Filtru pe categorii
  • 2011
  • page views Vizualizări

„Duşmanii creştinătăţii”: otomanii, tătarii

Bătălia de la Vaslui (10.01.1475)

În 1415 Mircea cel Bătrîn (domnul Valahiei) acceptă să plătească 3000 de galbeni haraci turcilor, după ce, în urma represaliilor asupra Valahiei, turcii cuceresc Turnu, Brăila, transformînd Giurgiu în raia (teritoriu ocupat şi administrat de turci), impunînd pe domnitor să încheie pace; după marea expediţie în care turcii înfrîng şi ucid (1420) pe Mihai, succesorul lui Mircea, otomanii ajung la hotarul Moldovei. În 1420 flota turcească atacă Cetatea Albă, dar a fost respinsă de apărătorii moldoveni. A doua încercare a flotei turceşti de a cuceri Cetatea Albă s-a soldat cu acelaşi rezultat. Folosindu-se de situaţia slăbită a Moldovei, poarta Otomană l-a impus (1455) pe Petru Aron să plătească haraci – 2000 de galbeni anual. Achitarea haraciului însemna respectarea de către otomani a caracterului de stat de sine stătător al Moldovei. În vara aceluiaşi an sultanul Mahomed al II-lea emite un act ce prevedea încetarea năvălirilor asupra Moldovei în schimbul achitării haraciului. Situaţia la hotarele sud-vestice ale Moldovei s-a agravat, după ce, în iulie 1462, turcii, ocupînd Tîrgoviştea (capitala Valahiei), îl alungă pe Vlad Ţepeş şi pun în scaunul ţării pe Radu cel Frumos înconjurat de o unitate armată turcească. Pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare turcii năvălesc, iarăşi împreună cu valahii, asupra Moldovei în 1469. Oştenii moldoveni al lui Ştefan au respins hotărît atacul otomanilor şi al valahilor.

Bătălia de la Lipnic. În 1469 sau 1470 asupra Moldovei năvălesc şi tătarii. Să-l ascultăm pe Gr. Ureche: „Vă leato 6978 (1470) multă mulţime de oaste tătărască au întrat în ţară să prade, cărora prinzîndu-le de veste Ştefan vodă, le-au ieşit înainte. Şi la o dumbravă ce se cheamă la Lipinţi (astăzi Lipnic în raionul Ocniţa), aproape de Nistru, i-au lovit Ştefan vodă cu oastea sa, avgust 20 şi dînd război vitejeşte, i-au risipit şi multă moarte şi perire au făcut într-înşii şi mulţi au prins în robie şi le luă tot pleanul (prada)... Ştefan vodă cu mare laudă şi izbîndă s-au întors la scaunul său, la Suceava”. În decembrie 1473 otomanii, împreună cu valahii, organizează, din nou, o campanie împotriva Moldovei: 12.000 de turci împreună cu 17.000 de valahi năvălesc, jefuiesc şi ard pînă la Bîrlad. Dar sînt respinşi. Către anul 1474, după ce turcii (împreunaţi cu valahii) în repetate rînduri au fost bătuţi crunt de către moldoveni, a devenit limpede că încleştarea cea mare între Moldova şi Poarta Otomană nu putea fi evitată. Imperiul Otoman ajuns la culmea puterii sale nu-şi putea închipui că o ţară mică precum Moldova ar putea sta în calea întinderii sale. Dar nici Moldova, devenită sub Ştefan al III-lea cel Mare un recunoscut factor european, nu putea permite nimănui să i se calce pămîntul, fără a fi pedepsit. Ştefan cel Mare s-a adresat papei Sixt al IV-lea, propunînd organizarea unei coaliţii creştine antiturceşti. Fără rezultat. Ţara Moldovei şi domnul ei Ştefan al III-lea au rămas singuri în faţa hoardelor turceşti şi ale sateliţilor acestora.

Bătălia de la Vaslui (10.01.1475). În fruntea unei armate de 120.000 de oşteni, Soliman-paşa, ajutat de oastea valahă, pătrunde în Moldova, înaintînd spre Suceava. Ţelul campaniei era ocuparea Moldovei şi înlocuirea lui Ştefan cel Mare cu un domn, unealtă a turcilor. Ştefan cel Mare, avînd 40.000 de oşteni, ajutaţi de cîteva mii de secui, unguri şi poloni, a folosit o tactică menită să slăbească puterea duşmanului. În calea înaintării turceşti ţara era pustiită, arsă. Moldovenii îi hărţuiau în permanenţă pe turci. Ştefan cel Mare a ales drept cîmp de bătălie lunca rîului Bîrlad, la sud de Vaslui. Moldovenii, ocupînd poziţii dominante pe dealuri împădurite, ce flancau valea, aveau avantaje. Focul artileriei moldovene, iureşul cavaleriei moldoveneşti, în frunte cu Ştefan cel Mare, au pricinuit turcilor pierderi grozave. Dezastrul a fost desăvîrşit de pedestraşii ţărani: Zeci de mii de turci au fost nimiciţi. Marea biruinţă a moldovenilor „rău înarmaţi şi mai că luaţi de la coarnele plugului” a răspîndit faima Moldovei în întrega Europa şi l-a acoperit pe Ştefan cel Mare cu o glorie nepieritoare. Sultana-valide, văduva sultanului Murad I, mărturisea: „niciodată o oaste turcească n-a suferit o astfel de înfrîngere”. După această biruinţă răsunătoare Ştefan cel Mare nu-şi permite răgaz de veselii şi laudă. La cîteva zile după bătălie domnul Moldovei informează principii creştini, atrăgîndu-le atenţia: „Păgînul împărat al turcilor îşi puse de gînd să-şi răzbune şi să vie în luna lui mai cu capul său şi cu toată puterea sa împotriva noastră şi să supună ţara noastră care este poartă a creştinităţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o pînă acum. Dar dacă această poartă a creştinităţii, care este ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinitatea va fi în mare primejdie. De aceea, ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteţi pe capitanii voştri într-ajutor împotriva duşmanilor creştinităţii, pînă mai este vreme...„ Stefaphanus vaivoda, Segnor del paese della Moldavia.” La 20.06.1475, Ştefan cel Mare scria solilor săi în Ungaria, Stanciu, Duma şi Mihău:.. „Am aflat prin iscoadele noastre despre duşmanii creştinităţii, despre necredincioşii turci că vin împotriva noastră;...şi pe uscat va veni împotriva noastră chiar sultanul, ca să pună chiar el stăpînire pe pămîntul nostru cu toată puterea sa şi cu toată puterea ţării Valahiei („cum tota potentia terre Valachiae”), căci valahii sînt pentru noi ca şi turcii („quia valahi sunt nobis veluti Turci”). Şi să credeţi cu temei că nu este altefel decît aşa.”

Armatele turceşti (împreună cu cele valahe) au năvălit asupra Moldovei un an mai tîrziu. La 26 iulie 1476 la locul zis Valea Albă, lîngă Războieni, moldovenii au mai murit o dată pentru patria lor. Bătălia de la Valea Albă (Războieni) − eveniment culminant în campania de represiune întreprinsă de turci, ajutaţi de „hiclenii” munteni împotriva Ţării Moldovei. Iată cum redă acest eveniment dramatic pentru Moldova şi moldoveni, participantul nemijlocit la această bătălie Ştefan cel Mare. Urmează un adevărat model de tratare obiectivă a unui eveniment cu urmări defavorabile pentru narator şi poporul său. Un adevărat model de „istorie sinceră”:

„Io Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod. În anul 1476 iar al domniei sale al 20-lea an curgător, ridicatu-s-a puternicul Mahmet, împăratul turcesc cu toate puterile sale răsăritene, şi încă cu Basarab voievod numit Laiotă, a venit cu el, cu toată ţara sa basarabenească. Şi au venit să prade şi să ia Ţara Moldovei; şi au ajuns pînă aici, la locul ce se zice Pîrîtul Alb. Şi noi, Ştefan voievod, şi cu fiul nostru Alexandru, ieşit-am înaintea lor aici şi am făcut cu ei mare război în luna iulie 26; şi cu voia lui Dumnezeu au fost biruiţi creştinii de către păgîni şi au căzut aici mulţime mare cu de oşteni moldoveni...” (Din Inscripţia pe biserica ridicată pentru pomenirea celor căzuţi în Bătălia la Valea Albă, 1496). Zice „Letopiseţul (de la Bistriţa)”: „În anul 1476, luna iulie 26, vineri, a venit însuşi ţarul turcesc, numit Mehmed beg, cu toate puterile sale, şi cu Basarabă voievod cu ei şi cu toată oastea sa, asupra lui Ştefan voievod. Şi au făcut război cu ei la Pîrîul Alb şi au biruit atunci blestemaţii de turci şi cu muntenii hicleni. Şi au căzut acolo cei buni şi mulţi boieri mari, şi oştenii cei buni şi tineri (...) sub mîinile limbilor necredincioase păgîne şi sub mîinile muntenilor păgîni, care au fost părtaşi cu păgînii şi au fost de partea lor împotriva creştinilor... ...Campania din 1476 a lui Mehmet II nu şi-a atins ţelul: Moldova şi-a păstrat neatîrnarea. Eforturile diplomatice ale lui Ştefan al III-lea cel Mare, adresările sale prin scrisori, prin solii către Republica Veneţiană, Scaunul papal, Marele Ducat al Lituaniei, regatele polon şi ungar ş.a. de a închega o coaliţie creştină antiotomană, de a străjui „Poarta creştinităţii” care era Moldova, pentru a o sprijini spre a-şi păstra integru teritoriul au fost în van.Ţările vecine, marile centre ecleziastice şi comerciale deveneau tot mai pasive pe măsură ce expediţiile turco-valahe coordonate cu cele ale tătarilor deveneau tot mai greu de stăvilit. În vara 1484 o puternică armată turcească sprijinită de valahi şi de tătari asediază cetatea Chilia, apărată de moldoveni conduşi de pîrcălabii Ivanco şi Maxim. Dupăo săptămînă de asediu năvălitorii ocupă Cetatea Albă apărată de moldoveni conduşi de pîrcălabii Gherman şi Oană. Strădaniile Moldovei nu s-au terminat aici. Aflînd că Ştefan şi marii săi curteni erau plecaţi la Colomeea, turcii împreunaţi cu valahii năvălesc (septembrie 1485) în Moldova, pradă şi ard ţara pînă la Suceava. Dar „dau dosul” în faţa lui Ştefan care se întorsese în ţară şi i-a urmărit pînă la Chilia. O lună mai tîrziu moldovenii s-au răzbunat.

Oastea moldovană, condusă de Ştefan învinge la Catlabuga (16.11.1485) armata turcească condusă de Malcoci-oglu. Ştefan însă nu reuşeşte sa-şi reîntoarcă Chilia. În acea perioadă domnul Moldovei Ştefan al III-lea cel Mare devine duşmanul nr.1 al turco-tătarilor. În primăvara anului următor (1486) o numeroasă armată în frunte cu Baly-beg iarăşi năpădeşte asupra Moldovei, intenţionînd s-o supună. Pentru acesta însă trebuia, întîi de toate, să-l detroneze pe Ştefan. În bătălia de la Şcheia (1486) moldovenii conduşi de Ştefan şi de această dată i-au biruit pe turci, omorîndu-l pe pretendentul la tron Hronoda (Hroiot). Proslăvit de suverani şi cronicari europeni, de curia papală, de Senatul Veneţiei, care-l hrăneau cu vorbe dulci, fraze pompoase şi promisiuni deşarte, neajutorat de nimeni, rămas singur în faţa hoardelor turceşti împreunate cu armatele valahe şi cele tătăreşti, trădat de către toţi domnii valahi, pe care chiar el i-a pus la tronul Valahiei, nevoit să ţină seama de poftele expansioniste şi ale altor vecini, Ştefan al III-lea cel Mare, semnează la 1489 un tratat de pace cu sultanul Mahomed al II-lea, obligîndu-se să plătească anual Porţii 3000 de florini veneţieni, rămînînd, totuşi, singur stăpînitor al Moldovei, în afară de Chilia şi Cetatea Albă.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Pînzăreni

Statut:
Sat
Prima atestare:
1660
Populația:
1316 locuitori

Pînzăreni este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Pînzărenii Noi și Pînzăreni. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Fălești și la 150 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1316 oameni. Satul Pînzăreni a fost menționat documentar în anul 1660.

Citeşte mai departe