Filtru pe categorii
  • 2011
  • page views Vizualizări

Arta antică

Piramida lui Heops

În Egipt, dezvoltarea arhitecturii este strîns legată de construcţia oraşelor, de religie şi de cultul morţilor. Arhitectura este dominată de ideologia monarhică şi religioasă, de ideea continuării existenţei după moarte. De aici şi construirea unor cavouri funerare monumentale înzestrate cu veşminte, podoabe, arme care au aparţinut defunctului, simbolizînd sălaşul etern al faraonului. Cele mai vechi construcţii funerare, apărute în epoca predinastică, sînt mastabele, în formă de prisma trapezoidală din piatră sau cărămidă, înălţată deasupra gropii cu fîntînă, la fundul căreia era depus corpul celui decedat.

Un nou tip de monument funerar îl reprezintă piramidele în trepte, zidite, conform tradiţiei, de vizirul Imhotep pentru faraonul Djoser. Aceste construcţii reprezintă o suprapunere a mai multor mastabe de diferite dimensiuni. Umplerea golurilor între trepte a dus la apariţia tipului clasic al piramidelor care au devenit simbolul civilizaţiei egiptene. Cele mai cunoscute piramide sînt cele construite la Giseh. Majoritatea cercetătorilor sînt de părerea că piramidele au fost zidite în calitate de cavouri pentru faraonii din regatul Vechi: Kheops, Kephren, Mykerinos. După aceştia dimensiunile piramidelor se micşorează, iar începînd cu perioada Regatului Mijlociu piramide se construiesc foarte rar.

În epoca Regatului Nou din cauza jefuitorilor de morminte capătă răspîndire hipogeele – cavouri regale săpate în stîncă şi compuse din mai multe încăperi şi coridoare lungi. Intrarea în cavou era decorată cu basoreliefuri şi statui. Asemenea construcţii funerare se află în Valea Regilor în apropierea Tebei.

Monumente de seamă ale arhitecturii egiptene sînt templele, care impresionează prin proporţiile lor gigantice, compoziţie şi splendoare. S-au păstrat ruinele templelor construite în cinstea zeului Amon-Ra la Luxor şi Karnak. Acestea constituie un complex de peste 100 de încăperi spaţioase, curţi interioare, statui ale zeilor, sfincşi, obeliscuri. Un tip de osebit reprezintă templele săpate în stîncă. Printre acestea se remarcă templul lui Ramses al II-lea de la Abu-Simbel. Faţada templului este îndreptată spre Nil, iar ambele părţi ale intrării se înalţă figurile a patru faraoni-coloşi.

Plastica egipteană este reprezentată prin statuile şi reliefurile care înfrumuseţează palatele, cavourile funerare şi templele. Măiestria meşterilor egipteni este confirmată de piesele din aur şi pietre preţioase descoperite în mormintele faraonilor, iar picturile înfrumuseţau cavourile reprezentînd imagini ale faraonilor, zeilor, secvenţe din viaţa de apoi etc.

Zigurat

În Mesopotamia, arhitectura are un caracter monumental. În sudul Mesopotamiei, lipsit de piatră şi lemn, dar bogat în argilă, s-a construit din cărămidă nearsă. Edificiile publice şi religioase construite prin alternanţa cărămizilor albastre, albe, verzi, galbene aveau o înfăţişare deosebită. În Mesopotamia arta era pusă în serviciul regelui şi al templelor. Construcţii monumentale, care uimeau prin dimensiunile lor, erau templele-turn, numite zigurate. Acestea reprezentau o construcţie piramidală, constînd dintr-un număr impar de terase din ce în ce mai mici, colorate fiecare în altă culoare cu plăci ceramice. Ele serveau drept sanctuar astral şi observator astrologic. Cu timpul a luat amploare construcţia palatelor. Zidite din cărămidă, în oraşele sumeriene şi Babilon, sau din piatră, în Asiria, acestea sînt compuse dintr-o curte interioară pe unde pătrundea lumina, înconjurată de încăperi ceremoniale, apartamentele suveranului, anexe gospodăreşti şi administrative.

O atenţie deosebită se acordă decoraţiei abundente şi fastuoase a templelor şi palatelor cu reprezentări umane, animale şi fantastice. Palatele din piatră ale asirienilor erau înconjurate de ziduri înalte cu turnuri, ruinele cărora au ajuns pînă în zilele noastre. Oraşele erau împrejmuite cu ziduri de apărare, ca zidul dublu de la Uruk (anual 2300 î.Hr.), lung de 9 km cu 800 de turnuri de apărare. Mesopotamienii erau meşteri iscusiţi în confecţionarea basoreliefurilor, a pieselor decorative, a armelor şi podoabelor.

Cele mai vechi monumente de arhitectură de pe teritoriul Indiei aparţin civilizaţiei Indusului. Aici au fost descoperite oraşele Harappa şi Mohenjo-Daro care aveau case în două-trei niveluri, străzi pavate, sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, sanctuare, bazine rituale etc. Templele indiene impresionează prin masivitatea lor, abundenţa decoraţiilor interioare şi exterioare. Se cunosc cîteva tipuri de edificii religioase în această zonă: templele hipogee, stupa, templele din lemn. Pentru perioada timpurie sînt caracteristice templele săpate în stîncă, cu coloane şi pereţii interiori decoraţi cu imagini. Începînd cu secolul al III-lea î.Hr. apar monumente de artă budistă, stupele, construite din piatră şi decorate cu numeroase statui şi basoreliefuri, care oglindesc legendele budiste. În viziunea budiştilor, ele exprimau structura Universului: cupola se identifica cu bolta cerească, în vîrful construcţiei – simbolul credinţei, incinta cu patru intrări – cele patru părţi ale lumii. Templele din lemn, sau pagodele, aveau forma unei prisme foarte înalte şi acoperişul ascuţit. Din India acest tip de edificii religioase a fost preluat de chinezi.

În China antică dezvoltarea arhitecturii a căpătat amploare în mileniul I î.Hr. Ca materialele de construcţie chinezii au folosit pe larg lemnul şi cărămida. Templele, pagodele, aveau mai multe etaje cu balustrade şi terase. O construcţie defensivă impresionantă este Marele zid chinezesc construit în 215 î.Hr. de către 300 000 de oameni mobilizaţi de împăratul Qin Shihuangdi, în scopul apărării Chinei de «popoarele din nord», care întreprindeau atacuri devastatoare. Avînd lungimea de circa 2000 km, zidul era atît de gros încît pe el putea merge 7 călăreţi unul lîngă altul. Marele zid a fost restaurat în secolul al XV-lea căpătînd aspectul actual.

Arta Greciei şi a Romei

Contribuţia lumii greceşti la dezvoltarea artei europene este fundamentală. În strînsă legătură cu religia, arta a cunoscut în Grecia o evoluţie înfloritoare, iar secolul al V-lea î.Hr. reprezintă apogeul acestui proces. Poporul grec însufleţit de victoriile sale mulţumeşte zeii ridicînd minunate temple, statui, edificii publice. La zidirea acestor construcţii se foloseşte piatra şi marmura. Cele mai frumoase monumente ale arhitecturii greceşti sînt templele, care nu se asemăna nici cu templele egiptene, nici cu ziguratele. Templul grecesc este o construcţie monumentală care adăposteşte doar statuia zeului şi comorile acestuia, fără a primi în interior mulţimile de credincioşi. Templul prezintă linii simple şi armonioase şi se înalţă pe coloane. După forma şi ornamentarea coloanelor se remarcă trei ordine: doric, ionic şi corintic. Coloana dorică este robustă, cu capitelul (partea de sus a coloanei) aplatizat. În stilul doric a fost construit Partenonul de pe acropola Atenei consacrată zeiţei Atena, protectoare a cetăţii, şi sanctuarul lui Apollo din Delfi.

Acropola Atenei

Ordinul ionic reprezentă o arhitectură mai rafinată, coloanele devenind mai suple, ornamentate cu capiteluri cu volute. În acest stil au fost construite Erechteionul dedicat zeiţei Atena, templul Atenei Nike (Atena Victoria), templul zeiţei Artemis din Efes.

Ordinul corintic se răspîndeşte la sfîrşitul secolului al V-lea î.Hr., reprezentînd o coloană zveltă cu caneluri şi capitelul îmbrăcat într-un buchet de frunze. La acest stil se referă templul lui Zeus Olimpianul de la poalele Acropolei ateniene.

Construcţiile monumentale capătă o amploare deosebită în perioada lui Pericle, cînd Atena este înfrumuseţată cu temple şi edificii publice. Sub îndrumarea arhitectului şi sculptorului Fidias, timp de 20 de ani Atena devine unul din cele mai frumoase oraşe ale lumii.

La fel ca operele arhitecţilor, cele ale sculptorilor ating perfecţionarea inspirîndu-se din mitologie şi viaţa cotidiană. Sculptura acestei epoci aduce în centrul atenţiei figura omului reprezentînd-i frumuseţea fizică şi spirituală. Sculptura greacă produce impresia serenităţii şi armoniei corpului şi spiritului prin operele marilor artişti.

Fidias realizează statuia lui Zeus din Olimp, considerată una din minunile antichităţii, şi a zeiţei Atena Parthenos, lucrate în aur şi fildeş. Grecii au ridicat statui nu numai zeilor, dar şi atleţilor învingători la Olimpiade. Lucrările în bronz ale lui Myron (Discobolul) şi Policlet (Aruncătorul de lance (Dorifor) prezintă atleţi în plin efort. Policlet a creat „canonul” artei clasice stabilind proporţiile ideale ale corpului omenesc.

În epoca elenistică sculptura se diversifică, figurile prezentînd sentimente umane, fără nuanţe religioase. Chipuri noi, graţioase sînt sculptate în marmură de Praxitele care creează statuile Eros, Hermes ţinîndu-l în braţe pe Dionysos, Afrodita din Cnidos. Lisip este maestru în turnarea bronzului şi în reprezentarea mişcării, realizînd o serie de portrete-busturi ale lui Alexandru cel Mare, dar şi statui ale zeilor. Scopas, sculptor şi pictor, exprimă prin operele sale pasiunea, neliniştea şi durerea.

Ceramica greacă evoluează de la motivele geometrice, vegetale şi zoomorfe la cele antropomorfe redînd scene mitologice, epizoade din Iliada şi Odiseea, pe vasele pictate în două culori (vase negre cu figuri umane roşii şi vase roşii cu figuri negre). Arta grecilor din secolele VI-Vî.Hr., caracterizată prin respectarea proporţiilor, echilibru, armonie cu natura, a fost numită clasică. Arta elenistică în plan artistic se deosebea de perioada clasică, fiind o sinteză a artei greceşti şi a celei orientale.

Un domeniu al artei în care romanii au înregistrat realizări deosebite a fost arhitectura, care îşi are rădăcinele în perioada etruscă, aceasta avea un caracter urban şi funcţional, fiind supusă utilităţii publice. Romanii introduc elemente arhitecturale noi, bolta şi cupola, pe larg folosite la construcţia edificiilor de mari dimensiuni.

Viaţa publică la Roma se concentrează în piaţa centrală, numită Forum. Aici se construiesc palatul senatului, edificiile administrative, bazilica, unde se desfăşurau şedinţele de judecată şi se încheiau afacerile. Urbanismul roman tinde să concentreze în acelaşi loc toate elementele necesare vieţii publice, religioase şi politice.

Toţi împăraţii împodobesc Roma cu foruri monumentale. În amintirea victoriilor repurtate în războaie romanii înalţă arcuri de triumf şi columne monumentale (Columna lui Traian, Columna lui Marcus Aurelius). Amfiteatrele romane reprezentau construcţii impunătoare, care cu ocazia spectacolelor publice adunau mulţimi mari de oameni. Printre acestea Colosseumul din Roma, unde circa 50 000 de spectatori veneau să asiste la luptele gladiatorilor.  

Cele mai vechi temple la Roma erau construite după modelul etrusc, pentru ca în secolele următoare să apară edificii monumentale din marmură consacrate zeilor.

Printre clădirile publice se remarcă termele (băi publice), unde cetăţenii se adunau pentru a discuta politică şi filozofie. Construcţii utilitare importante sînt podurile care întregesc căile de comunicaţie şi apeductele care aprovizionau de la distanţă oraşele cu apă.

În sculptura romană domină realismul în executarea statuilor şi a basoreliefurilor. Dintre toate genurile romanii au preferat arta portretului, creînd o impresionantă galerie a persoanelor de vază. Pictura romană are la bază frescele din Pompei şi Herculanum realizate în culori vii şi prezentînd scene mitologice. A evaluat şi arta mozaicului de paviment cu decor geometric în negru şi alb sau reprezentări umane şi animale stilizate. Faţă de cea elenistică, pictura romană a manifestat predilecţie pentru temele narative, istorice sau cotidiene.


Localităţile Moldovei şi diasporei

Găuzeni

Statut:
Sat
Prima atestare:
1620
Populația:
1404 locuitori

Găuzeni este un sat şi comună din raionul Șoldăneşti. Găuzeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume situat la o distanță de 20 km de orașul Șoldănești și la 110 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1404 oameni. Prima atestare documentară a satului Găuzeni datează din 12 aprilie 1620.

Citeşte mai departe