Filtru pe categorii
  • 2011
  • page views Vizualizări

Situaţia geopolitică. Războiul ruso-turc din 1735 – 1739

A doua oară, după 1711, ruşii (moscalii) pătrund în Moldova în 1739. Împrejurările politice erau altele, protagoniştii erau alţii şi atitudinea eliberatorilor faţă de cei eliberaţi a fost cu totul alta. Scena, adică teritoriul pe care se desfăşurau evenimentele, era aceeaşi - Moldova. Precum şi cei care suportau toate urgiile războiului erau aceiaşi, ca şi în 1711 - moldovenii. În 1711 campania lui Petru I a fost un răspuns la rugăminţile repetate adresate ţarului prin solii şi scrisori din partea sîrbilor, bulgarilor, valahilor, moldovenilor. „Delegaţii de boieri moldoveni şi valahi, menţionează Armand Gosu, băteau drumurile Petersburgului, cerînd ţarului să fie înghiţiţi de imperiul pravoslavnic („nu ne părăsiţi pe noi, robii măriei voastre cei de o credinţă”). De zeci de ani, nimeni nu mai vorbeşte de aceste memorii.” - Precizează doctorul rusolog (2001). După semnarea Păcii de la Bucureşti (mai, 1812), divanul (Sfatul Domnesc) Moldovei afirma: „Pămîntul Moldoveu strigă către ceriu, ca să arate nebiruite şi proslăvite armele cele credincioase şi mîntuitoare a împărăteştii măriri a Rusiei spre bucurie şi veselie credincioşilor pravoslavnici”. Să ne amintim că primul tratat de alianţă cu Rusia lui Petru I l-a semnat C. Brîncoveanu, domnul Valahiei, încă la 1709 - cu doi ani pînă la semnarea Tratatului moldo-rus de la Luţk.

Prin acest acord bilateral Valahia se angaja să sprijine cu un corp de armată de 20000 de oameni campania antiotomană proiectată de ţar. (Din păcate, şi de această dată Valahia a călcat jurămîntul, trădînd cauza comună antiotomană). Astfel, din partea Rusiei expediţia de la Prut a fost o datorie faţă de partenerii săi de alianţă - valahii (din 1709), moldovenii (din 1711)... Tratatul moldo-rus (de la Luţk) precum şi Proclamaţia ţarului confirmau hotarele istorice ale Ţării Moldovei, neamestecul în treburile ei din partea Rusiei, garanta autonomia şi integritatea Moldovei, suveranitatea căreia era asigurată de puterea rusească. Pentru a recuceri Azovul pierdut în urma Păcii de la Vadul Huşilor (1711), în octombrie 1735 Rusia a declanşat ostilităţile împotriva tătarilor din Crimeea. În aprilie 1736 declară război Turciei. În 1737 şi Austria declară război Turciei.

În 1739 operaţiile militare se desfăşoară pe teritoriul Moldovei. În armata rusă sub comanda lui Burkchardt Cristof Minih, neamţ de origine, erau înrolaţi ofiţeri Constantin şi Dimitrie Cantemir, feciorii domnitorului Moldovei Antioh Cantemir. Grupuri întregi de voluntari-slujitori, boieri, ţărani moldoveni au trecut de partea ruşilor. La 28.08.1739, lîngă Stăuceni (în Moldova de Vest) oastea rusă a zdrobit armata turcească; la 30 august ruşii au eliberat Hotinul, la 12 septembrie un corp de armată condus de D.Cantemir a intrat în Iaşi, capitala Moldovei. Divanul, clerul în frunte cu mitropolitul au adresat comandamentului rus rugămintea ca Moldova să fie primită sub oblăduirea Rusiei. Conjunctura internaţională a împiedicat realizarea acestei doleanţe. După cîteva înfrîngeri, Austria a încheiat (12.09.1739) о расе separată cu Turcia. Rusia a fost constrînsă să înceteze operaţiile militare şi să încheie şi ea pace cu Turcia.

Moldova, vasală a Turciei, pe lîngă greutăţile suportate de regimul fanariot, din 3.09. pînă la 10.10.1739 s-a aflat şi sub ruşi - prima ocupaţie administrativ-militară rusă cu toate urmările ei dramatice. La 5.09.1739 generalul Minih încheiase cu „deputaţii stărilor” o „convenţie”, prin care Moldova era declarată independentă, ocrotită de Rusia.

 

Localităţile Moldovei şi diasporei

Stroiești

Statut:
Sat
Prima atestare:
1702
Populația:
670 locuitori

Stroiești (Stroenți) este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Rîbnița și la 125 km de Chișinău. Conform datelor din anul 2010, populaţia localității constituia 670 de oameni. Satul Stroiești a fost menționată documentar în anul 1702.

Citeşte mai departe