Filtru pe categorii
  • 2011
  • page views Vizualizări

Literatura antică

Homer (cca. VIII î.Hr.)  Eschil (525 î.Hr.—456 î.Hr.)  Sofocle (cca. 496 î.Hr. - d. 406 î.Hr.)

În lumea antică au existat mai multe genuri literare: poveşti, învăţături didactice, biografii, texte religioase, opere poetice etc. Literatura religioasă şi filosofică cunoaşte o amplă dezvoltare începînd cu mileniul al III-lea î.Hr. Apar mai multe colecţii de maxime ce îndemna la o conduită înţeleaptă în viaţa de fiecare zi, astfel punîndu-se bazele unei lungi tradiţii literare.

Literatura Mesopotamiei se constituie dintr-un mare număr de poeme, mituri, imnuri, legende, epopei etc. Sumerienii au creat remarcabilul monument de literatură Epopeea lui Ghilgameş şi lucrarea cu conţinut cosmogonic Enuma Eliş.

India Antică se remarcă prin imnurile sacre cuprinse în Vede. Odată cu literatura vedică se constituie şi literatura epică – poemele Mahabharata şi Ramayana, fiecare conţinînd cîteva zeci de mii de versuri.

Literatura greacă din epoca arhaică este reprezentată de poemele Iliada şi Odiseea atribuite lui Homer, care erau cîntate şi transmise pe cale orală din generaţie în generaţie. Hesiod este autorul poemului Teogonia, care relatează despre apariţia lumii şi a zeilor, şi al lucrării Munci şi zile. Hesiod este părintele poeziei didactice, aşa cum Homer este cel al poeziei epice.

De la mijlocul secolului al VI-lea î.Hr. la Atena apare un fenomen cultural nou, teatrul, care îşi are originea în sărbătorile religioase consacrate zeului Dionysos.

Vechile mituri despre eroi nu mai sînt povestite, ci reprezentate sub formă de tragedii sau comedii. Dezvoltarea tragediei antice este marcată de trei autori de geniu: Eschil, Sofocle şi Euripide. În tragediile lui Eschil Perşii, Oreste, Prometeu, Cei şapte contra Tebei ideile dominante sînt fatalitatea şi gelozia zeilor încrîncenaţi împotriva victimelor lor. Sofocle este autorul a 123 de opere, dintre care 7 au ajuns pînă la noi (Oedip rege, Electra, Antigona ş.a.). Opera lui Euripide reprezintă o nouă concepţie asupra tragediei, ale cărei personaje sînt dominate de pasiune. Tragediile Medeea, Troienele, Ifigenia în Taurida dau dovadă de mare realism şi caută cauzele faptelor omului în el însuşii. Tragedia greacă împrumută subiectele sale din mitologie şi poemele homerice, dar în realitate reflectă gîndurile şi grijile societăţi ateniene.

Comedia greacă reprezintă un alt gen de spectacol teatral care îşi are originea în farsa populară. Comediile apărute în secolul al V-lea î.Hr. vizează în principal viaţa politică, socială şi intelectuală a epocii. Cel mai de seamă reprezentant al comediei greceşti a fost Aristofan (445 – 387 î.Hr.), autor a 40 de lucrări din care s-au păstrat doar 11, printre care Viespile, Păsările, Pacea, Norii. Comediile sale au un caracter politic, ridiculizînd democraţia ateniană, pe cei bogaţi, care puneau la cale declanşarea războaielor, pe falşii democraţi, moravurile societăţii etc.

Începuturile literaturii în Roma Antică sînt legate de apariţia scrierii latine. Cel mai vechi monument al poeziei latine sînt discursurile politice. Cucerirea Italiei între secolele IV – III î.Hr. a favorizat contactul oraşelor din sudul Peninsulei Apenine cu civilizaţia greacă. Livius Andronicus (280 – 200 î.Hr.), originar din Tarent, este autorul primei tragedii scrise în limba latină, traducător în latină al Odiseei, care s-a bucurat de o largă circulaţie pînă în secolul I î.Hr., contribuind la iniţierea publicului roman cu bogăţia tezaurului cultural elen. Literatura latină este reprezentată de lucrările lui Plautus (250 – 184 î.Hr.), şi comediile lui Terenţiu (190 – 159 î.Hr.). Comediile scrise de Plautus au la bază subiecte greceşti adaptate limbii latine, unde dramatismul se îmbină cu satira şi umorul.

Domnia împăratului Octavian Augustus a reprezentat secolul de aur al poeziei romane. Ideologii acestei noi epoci au fost Vergiliu şi Horaţiu.

VergiliuVergiliu (70 – 19 î.Hr.) în creaţia sa glorifică vechile tradiţii şi curajul romanilor. Poemele pastorale Bucolicele şi Georgicele descriu viaţa de la ţară şi muncile agricultorului. Poemul Eneida este consacrat eroului troian Enea, care, conform tradiţiei, a fondat Roma şi a cărui descendenţă şi-o atribuia marile familii romane. Vergiliu conturează în Eenea modelul exemplar al cetăţeanului roman, înzestrat cu virtuţi precum simplitatea, pioşenia, respectul valorilor morale, responsabilitatea şi umanitatea.

Horaţiu (65 î.Hr. – 8 d. Hr.), un alt mare poet al epocii, autorul Epistolelor, abordează tema comportamentului şi destinului uman, opunînd viciilor idealul omului moral şi înţelept. Culmea creaţiei lui Horaţiu o constituie Odele dedicate Romei, istoriei şi mitologiei ei, dar şi viitorului măreţ care îi este predestinat.

Publius Ovidius Naso (43 î.Hr. – 17 d.Hr.) este ultimul mare poet liric din epoca lui Augustus. Este autorul elegiilor, dar şi a poemului epic Metamorfozele, care include legende despre prefacerile cunoscute în lume, începînd cu crearea Universului. Ovidiu a fost exilat la Tomis (Constanţa), unde a compus două cicluri de scrisori în versuri, Tristele şi Ponticele, inspirate de dorul de Roma.

În secolul al VI-lea î.Hr. apar primele opere în proză, descrieri de călătorii, fapte şi povestiri din trecut, pe care autorii nu doar le readu, ci şi le analizează încercînd să deosebească adevărul de mit. Herodot din Halicarnas (484 – 425 î.Hr.) este autorul primei opere istorice, redactînd istoria popoarelor cu care a intrat în contact în timpul călătoriilor sale în Egipt, Babilon, Persia, litoralul Mării Negre. Realizînd pentru prima dată o expunere sistematică a faptelor istorice, Herodot a fost supranumit de urmaşi „părintele istoriei”. Herodot a acordat atenţie campaniei regelui persan Darius I împotriva sciţilor, menţionîndu-i pe traci şi geţi. Subiectul central al lucrării lui Herodot îl reprezintă războaiele greco-persane. Autorul explică de ce au luptat grecii cu perşii şi de ce Imperiul Persan a fost învins de cetăţile greceşti. În opera sa adesea mitul se împleteşte cu realitatea.

O altă atitudine faţă de istorie are Tucidide (460 – 396 î.Hr.), care pune bazele metodei istorice europene în opera sa Istoria războiului peloponesiac. El nu se arăta interesat de vremurile învăluite în legendă fiind preocupat de evenimentele al căror contemporan a fost. Tucidide scoate zeii în afara povestirii istorice considerînd că istoria o făuresc nu zeii, ci oamenii ghidaţi de propriile interese.

Cato cel Bătrîn (234 – 149 î.Hr.) este primul istoric care scrie în limba latină într-o perioadă cînd Roma exercită o influenţă preponderentă asupra Occidentului. În afara discursurilor politice, opera sa cea mai importantă este Originile, unde relatează istoria Romei de la fondarea cetăţii pînă în anul 149 î.Hr.

Titus Livius (59 – 17 î.Hr.) devine istoricul oficial al epocii sale. El redactează o istoriei a Romei (De la fundarea Romei) în 142 de cărţi din care s-au păstrat doar 85. Istoria Romei oferă autorului prilejul de a contura personalitatea poporului roman, subliniindu-i trecutul demn, eroismul, tenacitatea, respectul pentru adevăr. Această operă materializează concepţia istorică a epocii.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Balatina

Statut:
Sat
Prima atestare:
1420
Populația:
3938 locuitori

Balatina este un sat şi comună din raionul Glodeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Balatina, Tomeştii Noi, Clococenii Vechi și Lipovăţ. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Glodeni și la 161 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 3938 de oameni. Satul Balatina a fost menționat documentar în anul 1420.

Citeşte mai departe