Filtru pe categorii
  • 2011
  • page views Vizualizări

Moldova Nouă în proiectele geopolitice ale epocii

Императрица Екатерина II ВеликаяPămînturile dintre Nistru şi Bug, după cum a demonstrat şi academicianul V. Şişmariov, „demult au început să fie populate statornic de elementul voloh” (= moldovenesc). Astfel cu mai multă dreptate acest spaţiu putea fi denumit Moldova Nouă.

Referitor la denumirea Novorosia este cunoscut faptul că Ecaterina II intenţiona, la sfatul lui Potiomkin..., să creeze în Transnistria de azi gubernia Novaia Moldavia (Moldova Nouă), care însă pe parcurs îşi rectifica numele în Novorosia (Rusia Nouă). Un bun cunoscător şi neobosit popularizator al istoriei şi spiritualităţii moldovenilor de la est de Nistru, savantul E. Nirca ne aminteşte: „Lumea cunoaşte şi faptul că Transnistria vreme îndelungată s-a numit Moldova Nouă”. În 1793 Rusia a inclus în hotarele sale alte mari zone vest-niprene: voievodatele Podoliei, Braţlavului şi Kievului.

În hotarele Imperiului Rus au fost cuprinse, astfel, „atît grupurile volohe care se mai menţineau în teritoriul acestor foste părţi poloneze, cît şi acele care s-au statornicit pe malul stîng al Nistrului. Toate localităţile de la sud şi de la nord de Iagorlîc..., care ulterior au intrat în componenţa judeţului Ananiev şi Tiraspol (gubernia Herson), Olgopol şi Balta (gubernia Podolia) au devenit ruseşti” (V. Şişmariov). Spre deosebire de cei din aşezările moldoveneşti din Slaveanoserbia (la est de Nipru), „moldovenii din provincia Elizavetgrad se stabileau relativ aproape de hotarele Principatului Moldova şi erau despărţiţi de el numai de regiunea Oceacov, astfel că între ele exista o înlănţuire aproape neînreruptă de aşezări moldoveneşti pe rîurile Nistru, Iagorlîc, Codîma, Siniuha...” Această constatare a lui V. Cabuzan este sprijinită de informaţii documentare. Ea este confirmată şi de academicianul V. Şişmariov: „Trecerile moldovenilor peste Nistru pot fi raportate de acum la secolul al XV-lea însă acestea au fost primele aşezări care ba apăreau, ba dispăreau, ba erau spulberate din acest sălbatic şi nestatornicit ţinut semipustiu. În jumătatea a doua a veacului al XVII-lea aceste aşezări au început să aibă un caracter neîndoios durabil, îndepărtîndu-se tot mai mult de Nistru, ele nu mai erau de acum izolate”. Şi acest spaţiu - dintre Bug şi Nistru - era populat pe două căi, din două direcţii. Întîi de toate, din vest - colonizarea „din proprie iniţiativă” de către moldoveni a pămînturilor, asupra cărora nu-şi exercita dominaţia politică şi economică statornică oricare alt stat sau popor. Se strămuta însa pe aceste pămînturi, după pacea de la Iaşi, şi populaţie venită din altă direcţie - din est, din stînga Bugului şi din stînga Niprului. „Cei veniţi din părţile ruseşti, au întîlnit aici pe cei originari din părţile turceşti - pe moldoveni - şi au început să locuiască împreună cu ei”. Cît despre componenţa etnică, „Noi ştim că în 1792, afirmă V. Cabuzan, moldovenii alcătuiau aici 49,8% din întreaga populaţie”.

Unele din cele mai convingătoare mărturii ale vechimii căii tradiţionale de revărsare benevolă a moldovenilor spre răsărit de rîul Nistru, în interfluviul Nistru-Bug, ne oferă documentele privitoare la istoria bisericii moldoveneşti. După cum a stabilit A. Lebedinţev, lucrarea căruia „Ucraina Hanului” este considerată şi folosită absolut de toţi cercetătorii problemei, inclusiv V. Cabuzan, M. Serghievskii, V. Şişmariov, A. Coţievskii ş.a., ca sursă principală, cea mai veche biserică din aceste ţinuturi a fost sfinţită la începutul anilor 60 (veacul al XVIII-lea). Informaţiile variate, temeinic documentate, însumate de A. Lebedinţev demonstează că „pămînturile ţinutului Oceacov în veacul al XVIII-lea erau sub oblăduirea duhovnicească a mitropoliţilor moldoveni”. Evident, mitropoliţii moldoveni nu puteau „oblădui duhovniceşte” pămînturi pustii sau populate de oameni de altă credinţă şi de altă limbă. S-au păstrat, chiar de la începutul anilor 60, gramote de hirotonisire ale mitropoliţilor „Proilavei (Brăila), Tomarov (Reni) şi Hotin, a tuturor ţărmurilor Dunării şi Niprului şi a întregii Ucraine a Hanului”.

Din aceleaşi izvoare aflăm că mitropoliţii Iacov (începutul anilor 60), Daniil (pe timpul lui au fost zidite 6 biserici), Ioachim (1776), Chiril (1781-1787) personal au inspectat eparhia est-nistreană, sfinţînd biserici şi hirotonisînd preoţi... Prin decretul din 26.01.1792 guvernatorul ţinutului Ecaterinoslav trebuia să-şi asume sarcina de a atrage elemente etnice străine, să dea pămînt noilor veniţi, acordînd prioritate boierilor moldoveni, care treceau de partea Rusiei. Potrivit informaţiilor însumate de V. Şişmariov, „26 de boieri şi cinovnici” au primit între Nistru şi Bug pămînturi cu o suprafaţă de circa 260.000 de desetine. În următorii ani, după 1792, ei au întemeiat în aceste zone 20 de sate şi un şir de cătune: pe malurile rîurilor Cuialnic, Baraboi, Cuciurgan, Iagorlîc şi Svinaia Balca, proprietarii noi aducînd circa 1000 de moldoveni, alăturîndu-i celor stabiliţi aici mai demult. După cum ne demonstrează datele etnodemografice, evident incomplete, numărul moldovenilor din regiunea Oceacov în anii 90 ai secolului XVIII era în continuă creştere, însă partea lor în componenţa etnică a populaţiei era în descreştere. Creşterea continuă a numărului absolut al moldovenilor şi descreşterea lor în componenţa etnică a regiunii Oceacov se explică prin fluxul mereu crescînd al ucrainenilor ce se stabileau cu traiul aici.

Desigur, teritoriile bugo-nistrene, anexate în urma păcii de la Iaşi, erau colonizate nu numai de moldoveni, valahi (munteni) sau slavi meridionali - bulgari, sîrbi, macedoneni, ciornogoreni ş.a. De acum în perioada războiului ruso-turc, în 1790, guvernul rus a permis foştilor zaporojeni să se mute cu traiul în regiunea Oceacov.

Aceştia s-au stabilit pe teritoriile viitoarelor judeţe Ananiev şi Tiraspol în 25 de localităţi, denumirea multora dintre ele păstrîndu-se şi azi: Slobozia, Parcani, Ternovca, Sucleea, Caragaş, Beleaevca ş.a. În 1792 cazacii zaporojeni au fost permutaţi în Cubani. În aprilie 1792 în regiunea Oceacov erau luate la evidenţă două oraşe - Dubăsari şi Balta şi 39 de sate de stat (cazenîe) în care locuiau peste 14.600 de bărbaţi şi femei. După anexarea „Basarabiei” la Rusia, în 1812, moldovenii de aici continuau să se aşeze cu traiul în stînga Nistrului. Astfel, în judeţul Tiraspol „s-au permutat 1272 de bărbaţi (circa 2500 de oameni)”. Aici se observă aceeaşi tendinţă: cu toate că numărul moldovenilor stabiliţi în aceste raioane e în continuă creştere, partea lor în componenţa etnică a judeţului se micşorează în raport cu numărul altor naţionalităţi, care se aşează în această perioadă aici cu traiul: ucraineni, ruşi, evrei, nemţi ş.a. Situaţia e demonstrată cu claritate în registrele bisericeşti din anii 50 ai secolului XIX. În 1812, după cum afirmă specialiştii în problemă, în stînga Nistrului locuiau peste 100.000 de moldoveni. Potrivit recensămîntului din 1897 în gubernia Herson erau stabiliţi 147.000 de moldoveni, iar în Podolia 27.000, astfel în ambele gubernii se enumerau 174.000 de moldoveni.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Şofrîncani

Statut:
Sat
Prima atestare:
1431
Populația:
2073 locuitori

Şofrîncani este un sat şi comună din raionul Edineţ. Satul este situat la o distanță de 23 km de oraşul Edineţ și la 200 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2073 de oameni. Prima atestare a satului Șofrîncani din ținutul Hotin datează din 15 iunie 1431.

Citeşte mai departe