Filtru pe categorii
  • 2011
  • page views Vizualizări

Consolidarea statalităţii moldoveneşti

Ştefan cel Mare

În glorioasa şi îndelungata sa domnie (1457-1504) Ştefan III cel Mare s-a manifestat, întîi de toate, ca promotor al consolidării puterii centralizate a statului medieval. Aceasta fiind chezăşia independenţei ţării, ocrotirii integrităţii ei teritoriale, afirmării ei în contextul european. În acest scop Ştefan al III-lea promovează o politică de întărire a autocraţiei şi de restabilire a domeniului domnesc. Martor al ruinării economice a ţării, al transformării institutului domniei într-o unealtă a intereselor marii boierimi, a reducerii posibilităţilor de menţinere a suveranităţii statului, drept consecinţă a nesfîrşitelor lupte pentru tron, instigate de partidele boiereşti concurente, Ştefan al III-lea, chiar de la începutul întronării sale, a purces la schimbări radicale primenitoare a ierarhiei instituţionale a statului. Legendele ne relatează şi realităţile istorice în cea mai mare parte confirmă – că Ştefan al III-lea a purtat 40 de războaie… Să observăm, totuşi, că în primii cinci ani ai domniei sale Ştefan al III-lea nu s-a angajat în vreun conflict de amploare cu alte state, n-a organizat vreo expediţie de proporţii. Grija lui cea mare de la început şi de pe urmă a fost întărirea puterii statului, concentrarea tuturor pîrghiilor de conducere în mîinile domnului. Pe măsura avansării în istorie a Moldovei, se dezvoltau şi relaţiile social-economice. Principala bogăţie a Moldovei era – precum şi este! – pămîntul, lucrătorii lui. În rezultatul slăbirii autorităţii domnitorilor preocupaţi, întîi de toate, de menţinerea/reluarea tronului, pămîntul în permanenţă se reîmpărţea, concentrîndu-se în mîinile unui mic număr de proprietari. Marea boierime poseda domenii întinse (moşii, sate). Pe această cale ea concentra în mîinile sale mari posibilităţi de influenţă, care, treptat, limitau atribuţiile domniei.

Pretendenţii diferiţi îşi căutau/cumpărau susţinători diferiţi. Şi unii, şi alţii doreau să pună mîna pe tron spre a-l folosi în interesele personale – de căpătuire. Tranzacţiile se ţineau lanţ, în timp ce ţara se zbătea între boieri, devenind pradă uşoară a străinilor. Ştefan al III-lea a pus capăt unor astfel de tranzacţii cu interesele statului. În Moldova statul, puterea lui, însemna Domnia; Domnitorul. Sfatul domnesc, alcătuit din boieri mari şi înalţi ierarhi bisericeşti, îşi vedea sarcina de a supraveghea în ce măsură domnitorul ales de ei promovează interesul lor. Noul domnitor treptat a modificat funcţiile Sfatului domnesc, limitîndu-i, într-un fel, atribuţiile legislative, reducîndu-le la cele ale unui organ consultativ. Funcţiile executive (de îndeplinire a poruncilor, a voinţei domnitorului) reveneau treptat dregătorilor domniei, numiţi de domnitor.

Cu încetul, domnul şi-a atins scopul major: centralizarea puterii statului în mîinile sale, arogîndu-şi împuterniciri nelimitate.

Iar dregătorii numiţi de domnie au devenit executori ai poruncilor, hotărîrilor domnitorului. Confirmînd astfel deviza sa de suveran, declarată ulterior (1485) apăsat şi hotărît: „Noi sîntem domn al Moldovei…” Evident, pentru astfel de transformări esenţiale era nevoie de voinţa politică, de bărbăţie de a lua decizii definitive, de calităţi de politician vizionar – patriot al ţării sale.

Toate acestea Ştefan al III-lea le-a demonstrat cu vîrf şi îndesat pe parcursul a 47 de ani de domnie, neegalată ca durată şi rezultate. Pentru a obţine toate acestea domnul a folosit în mod netradiţional pîrghiile disponibile. În primul rînd, pămîntul.

Cumpărînd, rechiziţionînd moşiile (satele) boierilor, domnul a mărit domeniul domnesc şi, deci, posibilităţile de a influenţa, de a stimula, încuraja. Ştefan al III-lea mărea posesiunile domneşti nu pentru a se îmbogăţi personal. Dînsul dăruia – pentru merite! – moşii (sate) reprezentanţilor micii boierimi şi chiar unor ţărani pentru „slujbă credincioasă”, pentru faptele vitejeşti. Tot dintre aceştia îşi alegea dregătorii. Pe această cale în primii ani ai domniei sale Ştefan al III-lea a primenit aparatul central al statului, angajînd oameni de credinţă, viteji din păturile medii. Între dregătorii domniei domnul îi evidenţia pe pîrcălabi. Alegîndu-i din cei mai apropiaţi şi mai de nădejde oameni ai săi, Ştefan al III-lea i-a învestit pe pîrcălabi cu atribuţii militare, punînd sub comanda lor nu numai cetăţile, ci şi zonele din preajma acestora avînd sarcina de a le apăra şi aproviziona. Pîrcălabii pe vremea lui Ştefan erau, cum am zice astăzi, guvernatori militari cu funcţii administrative. „Stau de strajă la hotare”, în locurile şi direcţiile strategice pentru sistemul de apărare al Moldovei. Hrisoavele domneşti, letopiseţele moldo-slavone, cronicele în limba moldovenească ale lui Grigore Ureche, Miron Costin, opera istorică a lui Mihail Sadoveanu conţin pagini de glorie despre pîrcălabii de Chilia, Cetatea Albă, Hotin, Suceava. Desigur, limitarea prerogativelor marii boierimi, creşterea influenţei dregătorilor domniei şi, în cele din urmă, concentrarea puterii în mîinile domnitorului n-au decurs în condiţii idilice.

Ştefan al III-lea era bine informat că ucigaşul tatălui său Petru Aron, alungat din Moldova, pribegeşte în Polonia, adunînd oaste şi aţîţînd pe poloni să tăbărască asupra Moldovei. Domnitorul era conştient că printre marii boieri din anturajul său existau şi părtaşi ai lui Petru Aron, nemulţumiţi de reformele noi. Cu fermitatea care l-a caracterizat totdeauna Ştefan al III-lea a hotărît să stîrpească năzuinţa pretendentului la tron. Considerînd că ocrotirea de către alte state a pretendentului e un mare pericol pentru Moldova, domnitorul acţiona fără ezitare pentru a lichida această primejdie, de oriunde ar fi venit. În 1457-1458 moldovenii au pătruns în sudul Poloniei, unde se ştia că se află Petru Aron. În urma acestor intervenţii voievozii Malorosiei (Rusiei Mici), Podoliei se obligau să nu dea voie lui Petru Aron să se apropie de hotarele Moldovei. Aflînd că voievodul Sebastian de Rozgony (Transilvania) îl adăposteşte pe Petru Aron, domnul Moldovei atacă (1.06.1461) posesiunile voievodului ungur. În sfîrşit, Ştefan al III-lea reuşeşte să-l atragă în capcană pe Petru Aron şi porunceşte să-i taie capul. Dar, asmuțați de boieri sau de statele vecine, pretendenţi la tronul Moldovei erau mai mulţi. Orice pretenţie de oriunde ar fi venit, Ştefan al III-lea o curma cu cruzime. Cu o deosebită asprime pedepsea domnitorul pe cei care subminau puterea lui şi a ţării. La 16.01.1471 la porunca lui au fost executaţi marii boieri Isaia vornicul, Negrilă ceaşnicul şi Alexa stolnicul, care unelteau împotriva domnului şi a statului. Nemulțumirea faţă de domnitor mai mulţi boieri, mari şi mici, şi-au divulgat-o în 1467: unii trădînd pe cîmpul de luptă (Bătălia de la Baia), alţii rocoşindu-se deschis în sud-vestul ţării. După biruinţa de la Baia, „Ştefan a executat pentru trădare sau împlinire necorespunzătoare a sarcinii militare 20 de mari boieri care au fost decapitaţi şi 40 de boieri mici care au fost traşi în ţeapă”. Chiar la capătul vieţii sale domnitorul nu permitea boierilor să încerce să revizuiască hotărîrile luate de el personal. La început de iunie 1504 Ştefan III cel Mare numeşte succesor la tronul Moldovei pe Bogdan, feciorul său mezin.

Unii boieri s-au opus acestei decizii. La porunca lui Ştefan au fost masacraţi. Vremurile erau crude. Moldova era ameninţată în permenenţă. Pentru a-şi păstra neatîrnarea, trebuia să fie consolidată în permanenţă puterea centralizată a domniei.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Cotovscoe

Statut:
Sat
Prima atestare:
1878
Populația:
989 locuitori

Cotovscoe este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Cotovscoe este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 32 km de municipiul Comrat și la 134 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 989 de oameni. Satul Cotovscoe a fost menționat documentar în anul 1878 cu denumirea Cîrlăneni.

Citeşte mai departe