Filtru pe categorii
  • 2011
  • page views Vizualizări

Moldova şi Valahia

Portretul lui Mohamed al II-lea, Gentile BelliniPrima dată ţara dintre Carpaţii Meridionali şi Dunăre în documentele Cancelariei domneşti a Moldovei este pomenită în 1395. De fapt, se indică doar populaţia spre care s-ar fi putut îndrepta mărfurile: „до басараб” („spre basarabi, trăitorii din ţara basarabilor”). Astfel, în omagiul prestat la 6 ianuarie 1395 Ştefan I, „воевода Земли Молдавской” făgăduia regelui şi panilor poloni: „верны быти подлуг их стати (...) со всем поспольством Земли Молдавской” (vom fi credincioşi şi vom sta lîngă dînşii cu tot poporul Ţării Moldovei)... Urmează în ordinea iminenţei pericolului: „împotriva craiului Ungariei, împotriva voievodului Basarabiei, împotriva turcilor, împotriva tătarilor...” (противу кроля угорского, противу басcарабского, против турок, противу татар...). „...În primii ani de existenţă a Statului Moldovenesc acesta nu avea graniţă comună cu Valahia din cauza interpunerii Ungariei, care, în scopul extinderii spre Dunăre, i-ar fi asigurat o punte de legătură între sud-estul Transilvaniei şi marele fluviu prin aşa-numitul „culoar unguresc”. Privilegiul comercial acordat negustorilor braşoveni la 28.06.1358 este ilustrativ pentru pretenţiile lui Ludovic I de Anjou, regele Ungariei, asupra fîşiei de pămînt dintre Buzău şi Prahova. Drepturile de stăpînire ale lui Nicolae Alexandru (domnul Valahiei) asupra teritoriului în discuţie erau total eludate de rege”. Iar Vladislav al II-lea recunoştea că este „voievod al Transalpiniei” (Valahiei) „din mila majestăţii sale regeşti, vestitul rege al Ungariei”, adică Ludovic I de Anjou. Existenţa şi funcţionarea îndelungată a „culoarului unguresc” este confirmată, într-un fel sau altul, de diploma acordată saşilor din Braşov din 28.03.1353, de scrisoarea din 3.04.1453 prin care regele Ungariei nu-şi ascundea interesul pentru „părţile răsăritene” de Carpaţi; de scrisoarea din 3.04.1453 prin care Vladislav al II-lea, domnul Valahiei, „slujind cu credinţă pe acel domn şi părinte al nostru Iancu de Hunedoara” roagă pe braşoveni, la cerinţa lui Iancu, „să trimită nişte arme la cetatea Chilia”.

Acestea şi alte acţiuni ale lui Iancu de Hunedoara demonstrează cît se poate de clar, că voievodul Transilvaniei a fost un promotor activ al politicii expansioniste a Ungariei faţă de Moldova şi Valahia, dărîmînd încercările de a-l prezenta lider al unui inexistent „front antiotoman comun românesc”, cum se străduie să-l înfăţişeze anumiţi istorici. S-a stabilit mai demult că „rezultatul „fericit” al intervenţiilor lui Iancu de Hunedoara în Ungrovlahia şi Moldova (în 1447-1448, 1453, 1454 ş.a.) a constat în reaprinderea conflictului pentru Chilia între cele două ţări”. În planul politicii Ungariei de extindere a dominaţiei sale asupra Valahiei şi Moldovei (inclusiv „culoarul unguresc”) şi a rolului lui Iancu de Hunedoara la realizarea acestei politici amintim că în tratatul de pace, încheiat la Adrianopol (12.06.1444) pe 10 ani între Imperiul Otoman şi Ungaria, Valahia era inclusă ca o parte integrantă a regatului ungar. Astfel, de obligaţiile externe şi acţiunile interne ale Valahiei purta răspundere Ungaria. Reamintim, că pentru a readuce Chilia Moldovei, Ştefan cel Mare a dus două războaie: în 1462 şi 1465 cu...ungurii. Aşadar, „cele două ţări – Ţara Basarabilor (Valahia) şi Moldova – la început nici nu se ating”.

Cancelaria domnească a lui Ştefan cel Mare din 1457 pînă în 1504 menţionează, doar printre altele, ţara dintre Carpaţii de Miazăzi şi Dunăre numai în 12 (douăsprezece!) acte. Prima dată – în al 18-lea an curgător al domniei Marelui Voievod: la 25.01.1475 această ţară fiind numită Montagna. În celelalte 11 acte (scrisori adresate principilor creştini, senatului veneţian, brăilenilor, solilor moldoveni, braşovenilor, în Tratatul moldo-ungar (12.07.1475) această ţară este numită „Transalpinia”, „terre Walachiae”, „l’altra Valahia”, „Влашская земля”, «Magna Valahia”, „Maiorem Valahia”. În documentele din 1496, 1499 e numită „Басарабское”, «Басарабская Земля”; în 1503 – „ţara basarabilor” (suret de pe ispisoc). Nici un act, nici o scrisoare, nici un tratat, nici măcar vreo înţelegere, fie în proiect, despre oarecare „acţiuni” de solidaritate şi colaborare. Nici un îndemn, nici măcar vreo aluzie la vreo „politică externă unitară”. Nici o notiţă, nici un rînd, nici pomeneală de vreo careva „luptă comună pentru independenţă şi afirmare”. Din contra. De acum în primul document în care este menţionată ţara carpato-dunăreană, în scrisoarea din 25.01.1475, Ştefan cel Mare anunţa principii creştini că „pe la Boboteaza trecută mai sus-numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire în număr de 120.000 (...); împreună cu aceasta se aflau (...) şi domnul ţării Munteneşti (Signor de la Montagna) cu toată puterea lui... Auzind şi văzînd noi acestea, am luat sabia în mîna şi cu ajutorul domnului Dumnezeului nostru atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creștinătății (turci şi munteni), i-am călcat în picioare şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre...” (Lupta de la Vaslui). Către ianuarie 1475, cînd valahii împreună cu turcii au năvălit asupra moldovenilor, între Valahia şi Moldova se produseseră 11 conflicte mai mult sau mai puţin sîngeroase, muntenii ajutînd pe turci sau fiind sprijiniţi de turci. Prima năpădire a basarabilor asupra Moldovei a avut loc în 1400: „Mircea cel Bătrîn, domnul Valahiei pătrunde în Moldova şi-l îndepărtează pe Iuga de la tron”.

A doua şi a treia năvălire la rînd a Munteniei (Valahiei) asupra Moldovei s-au produs în toamna 1429 şi iarna anului 1430! Dacă excludem campania (după întemeierea Moldovei) ungurilor din 1395, ce vroiau să-şi readucă Ţara Moldovei, valahii (muntenii) au fost primii care ai tăbărît – de trei ori la rînd (1400, 1429, 1430! − asupra Moldovei, de atunci năvălirile războinice ale muntenilor împreunaţi cu turcii, devenind permanente. „Bunele relaţii” dintre Moldova şi Valahia „cunosc numeroase momente tensionate. Aşa stau lucrurile între Mircea cel Bătrîn şi Ştefan I, între Mircea şi Alexandru cel Bun (despre care o cronică turcească ne spune că se aveau „precum dinţii de cîine pe pielea de porc”), între Alexandru cel Bun şi Dan al II-lea, sau între Ştefan cel Mare şi o listă întreagă de domni munteni de la Vlad Ţepeş la Vlad Călugărul”. La 11.06.1476 Stefanus voievoda, dominus Terre Moldaviensis, scrie braşovenilor: „Să faceţi pe placul nostru şi să NU îngăduiţi să se ducă grîu şi alte bucate în Transalpinia (terra Transalpinia, Valahia), fiindcă voiesc aceştia pierderea noastră şi a întregii creștinătăți şi sînt supuşi turcilor”. Încă în 1470 domnul Valahiei Radu cel Frumos scria braşovenilor că „nu are pace acum cu moldovenii şi cu Ştefan voievod” (după ce năvălise asupra Moldovei la sfîrşitul anului 1469), totodată voievodul muntean mustra pe braşoveni: „căci vindeţi arme acestor moldoveni” (quia arma ipsis venditis Moldaviensibus). Şi letopiseţele moldoveneşti în haină slavonă (germană şi polonă), izvoare de nepreţuit prin bogăţia de informaţii culturale şi istorice, reflectă adecvat realităţile politice, diplomatice, militare, moldo-ardeleano-valahe din secolele XIV-XVI, fixate în actele Cancelariilor domneşti. Astfel, letopiseţele moldoveneşti, scrise la curtea lui Ştefan cel Mare, redau aproape mot-a-mot formulele din corespondenţa oficială a lui Ştefan privind „blestemaţii turci şi muntenii hicleni” (клети турции и с хикленими мунтяне), despre „cei buni şi mulţi boieri mari şi oşteni cei buni şi tineri”, despre „mulţime mare de oşteni moldoveni”, „ce au căzut sub mîinile limbilor (noroadelor) necredincioase păgîne şi sub mîinile muntenilor păgîni, care au fost părtaşii păgînilor, care au fost de partea lor împotriva creştinilor”. Aşadar, actele oficiale ale Cancelariei Moldovei, letopiseţele moldoveneşti în haină slavonă (germană, polonă), precum şi prima cronică în limba moldovenească – „Letopiseţul” lui Grigore Ureche demonstrează integral şi cuprinzător, lipsa oricăror „legături” între Moldova şi Ţara Basarabilor (Valahia, Muntenia). Documentele moldoveneşti, cronicile moldoveneşti oferă numeroase dovezi definitive, de netăgăduit, ce se completează reciproc, confirmînd existenţa unor „legături neîntrerupte, a unor acţiuni de solidaritate şi colaborare” între Valahia (Muntenia) şi Turcia, „legături” ce se manifestau „multilateral şi permanent”, întîi de toate, în campaniile valaho-turceşti împotriva Moldovei. Interesele politice comune ale Valahiei şi Porţii Otomane, legăturile lor neîntrerupte şi multilaterale, acţiunile lor de solidaritate şi colaborare militară permanentă împotriva Moldovei, au avut ca rezultat crearea Frontului antimoldovenesc al Valahiei şi Turciei, care, în cele din urmă, a dus la ruinarea şi la răşluirea Moldovei. În timpul domniei lui Ştefan cel Mare otomanii au atacat Moldova de 11 ori, inclusiv campaniile din iarna 1475 (Bătălia de la Vaslui), din vara 1476 (Bătălia de la Valea Albă), din 1484, în urma căreia au fost rupte de la Moldova Cetatea Albă şi Chilia. Toate aceste năvăliri au fost întreprinse de turci împreunaţi cu valahii (muntenii). Izvoarele istorice mărturisesc că acţiunile militare valaho-turceşti împotriva Moldovei, acţiuni de solidaritate şi de colaborare, într-adevăr au fost neîntrerupte. Războiul de 60 de ani al Valahiei şi Turciei – 21 de bătălii – împotriva Moldovei l-au declanşat valahii (muntenii). Să cercăm documentele…

1. La sfîrşitul anului 1469 o armată munteană (valahă), avînd sprijinul beilor turci, încearcă să cucerească Chilia, aflată în stăpînirea moldovenilor. Invadatorii au fost respinşi. Aceasta a fost prima invazie a valahilor sprijiniţi de turci asupra Moldovei lui Ştefan cel Mare (al patrulea atac valah după întemeierea Moldovei).

2. În februarie 1470, drept răspuns la atacul valaho-turc din anul precedent, Ştefan întreprinde o expediţie în Valahia. Oastea moldovenească pradă şi arde Brăila, Oraşul de Floci, judeţul Ialomiţa (27 februarie).

3. În primăvara anului 1471 domnul Valahiei Radu cel Frumos porneşte o campanie în Moldova. Armata moldovană condusă de Ştefan cel Mare surprinde, la 7 martie, la hotarul Moldovei, lîngă tîrgul Soci pe invadatorii valahi, provocîndu-le o grea înfrîngere.

4. În noiembrie 1473 se desfăşoară campania lui Ştefan cel Mare în Valahia cu scopul de a-l înlocui pe Radu cel Frumos, supus Porţii Otomane, cu Laiotă Basarab. Armata moldovană pătrunde în Valahia pe la Milcov, înaintînd pe la Rîmnicu Sărat, Buzău şi Gherghiţa. În zilele de 18-20 noiembrie lîngă pîrăul Vodna a avut loc „încleştarea hotărîtoare” (Bătălia de la pîrîul Vodna sau de la Cursul Apei). Ştefan cel Mare înfrînge armata Valahiei. De aici oştile moldovene înaintează spre Tîrgşor, apoi spre sud-vest pentru a ajunge în capitala Valahiei; valahii se retrag.”

5. La 24 noiembrie 1473 Ştefan cucereşte cetatea Dîmboviţei şi instalează ca domn pe Laiotă Basarab. Scrie Grigore Ureche în „Letopiseţul Ţării Moldovei”: „…iar Ştefan Vodă s-au pornit după dînsul (Radu cel Frumos) cu toată oastea sa. Şi într-această lună 23 au încunjurat cetatea Dîmboviţa şi într-aceea noapte au fugit Radu vodă din cetate, lasă pre doamna-sa Maria şi pe fiica sa Voichiţa şi tot ce au avut şi s-au dus la turci. Iar Ştefan vodă, miercuri 24 ale aceştii luni, au dobînditu cetatea Dîmboviţa şi au întratu într-însa şi pre doamna Radului vodă şi pe fiica-sa Voichiţa o au luat-o luişi doamnă şi toată avuţia lui şi toate veşmintele lui cele scumpe şi visteriile şi toate steagurile…Iar pe Basarabă (Laiotă) l-au lăsatu domnu în Ţara Muntenească şi au domnit o lună”. Aşadar, Ştefan cel Mare l-a bătut crunt de 5 ori (1469-24 noiembrie1473) pe Radu cel Frumos pînă a se hotărî a-l alunga din scaunul domnesc al Valahiei.”

6. La 28 noiembrie 1473 turcii încearcă să readucă la tronul Valahiei pe Radu cel Frumos. Armata turcă (circa 13.000 de oşteni), alături de care lupta şi în un corp muntean (valah) – circa 6.000 de oşteni, suferă o mare înfrîngere din partea lui Ştefan cel Mare; cei circa 2.300 de prizonieri au fost traşi în ţeapă.

7. Radu cel Frumos, domnul Valahiei, în fruntea unei armate de 17.000 de turci şi 12.000 de munteni (valahi) înlătură pe Laiotă Basarab, reia domnia Valahiei (23.12.1473), apoi pătrunde în Ţara Moldovei, jefuind şi prădînd pînă la Bîrlad.

8. Cu sprijinul de la Ştefan cel Mare, Laiotă Basarab pătrunde în Valahia şi, după înlăturarea lui Radu cel Frumos, reia (martie, 1474) scaunul domnesc valah. Instalat la domnia valahă cu atîtea jertfe din partea moldovenilor, valahul Laiotă Basarab trădează cauza antiotomană.

9. Ştefan cel Mare organizează (octombrie, 1475) o expediţie de pedepsire a domnului Valahiei Laiotă Basarab, care trecuse de partea turcilor.

10. Un corp de oaste valah condus de Laioată Basarab însoţind armata turcească năvăleşte (ianuarie 1475) asupra Moldovei (Bătălia de la Vaslui).

11. Sultanul turc Mahomed al II-lea în fruntea unei armate de 120.000 de oşteni, sprijinit de oastea valahă (12.000 de oşteni) năvăleşte (iulie, 1476) asupra Moldovei (Bătălia de la Valea Albă sau Războieni).„…Moldovenii pînă la moarte să apără, nici biruiţi dintre arme, ci stropşiţi de mulţimea turcească, au rămas dobînda la turci… Şi a fost scîrbă mare a toată ţara şi tuturor domnilor şi crailor di primprejur, dacă auziră că au căzut moldovenii suptu mîna păgînilor… Scrie la letopiseţul nostru (cel moldovenesc) că la acest războiu ce au fost la Valea Albă, au fostu şi Basarab vodă cu muntenii, venit întru ajutorul împăratului turcescu, pe care toţi domnii de primprejur îl cuvînta de rău, zicîndu că n-au fostu în ajutor crucii şi creştinătăţii, ce păgînilor şi duşmanilor”. (Grigore Ureche).

12.Ştefan cel Mare pătrunde (octombrie, 1476) în Valahia, pune stăpînire, la început de noiembrie, pe Tîrgovişte. În locul lui Laiotă Basarab, care fuge la turci, este pus domn Vlad Ţepeş.

13. La 16 noiembrie 1476 armata moldoveană cucereşte Bucureştii. În decembrie însă Laiotă Basarab, ajutat de turci, revine în Valahia, alungă pe Vlad Ţepeş şi ocupă tronul.

14. În noiembrie 1477 Ştefan cel Mare pătrunde în Valahia, îl biruie pe Laiotă Basarab şi instalează la domnie pe Basarab cel Tînăr (Ţepeluş), care, în scurt timp, trece de partea turcilor, trădînd cauza antiotomană.

15. În mai-iunie 1480 Ştefan cel Mare întreprinde o campanie în Valahia cu scopul de a-l alunga pe Basarab cel Tînăr, fostul său protejat, care trecuse de partea turcilor. Deşi Basarab cel Tînăr este înfrînt, el se menţine în scaunul valah.

16. Ştefan cel Mare surprinde şi înfrînge (8.07.1481) într-o luptă grea armata valahă, condusă de Basarab cel Tînăr, sprijinit de o armată otomană condusă de Ali bei şi Skender bei (Bătălia de la Rîmnic), care pătrunseseră în Moldova şi prădaseră „pînă sub Lunca cea Mare”. În această luptă a căzut eroic Şendrea, cumnatul domnitorului Moldovei. „…Cu mila lui Dumnezeu şi cu ruga Preascistii şi a tuturor sfinţilor şi cu ajutorul sfîntului şi a marelui mucenic Procopie au fost biruiţi muntenii şi mulţime de inşi fără număr au perit şi toate steagurile lor au luatu şi mulţi boieri au picat”. (Gr. Ureche).

17. Drept represalii, Ştefan cel Mare pătrunde în Valahia (septembrie 1481) alungă pe Ţepeluş şi-l înlocuieşte cu Vlad Călugărul, fiul lui Vlad Dracul. Scrie în „Letopiseţul de la Bistriţa al Ţării Moldovei”: „Iar domnitorul Ştefan Voievod au pus muntenilor domn pe Vlad voievod Călugărul, care mai apoi au făcut vicleşug asupra domnului Ştefan, căci dăduse ajutor turcilor, cînd au mers de au luat cetăţile şi au prădat ţara”.

18. O puternică armată otomană trece (27.06.1484) Dunărea pe la Isaccea, face joncţiune cu armata Valahiei, condusă de Vlad Călugărul, care a trădat cauza antiotomană, şi cu un corp de oaste tătar. Hoardele turco-valaho-tătare asediază la 6 iulie 1484 Chilia apărată de moldovenii conduşi de pîrcălabii Ivanco şi Maxim. După 8 zile, la 14 iulie, cetatea este cucerită de invadatorii turco-valaho-tătari.

19. La 5 august 1484 turcii împreunaţi cu valahii, ajutaţi de tătari cuceresc Cetatea Albă, apărată de moldovenii conduşi de părcălabii Gherman şi Oană. Este pentru prima dată, cînd din trupul Moldovei au fost rupte şi luate în stăpînire străină cetăţi şi teritorii moldoveneşti.

20. Folosindu-se de lipsa din ţară a lui Ştefan cel Mare (aflat în Polonia), turcii, conduşi de beiul Ali, însoţit de sateliţii lor valahi (munteni) conduşi de Vlad Călugărul, năvălesc asupra Moldovei (19.09.1485), valahii de-a valma cu turcii prădînd şi arzînd ţara pînă la Suceava; invadatorii sînt nevoiţi să se retragă în faţa lui Ştefan cel Mare, care îi urmăreşte pînă în apropierea Chiliei.

21. Armata turcă invadatoare condusă de Bali beg Malcoci Oglu, paşă de Silistra, a fost înfrîntă de oastea lui Ştefan cel Mare la Catlabuga (16.11.1485). Apoi a năvălit asupra Moldovei Bali beg, aducîndu-l pe pretendentul la tronul Moldovei Hronoda. Dar Ştefan Voievod i-a bătut la Şcheia (8.03.1486)…

Valahii erau mai cruzi şi mai periculoşi chiar decît turcii. Mărturisea cu amărăciune Ioan Ţamblac, solul lui Ştefan cel Mare (8.05.1477): „Dacă vrăjmaşul ar fi fost singur, n-ar fi fost aşa de rău, dar el a poruncit să vină şi cealaltă Valahie, de-o parte, şi tătarii de altă, iar el însuşi a venit în persoană cu toată puterea lui şi m-au înconjurat din trei părţi şi m-au găsit singur pe mine…”. Precizează cronicarul polon Ian Dlugosz: „Singura mîngîiere a sultanului era că Basarab, voievod al Munteniei, mulţumită căruia turcii începuseră acel război, îi ajuta cu toţi oamenii lui, cu hrană şi cu de toate la orice nevoie pe turci, care prăpădeau Moldova cu foc şi pară. Oastea munteană, avînd aceeaşi limbă şi aceleaşi obiceiuri cu moldovenii şi cunoscînd toate tainele pămîntului acela, îi lovea cu mult mai rău decît turcii”.

Însuşi sultanul Mahomed al II-lea mărturisea solului polon Martin Chorazicz, că „voievodul Munteniei şi împăratul tătăresc au fost acei care-l împinseseră şi-l aţîţaseră cu soli şi rugăminţi să facă acest război” (împotriva Moldovei, 1476). Ne spune „Letopiseţul Anonim (de la Bistriţa)”: „În anul 1476, luna iulie 26, vineri, a venit însuşi ţarul turcesc, numit Mehmet bei, cu toate puterile sale, şi cu Basarabă voievod cu ei, şi cu toată oastea sa asupra lui Ştefan voievod. Şi au făcut război cu ei la Pîrîul Alb şi au biruit atunci blestemaţii de turci şi cu muntenii hicleni. Şi au căzut acolo cei buni şi mulţi boieri mari şi oştenii cei buni şi tineri sub mîinile limbilor necredincioase şi păgîne, şi sub mîinile muntenilor păgîni ce au fost de partea lor împotriva creştinilor”. Mărturiile documentare confirmă existenţa Tranzacţionalismului politic multisecular, practicat fructuos pînă în zilele noastre. „Ştefan cel Mare care a cucerit Valahia în mai multe rînduri, nu s-a gîndit s-o păstreze pentru dînsul, ci a numit acolo domni munteni”.

„Toţi domnii pe care Ştefan a căutat să-i impună pe tronul Valahiei au trecut rapid în tabăra sultanilor, însoţindu-l în campaniile împotriva Moldovei”.



Localităţile Moldovei şi diasporei

Bogdăneşti

Statut:
Sat
Prima atestare:
1580
Populația:
509 locuitori

Bogdăneşti este un sat şi comună din raionul Briceni. Din componenţa comunei fac parte trei localităţi: Grimeşti, Bezeda și Bogdăneşti. Satul Bogdăneşti este situat la o distanţă de 35 km de oraşul Briceni, la 27 km de staţia de cale ferată Lipcani şi la 250 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 509 oameni. Satul Bogdăneşti din ţinutul Hotin este atestat documentar între anii 1580-1581.

Citeşte mai departe