Filtru pe categorii
  • 2010
  • page views Vizualizări

De la sat la voievodat, la stat

În perioada prestatală strămoşii moldovenilor îşi organizau viaţa socială în obşti săteşti. Locurile de convieţuire ale acestora se numeau sat, cătun (cut), vatră. Obştea sătească supraveghea respectarea regulilor de convieţuire, avea judecata sa, pe care o săvîrşea sfatul oamenilor bătrîni şi buni. Obştea îşi alegea căpetenia: cnez, jude.

În planul structurii administrative, teritoriul stăpînit de obştea sătească în perioada prestatală se numea ţară. Diferenţierea patrimonială, deci şi socială, a volohilor a destrămat obştile săteşti, prefigurînd apariţia unor colectivităţi de tip feudal. Procesele de diferenţiere socială se adînceau. Cnezii, juzii, căpeteniile obştilor săteşti treptat formau clasa feudalilor. Apar voievodatele – uniuni de obşti săteşti.

Nivelul de dezvoltare al obştii săteşti moldoveneşti din ajunul întemeierii statului, în general, viaţa socială este oglindită pe larg în creaţia populară. Cîntecele istorice, legendele moldovenilor conţin ecouri ale unor evenimente istorice, întîmplări din viaţa ţăranilor, ciobanilor din perioada prefeudală, despre apariţia primilor „domni”. Într-o legendă moldovenească se povesteşte despre trei ciobani, care erau stăpîni, aveau în subordine baci, ciobani de rînd, strungari. Aceşti trei ciobani au fost primii care au întemeiat satul Fundul Moldovei. Există o legendă despre căpitanul Negrea, care „stăpînea partea Moldovei dintre Maramureş şi Ardeal”. De aici aflăm că nu mult după ce Negrea cu ai săi a respins o năvălire a tătarilor, „din Maramureş a trecut spre Moldova Dragoş cu drujina sa”.

În perioada prestatală populaţia est-carpatică în plan socio-administrativ a evoluat de la sat la voievodat, ţară. Cîteva obşti săteşti, sate alcătuiau un cnezat/voievodat, care, treptat, s-a numit ţară „pămînt, teritoriu”. Structurile de bază ale organizării administrativ-politice erau voievodatele, unităţi administrativ-teritoriale premergătoare Ţării Moldovei, ce va apare la mijlocul secolului al XIV-lea.

Comunitatea unor foarte multe institute sociale, juridice şi politice la colectivităţile strămoşilor moldovenilor şi cele slave, faptul incontestabil al convieţuirii comune avolohilor cu slavii răsăriteni în ţinuturile est-carpatice, ne îngăduie să vorbim despre apariţia la sfîrşitul secolului al XIII-lea a unei ţări-cnezat, aidoma celei slave, care s-ar putea numi ţară voloho-slavă.

Cronicile moldo-slavone au fost scrise în ultimul pătrar al veacului al XV-lea. Dar ele oglindesc istoria Moldovei din cele mai vechi timpuri, raportînd venirea lui Dragoş în Moldova, uneori, la 1352. În majoritatea lor, letopiseţele despre începutul Statului Moldovenesc afirmă că acesta a avut loc la 1354, „cînd cu voia lui Dumnezeu începutu-s-a Ţara Moldovei”. Primele istorii ale Moldovei în limba moldovenească din veacul al XVII-lea însumează şi confirmă acest eveniment. „Letopiseţul moldovenesc” al lui Eustratie Logofătul, precum şi cel al lui Gr. Ureche au folosit cronicile moldo-slavone într-o compilaţie mai completă şi mai dezvoltată, acordînd, în primul rînd, atenţie unor aşa probleme cardinale, cum ar fi obîrşia moldovenilor, aşezarea slavilor pe meleagurile noastre, descălecarea legendară a Moldovei.

Pămîntul viitoarei Moldove niciodată nu a fost pustiu. Dovezi ne sînt actele papale, în care se manifestă grija pentru volohii din episcopia Moldovei încă pe la 1234; expediţiile repetate ale Regatului maghiar, „contra moldavanos”, operaţii militare în urma cărora la răsărit de Carpaţi a fost formată o marcă de apărare în frunte cu Dragoş. Legenda ne spune, iar unii cronicari repetă, că Dragoş a fost domn al Moldovei, a făcut pecete Ţării Moldovei „şi într-acea începătură a fost domnia ca o căpitănie”. Se cuvine să precizăm: o căpitănie ungurească.

Dragoş a fost un voievod în serviciul Ungariei, care avea sarcina „să readucă” coroanei ungare Ţara Moldovei. El a stăpînit voievodatul est-carpatic vreo doi ani (1352-1354). A fost urmat de Sas (1354-1358), care, zice tradiţia, ar fi fost feciorul lui Dragoş, apoi de Balc.

Dragoş şi urmaşii săi nici pe departe nu năzuiau să întemeieze un stat unitar şi independent pe calea unirii cnezatelor şi voievodatelor moldoveneşti din acea vreme. Această operă a fost realizată de Bogdan I. Întemeietorul.

Împrejurările şi condiţiile constituirii formaţiunii politice, naţional-teritoriale cu numele Moldova pot fi urmărite examinînd documente din arhivele diferitelor ţări. Dar „începuturile Ţării Moldovei mai întîi în actele maghiare” sunt oglindite. Cele mai vechi mărturii documentare despre Ţara Moldovei se află în actele cancelariei Regatului ungar din 20 martie 1360 şi din 21 februarie 1365.

Cele mai diverse probe de origine diferită demonstrează că de la începutul veacului al XIV-lea, în procesul închegării Statului Moldovenesc, s-a afirmat comunitatea moldovenească cu toate caracteristicile etnice: conştientizarea particularităţilor sale în raport cu alte etnosuri, cu tradiţii şi simboluri aparte. Numai după ce s-a majorat numărul populaţiei, a sporit potenţialul de apărare, s-au unit voievodatele din nordul spaţiului Carpato-Nistrean sub conducerea şi autoritatea unui voievodat, numai după acestea, majoritatea populaţiei acestei regiuni a început în ansamblu, să se numească moldoveni, iar teritoriul stăpînit – Moldova.

Numai după toate acestea Moldova s-a transformat în stat.

Concluzia că izbăvirea Moldovei de dominaţia maghiară prin izbînda lui Bogdan I Întemeietorul s-a săvîrşit în 1359 este susţinută de majoritatea istoricilor. Astfel, tradiţia populară înveşnicită în „Letopisania moldovenească” a fost confirmată şi de comunitatea ştiinţifică.

Extinderea teritorială rapidă a statului de la Carpați pînă la Nistru și Marea Neagră, ar fi fost dificilă în cazul dacă în acest teritoriu, care a intrat în componența Statului Moldova timp de 20-30 ani, ar fi locuit o populație ostilă moldovenilor. Descoperirile arheologice documentele din acele timpuri, confirmă locuirea îndelumgată (timp de milenii) pe teritoriul Moldovei istorice, alături de alte etnii, a populației înrudite moldovenilor.

 

Localităţile Moldovei şi diasporei

Balanul Nou

Statut:
Sat
Prima atestare:
1910-1918
Populația:
422 locuitori

Balanul Nou este un sat din cadrul oraşului Rîşcani, raionul Rîşcani. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Rîșcani și la 184 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 422 de locuitori. Satul Balanul Nou a fost întemeiat în anii 1910 - 1918.

Citeşte mai departe