Filtru pe categorii
  • 2013
  • page views Vizualizări

Drapelul de Stat al Republicii Moldova

Drapelul de Stat al Republicii Moldova

Drapelul de Stat al Republicii Moldova este un simbol oficial major al suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova. Drapelul de Stat reprezintă o pînză dreptunghiulară, cu proporţia dintre înălţimea şi lungimea pînzei de 1:2, împărțită vertical egal, începînd de la lance în culorile albastru, galben şi roşu, şi avînd în mijlocul cîmpului galben imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova, a cărei lăţime constituie 1/5 din lungimea drapelului. Versoul Drapelului de Stat este în oglindă în raport cu faţa pînzei.

Prima Sesiune a Sovietului Suprem al R.S.S. Moldova din 27 aprilie 1990 a legiferat oficial  Drapelul de Stat în culorile albastru, galben şi roşu cu stema amplasată în centrul fîşiei galbene. Pentru prima dată Drapelul de Stat a fost arborat pe Parlamentul Republicii Moldova la 27 aprilie 1990.

Regulamentul cu privire la Drapelul de Stat, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr. 17-XII din 12 mai 1990 a reglementat aspectul și modul de arborare al acestuia.

Legea nr.217 din 17.09.2010 privind Drapelul de Stat al Republicii Moldova a stabilit detaliat normele ce țin de aspectul, arborarea și respectul față de Drapelul de Stat, contribuind la alinierea ţării noastre la standardele mondiale în ceea ce priveşte normele utilizării Simbolurilor de Stat.  La 23 aprilie 2010, Parlamentul Republicii Moldova a votat declararea zilei de 27 aprilie drept Zi a Drapelului de Stat.

Culorile Naţionale ale Republicii  Moldova

Culorile albastru, galben şi roşu din Drapelul de Stat, în succesiunea indicată şi cît mai apropiate de nuanţele exacte definite în lege, constituie Culorile Naţionale ale Republicii Moldova.

Culorile Naţionale ale Republicii Moldova, materializate în drapele, fanioane, steguleţe, panglici, eşarfe, brîie, banderole, funde, cocarde, insigne, baloane şi în alte ornamente, tricolore sau separate pe culori şi realizate din materiale naturale sau artificiale, se utilizează în scop decorativ în cadrul unor sărbători, întruniri sau manifestaţii publice, la înfrumuseţarea străzilor, sediilor, locurilor publice şi a altor locuri de adunare, precum şi în alte cazuri cînd utilizarea Drapelului de Stat ar fi pleonastică sau banalizantă.

Culorile Naţionale ale Republicii Moldova se utilizează nestingherit de toate persoanele juridice şi fizice, cu condiţia respectării demnităţii acestor ornamente.Nuanţele heraldice ideale ale culorilor Drapelului de Stat sînt albastru (azur) de Berlin, galben crom şi roşu vermion.

Legea nr. 217 din 17 septembrie 2010 privind Drapelul de Stat al Republicii Moldova stabilește nuanțele recomandate ale celor cinci culori care apar pe drapel, prin referință la cîteva sisteme de definire a culorilor, astfel:

Spațiu de culoare

Albastru

Galben

Roșu

Maro (acvila)

Verde
(ramura de măslin)

Nuanță

Albastru de Berlin

Crom

Vermion

 

 

Pantone

293c

109c

186c

4645c

3415c

CMYK

97-81-0-0

1-15-100-0

13-100-90-4

28-15-68-7

100-26-86-14

RGB

0-70-174

255-210-0

204-9-47

176-126-91

0-122-80

HTML

#0046AE

#FFD200

#CC092F

#B07E5B

#007A50

Drapelul de Stat şi imaginea acestuia, indiferent de dimensiunile lor, trebuie să corespundă întocmai nuanţelor şi proporţiilor stabilite. Drapelul de Stat de ceremonie arborat sau purtat poate avea decoruri vexilare exterioare suplimentare (franjuri, ciucuri, cravate, panglici, vîrf de hampă etc.), prevăzute în regulamente speciale avizate de Comisia Naţională de Heraldică, acestea neafectînd dimensiunile, proporţiile şi demnitatea drapelului.

Legea stipulează că cetăţenii Republicii Moldova şi străinii aflaţi în Republica Moldova sînt datori să manifeste respect faţă de Drapelul de Stat şi să nu comită acte prin care s-ar aduce ofensă acestuia.

La ceremoniile de arborare a Drapelului de Stat cu prilejul solemnităţilor, asistenţa urmează să stea în picioare, bărbaţii îl onorează cu capul descoperit, iar militarii de toate gradele dau onorul conform regulamentelor militare. Persoanele juridice şi fizice pot stabili şi alte formule de onor şi salutare a Drapelului de Stat, în conformitate cu necesităţile lor specifice, prin regulamente speciale proprii avizate de Comisia Naţională de Heraldică.

Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare ale Republicii Moldova, conducătorii persoanelor juridice şi persoanele fizice care arborează, utilizează sau reproduc Drapelul de Stat sînt obligaţi să asigure utilizarea corectă, demnitatea şi integritatea acestuia.

Utilizarea Drapelului de Stat cu încălcarea prevederilor legii, precum şi profanarea Drapelului de Stat prin murdărire, pătare, inscripţionare, desenare, aplicare a unor obiecte, ardere, călcare în picioare, utilizare în calitate de faţă de masă, husă de scaun, draperie etc. atrag răspunderea contravenţională sau penală stabilită de legislaţie.

 

Localităţile Moldovei şi diasporei

Rîşcani

Statut:
Oraș
Prima atestare:
1602
Populația:
11104 locuitori

Rîşcani este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Rîşcani. Amplasat  în partea de nord-vest a republicii, pe rîuleţul Copăceanca, oraşul este situat la o distanţă de 166 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 11104 locuitori. Prima menţiune documentară a localităţii datează din anul 1602, cînd o parte a Rîşcanilor de azi, Nagoreni, este întărită lui Vlaicu Vătah şi rudelor sale.

Citeşte mai departe