va arăta o dispoziţie firească pentru formele obîrşiei sale, formele moldave”.

Creaţiile plăsmuite de cei mai înzestraţi reprezentanţi ai poporului moldovenesc de la Anonimul autor al baladei Mioriţa, de la Grigore Ureche pînă la Ion Druţă cuprind în sfera de investigaţie artistică istoria multiseculară a moldovenilor, obiceiurile locale şi viaţa cotidiană, nevoile şi nădejdile lor. Caracterul peren şi individualitatea spiritualităţii moldoveneşti rezidă în creaţia populară a moldovenilor, în dulcea limbă moldovenească, în care sînt înveşnicite firea moldovenilor, trăsăturile lor caracteristice etnopsihologice cu rădăcini imemoriale. „Cei mai buni scriitori ai noştri (...) sînt şi cei mai buni cunoscători ai limbii... Cei care au limba mai bogată şi mai frumoasă, toţi s-au împărtăşit din izvorul cel mai mare al limbii populare: Eminescu, Sadoveanu şi incomparabilul Creangă. Prozatorul cel mai mare - acest Creangă - e chiar din popor; scrie cum vorbeşte poporul” (G. Ibrăileanu). Adică moldoveneşte: a se vedea registrele de cuvinte moldoveneşti din ediţiile crengiene de la 1890 pînă astăzi.

Analizînd specificul lingvistic al Moldovei, academicianul I. Iordan conchidea: „Particularităţile regionale ale limbii lui I. Neculce sînt, în linii mari, aceleaşi ca ale graiului moldovenesc actual cu deosebiri mai mult cantitative decît calitative ce izbesc puternic...”. Un alt exeget de faimă românească G. Călinescu conchidea, ridicînd pe prim plan farmecul, artistismul şi muzicalitatea, potenţele creatoare ale limbii moldoveneşti: „Graiul moldovenesc, prin moliciunea tonurilor sale, e de la sine artistic. Un Neculce, un Creangă în Muntenia sînt mai greu de aşteptat...”.

La marginea acestui foarte scurt pomelnic de adevăruri principiale e mai mult decît binevenită concluzia Consiliului Ştiinţific al Institutului de Lingvistică din Bucureşti, care a stabilit, „că sub raportul conţinutului de idei, cît şi ca limbă literatura noastră contemporană începe în prima jumătate a secolului al XIX-lea cu scriitorii grupaţi în jurul revistei Dacia literară, în centrul lor se situează M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, Al. Russo, C. Negruzzi, care au fost cei dintîi militanţi activi pentru unitatea limbii şi culturii noastre. Limba folosită de aceşti scriitori s-a impus ca limbă a literaturii noastre, fiindcă ea are la bază izvorul viu al graiului popular”. Din Moldova.

În jumătatea a doua a veacului al XIX-lea „Prin întrebuinţarea unui număr de cuvinte şi de expresii din limba vorbită de popor, de oameni simpli („din Moldova şi Bucovina”), Eminescu a lărgit graniţele stilului artistic al limbii literare, conchide academicianul Al. Rosetti, - şi, în acelaşi timp, i-a dat caracteristicile geniului său”. Moldav, moldovan fiind.

Însumînd, vom reaminti două concluzii formulate de mari autori români:

1. „Moldovei i se datoreşte cultura românească aşa cum este astăzi” (G. Ibrăileanu).
2. „Sevele limbii vin mai ales din Moldova” (G. Călinescu). Acest adevăr a fost exprimat plastic şi ingenios într-o poezie publicată în ziarul chişinăuian "Glasul Moldovei":

Mama limbii româneşti

Fie el cît de mirific,
Fie cît de inventiv,
„Adevărul ştiinţific,
Este foarte relativ.

Veci de veci nu se mai schimbă
Ce ni-i dat de sus în dar,
Cearta noastră despre limbă
E-o furtună în pahar.

Nicăieri nu sînt pe lume
Două limbi cu-acelaşi nume,
Dar sînt, drept nu-totdeauna,
Două nume pentru una.
Unii zic că e otravă,
Dar de stai să te gîndeşti,
Limba noastră cea moldavă-i
Mama limbii româneşti.

                                    Pavel Starosti

Fără îndoială, vocabularul, variantele semantice, fonetice, examinate în lucrare, inclusiv cele, sau, mai ales, acele cuvinte moldoveneşti care au devenit cvasigenerale pe arealul lingvistic est-carpatic şi sud-carpatic, nu afectează comunitatea fondului lexical peren, a structurii gramaticale şi a originii limbii naţionale moldoveneşti şi a limbii naţionale româneşti, inteligibilitatea lor reciprocă la nivel literar.

Păstrîndu-şi fiecare individualitatea şi caracteristicile fiecărei naţiuni, limba naţională moldovenească şi limba naţională românească îşi dezvoltă continuu calitatea lor supremă comună - de a rămîne reciproc inteligibile.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Săiţi

Statut:
Sat
Prima atestare:
1817
Populația:
2277 locuitori

Săiţi este un sat şi comună din raionul Căuşeni. Săiţi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 19 km de orașul Căușeni și la 90 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2277 de oameni. Satul Săiți a fost menționat documentar în anul 1817.

Citeşte mai departe