Filtru pe categorii
  • 2011
  • page views Vizualizări

Ştefan Legendarul

Dragostea moldovenilor pentru Moldova, nepotolita sete de dreptate, mîndria pentru eroii lor legendari „atribuie lui Ştefan cel Mare tot ce li se pare minunat, tot ce le este necunoscut-orice zidire veche, un pod de piatră, o movilă de pămînt, ridicată în mijlocul unui şes întins, o ruină de cetate, biserici, schituri etc”. Acest fragment dintr-un text, care proslăveşte faptele şi calităţile lui Ştefan cel Mare a fost publicat în prima jumătate a veacului al XIX-lea. Adaptate, îmbogăţite, aceste rînduri de glorie şi recunoştinţă celui care a fost Ştefan cel Mare au intrat in legende, devenind un bun spiritual a întregului popor, la compunerea căruia au contribuit numeroşi autori anonimi. Acest crezămînt şi convingerea colectivă a moldovenilor în faptele eroice şi calităţile morale ale marelui lor domn sînt împărtăşite şi de ţăranii de la coarnele plugului, şi de personalităţi cu nume de rezonanţă în istorie, cum s-ar spune: de la vlădică pînă la opincă. Istoria lui Ştefan cel Mare a fost scrisă, a fost înveşnicită, mai întîi, de autorii anonimi, de memoria poporului − istorie pe care moldovenii o păstrează şi astăzi în inimă şi în suflet.

În cele ce urmează se reproduc numai unele fragmente din creaţia populară moldovenească pentru „a ilustra dragostea poporului moldovan pentru Ştefan cel Mare”.

De notat, că chiar şi în acele creaţii, care nu sînt consacrate expres Marelui Domnitor al Moldovei, în clipele de mare pericol pentru eroul principal, de pildă, Codrean, în ajutorul lui vine Ştefan сеl Маге. În momentul critic, cînd după ce l-a biruit pe han, iar „Codrean se pleca şi nu mai putea”,

... Pe la chindie
Vine Ştefan cu o mie.
Calu-şi îndemna,
Armata-şi grăbea
Şi cum ajungea
În Codri Tigheci,
Pe drumul cetăţii,
Trîmbiţa suna,
Suliţi fulgera
Şi cine mi-i bătea?
Mări, tot moldovenii,
Rădăcina tării...

La vreme de mare cumpănă Viteazul Voievod îşi încurajează voinicii la luptă pentru a izbăvi ţara de duşmani:

Ştefan Vodă-ngîndurat
Zice-apoi cu glas bărbat:
− Măi voinici, vitejii mei,
S-aveţi inimă de zmei.
Repede suiţi pe cai,
Să le daţi bătaie, măi,
Ş-apoi las' de-a rămînea
Semn de turc în ţara mea!

Pentru moldoveni Ştefan cel Mare a fost şi rămîne oştean viteaz nebiruit, nemuritor străjer al hotarelor ţării:

Drept în frunte, ca un zmău,
Călare pe un albău,
Ştefan Vodă cel vestit,
Ştefan cel nebiruit,
Care veşnic stă călare
Cu torbiţa în spinare
Pentru-a ţării apărare.

Adunîndu-şi oastea, Domnul Moldovei urmăreşte cum:

Pe cel drum, pe cea cărare
Se zăreşte pară mare:
Vin turcii de prăpădesc
Pămîntul moldovenesc!

Ştefan Vodă, Domn cel Mare,
Ca un zmeu şede călare
Şi mereu mi-i tot pîndeşte,
Şi pe noapte mi-i coseşte!
Şi mi-i bate, şi-i omoară,
De se duce vestea-n tară!

Într-o altă variantă a acestui cîntec se relatează, de asemenea, că „turcii vin de prăpădesc pămîntul moldovenesc”. Aici:

Ştefan Vodă, Domn cel Mare
Ca un şoim îmi stă călare
Şi ziua el mi-i pîndeşte,
Apoi noaptea mi-i coseşte;
Şi mi-i bate, mi-i omoară,
Să nu vie-n ţară iară,
Să prade, să jefuiască
Ţara noastră moldovenească.

Legenda „Ştefan Vodă şi turcii”, culeasă de S. T. Chirileanu, conţine un fragment în care e concentrată zbuciumata istorie a Moldovei. Căutînd mijloace pentru a-şi apăra ţara de turci, Ştefan Vodă cere povaţa unui Sihastru. „Ştefan îi istorisi toate de la început pînă la sfîrşit.”

− Nu fi supărat, Măria ta! − Zice Sihastrul, după ce a ascultat cu luare aminte. − Multe lifte barbare au voit cu curgerea timpului să stingă pe moldoveni de pe faţa pămîntului şi să răpuie ţara asta, dar nu le-a fost dat să-şi ducă gîndul la bun sfîrşit, aşa că mai degrabă decît îţi poţi închipui ai să învingi pe turci şi ai să-i alungi cine ştie unde peste hotarele ţării”.

În istorioara „Mintea moldovanului cea de pe urmă” se povesteşte cum Ştefan cel Mare cu sfetnicii săi îi ademeneşte într-o capcană pe turci. Iar atunci cînd turcii au crezut că „acolo-i gloata cea mare a norodului de oaste şi dădură năvală peste gîrlă... Moldovenii atîta aşteptau. Repede sar ca nişte lei paralei peste capul păgînului şi-l strivesc, şi-l buchisesc... Turcii s-au întors cu nespusă mînie în suflet şi mînioşi au rămas împotriva noastră pînă astăzi.

Spun cei ce ştiu că de cîte ori se închină turcii în loc de „amin” zic pînă în ziua de astăzi:

− Dă-mi, Doamne, mintea moldovanului cea de pe urmă!”.

Într-o altă creaţie populară se spune că:

Prin codrii de stejari
Trec puhoaie de tătari...
Dar în preajma satului,
La ruptura dealului
De pe malul Nistrului
În desimea Codrului
Ştefan Vodă îi aşteaptă...

Oastea îşi salută Domnitorul şi comandantul suprem:

− Să trăiţi, al nostru tată
Ştefan Vodă, toţi te vadă!

Ştefan cel Mare îşi îndeamnă oştenii:

− Dragii mei, voinicii mei,
Mîndri toţi ca nişte zmei,
Vedeţi ţara cum ne-o arde
Păgînul cu-ale lui hoarde?
Hai în grabă, măi flăcăi,
Săriţi repede pe ei,
Hai la cap să le mai dăm
Şi Moldova să-apărăm!
Moldovenii sar, răcnesc
Şi-n tătari se năpustesc...

Despre luptele moldovenilor cu tătarii se relatează şi în legenda „Poiana tătarilor”: „Cînd se apropiară tătarii de ascunzătoarea moldovenilor o ploaie de săgeţi porni asupra liftelor. Tătarii... o croiră la fugă urmăriţi de săgeţile moldovenilor. Aşa scapă ţara de tătari.

Locului, unde s-a întîmplat ciocnirea între tătari şi săgeţile moldoveneşti, i-a rămas numele de Poiana tătarilor”. Conflictele între moldoveni şi poloni sînt oglindite în „Oştirea leşească”, „Dealul leahului” ş.a. Cînd a intrat mişeleşte în Moldova „mare oştire leşească”

La Suceava Domnul Sfînt
I-a simţit şi jurămînt
Pus-a ca să mi-i robească
Şi-n Ţara Moldovenească
Să-i înveţe a mai călca
Fără voie de la Sfinţia sa.
Mi-i înjugă ca pe boi
Mi-i toarnă la arat,
La arat, la semănat,
Ca în veci să pomenească
Bătaia moldovenească
Şi mînia Sfinţiei Sale,
A lui Ştefan Domn cel Mare!

O altă realitate istorică şi anume, că „în timpurile vechi moldovenii aveau foarte mult de suferit nu numai din partea păgînilor, ci şi din partea creştinilor vecini şi, mai ales, din partea ungurilor şi a leşilor, care nu o dată voiau să pună mîna pe Moldova şi să se facă stăpîni peste dînsa”, − de asemenea, îşi găseşte oglindire în creaţia populară moldovenească. În legenda „Dealul leahului” se spune că „moldovenii nu ştiau ce să mai înceapă şi ce să facă de răul acestor popoare neastîmpărate şi făloase... De multe ori le trăgeau şi moldovenii cîte-o sfîntă bătaie”... Din legenda „Pusnicul Silvestru” aflăm, că printre „creştinii care duşmăneau mereu pe moldoveni erau şi leşii...”. Subiectul legendei istorice „Ştefan Vodă şi ungurii” îl constituie lupta de la Baia (1467), aşa cum „a alcătuit-o, a memorizat-o şi o transmite din generaţie în generaţie însuşi poporul moldovan....Soseşte o veste la Suceava că ungurii se sculară iară asupra moldovenilor şi voiau să intre cu toată oastea lor în Moldova... Ştefan chemă îndată pe toţi sfetnicii şi pe toţi căpitanii de oaste şi se sfătui cu dînşii... În cîteva zile o mulţime de ostaşi era strînsă la Suceava. Feciorii cei mai voinici, mai iscusiţi şi mai isteţi, ieşiră întru ajutor... Pe timpul acela feciorii erau voinici şi inimoşi nu ca feciorii din zilele noastre...

Atunci cînd auzeau că turcii ori tătarii, ori ungurii, ori alţi păgîni şi duşmani au intrat în ţară şi voiesc s-o prade... cît ai bate din palme erau pe drum, gata de a da piept cu orişicine şi să-şi pună chiar şi viaţa pentru ţara şi legea lor, că pe atunci mergea treaba altfel!..” Urmează un apel la memoria şi faptele strămoşilor: „Moldovanul de pe timpul acela nu se lăsa ca acum călcat în picioare de orice venetic ticăit şi flămînd.., ci spunea duşmanului, odată şi pentru totdeauna, să nu-şi facă de lucru cu dînsul, dacă nu i-i voia să audă cîntîndu-i cucoşii din cer şi dacă i-i voia să mai vadă sfîntul soare.

Aşa era moldovanul de pe acele vremi!”





Localităţile Moldovei şi diasporei

Fundul Galbenei

Statut:
Sat
Prima atestare:
1632
Populația:
2507 locuitori

Fundul Galbenei este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Fundul Galbenei este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Hîncești și la 33 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2507 oameni. Satul Fundul Galbenei a fost menționat documentar în anul 1632.

Citeşte mai departe