Eminescu Mihai

Eminescu Mihai (15.01.1850 la Ipoteşti sau Botoşani – 15.06.1889, Bucureşti), poet romantic. Studiile liceale le urmează la Cernăuţi, apoi audiază cursuri preferenţiale la Viena şi Berlin. A activat sporadic ca director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, revizor şcolar, apoi împreună cu I. Slavici şi I. L. Caragiale a fost redactor la ziarul „Timpul” de la Bucureşti. A participat la şedinţele Societăţii „Junimea”. În timpul vieţii criticul literar Titu Maiorescu a selectat şi a editat un singur volum („Poezii”, 1883), în studiul critic din prefaţă l-a remarcat ca pe un poet de geniu: „Eminescu şi poeziile lui”; apoi au fost publicate şi postumele (în substanţiala ediţie Perpessicius, 6 vol.). A cîntat cu pasiune dragostea şi natura, a satirizat prezentul, raportîndu-l la trecutul vitejesc, a aprofundat multe concepte filosofice, care frămîntă şi astăzi cugetele savanţilor. Romanticul poet a suportat cu greu vitregiile vieţii cotidiene, a evadat mereu imaginar în arealuri cosmogonice („Scrisoarea I”), pasionat de cunoştinţe, a făcut escapade în timp, în miturile naţionale şi universale, în istoriile unor civilizaţii dispărute („Memento mori”, „Odin şi poetul”), a admirat şi a căutat să descifreze spaţiile siderale („Povestea magului călător în stele”). Eroii demonici, sceptici şi ironici i-au frămîntat gîndurile („Înger şi Demon”, „Demonism”). Poezia lirică e de o armonie şi o muzicalitate inimitabilă, argument solid fiind apelarea savuroasă şi permanentă a compozitorilor la textele sale. Filonul folcloric îngemănat cu sentimentul de dragoste pe un fundal cu natura din „gura noastră de rai” l-au făcut să creeze opere rezistente în timp („Călin file de poveste”, „Dorinţa”, „Crăiasa din poveşti”, „Povestea codrului”, „Povestea teiului”, „Sara pe deal”, „Revedere” etc.). Patosul patriotic şi l-a exteriorizat în creaţii cu o vastă respiraţie epică („Scrisoarea III”, „Epigonii”). A fost mereu dominat de deconspirarea sensului vieţii pe pămînt, creînd o poezie meditativă cu reverberaţii din teoriile filosofului german A. Schopenhauer („Glossa”, „Rugăciunea unui dac”). Opera lui de vîrf, în care omul de geniu e sculptat pe fundalul cotidianului efemer, este poemul „Luceafărul”. S-a manifestat şi în proza filozofică şi lirico-fantastică („Sărmanul Dionis”, „Geniu pustiu”, „Cezara”, „Avatarii faraonului Tla”), în stilizarea unor basme populare („Făt-Frumos din lacrimă”). A lăsat şi o vastă moştenire publicistică, ample proiecte dramatice nefinalizate, culegeri de folclor. Este încadrat de critica literară în patrimoniul marilor clasici ai literaturii universale.

Opere:
„Poezii” − Chișinău, 1956
„Proză” − Chișinău, 1956
„Аrticole şi scrisori” − Chișinău, 1965
„Оpere alese”. Vol. 1-4. − Chișinău, 1971
„Opere”. Vol. 1-3 − Chișinău, 1981
„Poezie populară” − Chișinău, 1970
„Lirica” − Мoscova, 1968
„Stihi” − Chișinău, 1974
„Izbrannoe” − Chișinău, 1980
„La steaua. Romanţe pe versuri de Mihai Eminescu” − Chișinău, 1989.

Publicații

Localităţile Moldovei şi diasporei

Sobari

Statut:
Sat
Prima atestare:
1778
Populația:
326 locuitori

Sobari este un sat din cadrul comunei Cremenciug, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Soroca și la 176 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 326 de oameni. Satul Sobari a fost menționat documentar în anul 1778.

Citeşte mai departe