Filtru pe categorii
  • 2011
  • page views Vizualizări

Letopeseţele despre începuturile Statului Moldovenesc

Letopiseţele moldo-slavone, alcătuite în ultimul sfert al veacului al XV-lea, dar oglindind istoria Moldovei din secolele XIV-XV raportează venirea lui Dragoş (din Maramureş) în ţinuturile est-carpatice la 1359, „de cînd s-a început cu voia lui Dumnezeu Ţara Moldovei”. Aceeaşi versiune exprimă şi prima istorie a Moldovei în limba moldovenească „Letopiseţul Ţarii Moldovei” al lui Gr. Ureche. Un şir de istorici, inclusiv С. С. Giurescu, D. Onciul; „Cronica moldo-polonă” admit că trecerea lui Dragoş peste Сarpaţi, întemeierea („descălecarea”) Moldovei a avut loc în 1352. Profesorul doctor în istorie P. Parasca presupune că „voievodatul” Moldovei în frunte cu Dragoş, cu centrul la Baia, în lunca Moldovei, ar fi apărut sau, poate, chiar exista undeva prin 1283-1284.

„Letopiseţele moldo-slavone” la un veac după descălecare consemnează: „Acesta este letopiseţul, de cînd s-a început cu voia lui Dumnezeu Ţara Moldovei. În anul 6867/1359 a venit Dragoş voievod din Ţara Ungurească, din Maramureş după un bour, la vînătoare, şi a domnit 2 ani.” În alte cronici, de pildă, în „Cronica moldo-polonă” tradiţia populară despre venirea lui Dragoş cu tovarăşii săi în Moldova este redată mai larg: „La anul întîi de la facerea lumii 6860, de la naşterea lui Dumnezeu 1352 ...Cu voia lui Dumnezeu, cel dintîi voievod, Dragoş, a venit ca vînător din Ţara Ungurească, din oraşul şi de la rîul Omaramureş, la vînătoare după un bour pe care l-a ucis pe acel rîu Moldova. Şi acolo s-a aşezat cu panii săi. I-a plăcut acolo această ţară şi a rămas într-însa şi a colonizat ţara cu acei moldoveni ungureni (volochi vegierskiemy) şi a fost domn doi ani”.

Fragmentul „moldovenesc” din „Letopiseţul Voscresensc” („Cronica moldo-rusă”, 1359-1504) conţine detalii notabile. În ţara Maramureşului „era un bărbat înţelept şi viteaz anume Dragoş şi a pornit cu drujina lui la vînătoare... şi au trecut plaiuri înalte  ̶ adică munţi... şi au ajuns la locuri de şes şi frumoase... Şi au hotărît cu toţii să rămînă aici... la marginea ţinuturilor în care rătăceau tătarii... Şi au pornit ei din Maramureş cu toată drujina şi cu femeile şi cu copiii... şi au ajuns la locurile unde Dragoş ucisese bourul şi le-a plăcut şi s-au aşezat acolo. Şi au ales din drujina lor pe un bărbat înţelept, anume Dragoş şi l-au ridicat domn şi voievod al lor. Şi de atunci s-a început, cu voia lui Dumnezeu, Ţara Moldovei. Şi Dragoş voievod a întemeiat cel dintîi oraş pe rîul Moldova şi după aceea a întemeiat oraşul Baia. Şi a făcut pecete voievodală în toată ţara cu capul de bour şi a domnit ca voievod doi ani.”

„Letopiseţul moldovenesc” al lui Eustratie Logofătul, prima istorie a Moldovei, scrisă moldoveneşte (începutul veacului al XVII-lea, pierdut) „a folosit cronicile slave ale Moldovei într-o compilaţie mai completă şi mai dezvoltată, acordă atenţie unor aşa probleme cardinale, cum ar fi obîrşia moldovenilor, aşezarea slavilor pe meleagurile noastre, descălecarea legendară a Moldovei”.

Simion Dascălul, interpolatorul letopiseţului lui Gr. Ureche, reproduce din cronica lui Eustratie Logofătul: „Scrie la letopiseţul moldovenesc, la predoslovie de zice că dacă au ucis acei vînători acel bour, întorcîndu-se înapoi, văzînd locuri desfătate, au luat pe cîmpi într-o parte şi au nimerit la locul unde amu este tîrgul Sucevei.

Acolo, amirosindu-le fum de foc şi fiind locuri despre apă, cu pădure măruntă, la locul unde este acum mănăstirea Eţcanei. Acolo pe acelaşi loc au găsit o prisacă cu stupi şi un moşneag bătrîn de prisăcărea stupii, de seminţie au fost rus şi l-au chemat Eţco. Pe care dacă l-au întrebat vînătorii, ce omu-i şi din ce ţară este, el a spus că este rus din Ţara Leşască. Aşijderea şi pentru loc l-au întrebat, ce loc este acesta şi de ce stăpîn ascultă? Eţco au zis că este loc pustiu şi fără stăpîn ce-l domnesc fiarele şi păsările şi se tinde locul în jos, pînă la Dunăre, iar în sus pînă la Nistru de se hotărăşte cu Ţara Leşască şi este un loc foarte bun de hrană.

Înţelegînd vînătorii acest cuvînt, au sîrguit la Maramureş, de şi-au tras oamenii săi într-această parte şi pe alţii au îndemnat. Şi au descălecat ţara sub munte şi s-au lăţit pe Moldova în jos. Iar Eţco prisăcarul, dacă a înţeles de descălecarea maramureşenilor, îndată s-au dus şi el în Ţara Leşască de au adus rusi mulţi şi i-au descălecat pe apa Sucevei în sus pe Siret şi despre Botoşani”.

Letopiseţele moldo-slavone, „Cronica moldo-germană”, „Cronica moldo-polonă”  ̶ toate din veacurile XV-XVI  ̶ urmînd tradiţia populară, relatează că în secolul al XIV-lea pămînturile Moldovei ar fi fost pustii. Dacă părţile premontane est-carpatice într-adevăr ar fi fost nepopulate în prima jumătate a veacului al XIV-lea, rămîn inexplicabile campaniile maghiare din 1345 în aceste regiuni, expediţiile organizate „aproape anual” cu scopul de „a restaura (a readuce coroanei maghiare) ţara noastră moldovană”. De asemenea, ar fi greu de lămurit repetatele încercări de a „reactiva episcopia „Milcoviei”, zădărnicite de „potentaţii acelor locuri” (din Moldova). Pare că chiar şi „Letopiseţul Moldovenesc” al lui Eustratie Logofăt se contrazice: dă crezare cuvintelor lui Eţco: „locuri pustii”. Dar Eţco însuşi unde trăia? Este greu de crezut că aceste locuri desfătătoare şi bune de hrană, leagănul istoric al geților, iar mai tîrziu a dacilor liberi, pînă la venirea volohilor din Maramureş, n-ar fi trăit nimeni, afară de Eţco... „Nici poate fi de crezut că un pămînt ca acesta cu cetăţi şi cu tîrguri pe dînsul, precum scrie însuşi Cantemir, în coastele Valahiei, a Ungariei, a Transilvaniei şi a Poloniei să steie pustiu atîta vreme fără să-1 cuprindă vreo naţie din cele mejeşite, precum au urmat, în sfirşit Dragoş”.

„Un alt interpolator al lui Gr. Ureche, M. Călugărul scrie, că, „dacă l-au pus domn pe Dragoş... au făcut pecete Ţării Moldovei de pe chipul acelei hiare năsîlnice... Şi-ntr-acea începătură a fost domnia ca o căpitănie”.

Împletindu-se armonios cu faptele reale, legenda ne spune că domnia lui Dragoş a început în perioada, cînd la tronul Ungariei se afla Ludovic de Anjou (1342-1382) şi a durat 2 ani. Plecînd la Domnul, pe Dragoş l-au îngropat în bisericuţa Volovăţ/Boureni construită de dînsul în ţinutul Dorohoi.

A urmat la tronul Moldovei 4 ani Sas (1354-1358), care, se presupune, că ar fi fost feciorul lui Dragoş. În alte surse se afirmă că Sas ar fi domnit în Moldova în 1359. Se cuvine să amintim că perioada „descălecării” – întemeierii Moldovei (1352-1365), fiind foarte modest reflectată în documente, dă motive pentru cele mai neaşteptate interpretări şi ipoteze hazardate. Ele au fost sistematizate, analizate multilateral şi echilibrat de V. Spinei. Tradiţia orală privind perioada 1352-1365, consemnată şi în letopiseţe, anumite afirmaţii unilaterale pe măsura înaintării în timp, pierd din Aura legendară, acumulînd noi probe documentare şi tratări întemeiate.

Legendele istorice, sursele narative care ni-l prezintă pe Dragoş drept unicul organizator al „întemeierii” Moldovei nu corespund izvoarelor de epocă. Mai întemeiată este concepţia, acceptată de toţi acei, care au cercetat istoria afirmării Statului Moldovenesc de sine stătător, potrivit căreia, campaniile militare contra moldavanos la care a participat Dragoş au fost iniţiate de Ludovic de Anjou, Dragoş fiind doar un instrument al curţii maghiare. Dragoş, ca şi urmaşii săi, servea interesele politice ale Ungariei. Maghiarii nici pe departe nu năzuiau să întemeieze un stat moldovenesc unitar şi independent pe calea unirii cnezatelor şi voievodatelor moldoveneşti din acea vreme, aşa cum a procedat Bogdan I.

Cu toate că Dragoş şi Sas sînt numiţi în analele moldoveneşti ca premergători ai lui Bogdan, iar Dragoş este presupus întîiul domnitor al Moldovei, după cum afirmă şi documentele Ungariei, „Cronica lui Ioan Kulkullo” din 1349 şi 1365, anume Bogdan a intrat în istorie ca întemeietorul Moldovei. Chiar dacă Dragoş a fost o căpetenie a unui voievodat nu prea mare din părţile nord-vestice Carpato-Prutene, anume Bogdan a unit toate pămînturile libere dintre Carpaţi, Prut şi Nistru, partea lor nordică. Ştefan al III-lea cel Mare îl credea întemeietor al Moldovei anume pe Bogdan I, considerîndu-1 şi fondator al dinastiei domnitorilor  ̶ gospodari, moştenitori ai tronului Moldovei. Nu în zadar, Ştefan al III-lea îl considera străbunic al său, precum a mărturisit în inscripţia de mormînt făcută din porunca lui în Biserica episcopală din Rădăuţi: „Din mila lui Dumnezeu ”Io Ştefan voievod, gospodar al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a împodobit acest mormînt străbunicului său, bătrînul Bogdan voievod în anul 6968/1480, luna ianuarie 15”.

Ştirile documentare, relatările cronicăreşti sprijină constatarea ultimului istoric al întregii Moldove Manolaki Drăghici că „începuturile domniei, adică ale statalităţii rămîn învăluite de necunoscut, necercetate din pricina”, scria dînsul, ̶ „indiferenţei istoricilor moldoveni”. Afirmarea statalităţii moldovenilor este doar în mică măsură elucidată de mărturiile popoarelor vecine, ale bulgarilor, sîrbilor, dar mai ales ale ungurilor, faptele cărora sînt mai vechi decît întemeierea Moldovei.


Localităţile Moldovei şi diasporei

Lidovca

Statut:
Sat
Prima atestare:
1910
Populația:
91 locuitori

Lidovca este un sat din cadrul comunei Alexeevca, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Ungheni și la 105 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 91 de oameni. Satul Lidovca a fost menționat documentar în anul 1910.

Citeşte mai departe