• 2010
  • page views Vizualizări

Creaţia populară

Făt-FrumosCreaţia populară sau folclorul este genul de activitate literară colectivă, care circulă de la om la om. Particularităţile de bază ale creaţiei populare orale sînt caracterul anonim, colectiv, tradiţional, variativ, sincretic. Marii colportori ai creaţiei populare orale moş Trifan Baltă, Constantin Daraban, Nicolai Pleşca ş. a. au contribuit considerabil la completarea patrimoniului spiritualităţii moldoveneşti.

Folclorul moldovenesc se împarte în două grupuri mari: folclor ritualic şi neritualic.

Creaţia populară ritualică cuprinde:

  •  poezia obiceiurilor calendarice;
  •  colinde, urături, teatrul popular – „Căluţul”, „Ursul”, „Capra”, „Malanca”,  „Jienii”, „Irozii”, „Novăceştii”;
  •  cîntece de stea, oraţii rostite la umblatul cu „semănatul” etc.
  •  poezia obiceiurilor de familie;
  •  cîntece de leagăn;
  •  oraţii de nuntă – conăcăria, iertăciunea, cîntecul miresei;
  •  poezia obiceiurilor de vară − „Paparuda”, „Drăgaica”, „Cîntecul cununii” etc.

Creaţia populară orală neritualică cuprinde cîteva genuri şi specii:

  •  eposul eroic („Gruia”, „Novac”, „Badiu” ş.a.),
  •  balada („Mioriţa”, „Meşterul Manole”, „Ilincuţa”, „Nevasta vîndută”),
  •  cîntecele istorice; lirica populară − doinele, cîntecele de dragoste, de dor şi jale, de ciobănie, de haiducie, de ostăşie, de Joc, de pahar, romanţele, strigăturile şi scrisorile versificate;
  •  paremiile − proverbe, zicători,
  •  folclorul copiilor − numărători, cimilituri, frămîntări de limbă, formule versificate care însoţesc jocurile copiilor – „Ineluş-învîrtecuş”, „Mijatca” ş.a.

Proza populară înglobează în sine:

  •  legende − „Ştefan cel Mare”, „Odochia”, „Legenda mărţişorului”, „Legenda rîndunicii”,
  •  basme − „Făt-Frumos şi Ileana Cosînzeana”, „Omul saraiman şi zmeii”, „Fata harnică şi fata leneşă”,
  •  poveşti cu animale − „Lupul şi vulpea”, „De ce ursul n-are coadă”,
  •  poveşti nuvelistice, parabole, snoave (ciclul cu Păcală şi Tîndală),
  •  anecdote; tradiţii şi povestiri orale.

Printre celebrii folclorişti din toate timpurile, care au adunat cu migală şi scrupulozitate creaţia noastră populară orală, sînt figurile remarcabile ale lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Teodor Burada, Petre Ştefănucă, T. Găluşcă, Elena Sevastos, Tudor Pamfile, E. Lebedeva, precum şi pleiada cercetătorilor sectorului de folclor al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova, de la Academia de Arte „Gavriil Muzicescu”, de la Centrul Creaţiei Populare: Nicolae Băieşu, Dumitru Blajinu, Grigore Botezatu, Ion Buruiană, Gleb Ceaicovschi-Mereşanu, Ion D. Ciobanu, Victor Cirimpei, Tudor Colac, Nicolae Demcenco, Iulian Filip, Andrei Hropotinschi, Andrei Hîncu, Efim Junghietu, Maria Mocanu, Sergiu Moraru, Andrei Tamazlîcaru ş.a.

Creaţia populară sau folclorul este genul de activitate literară colectivă, care circulă de la om la om. Particularităţile de bază ale creaţiei populare orale sînt caracterul anonim, colectiv, tradiţional, variativ, sincretic. Marii colportori ai creaţiei populare orale moş Trifan Baltă, Constantin Daraban, Nicolai Pleşca ş. a. au contribuit considerabil la completarea patrimoniului spiritualităţii moldoveneşti. Folclorul moldovenesc se împarte în două grupuri mari: folclor ritualic şi neritualic. Creaţia populară ritualică cuprinde: •  poezia obiceiurilor calendarice;
•  colinde, urături, teatrul popular – „Căluţul”, „Ursul”, „Capra”, „Malanca”,  „Jienii”, „Irozii”, „Novăceştii”;
•  cîntece de stea, oraţii rostite la umblatul cu „semănatul” etc.).
•  poezia obiceiurilor de familie;
•  cîntece de leagăn;
•  oraţii de nuntă – conăcăria, iertăciunea, cîntecul miresei; bocetele,
•  poezia obiceiurilor de vară − „Paparuda”, „Drăgaica”, „Cîntecul cununii” etc.). Creaţia populară orală neritualică cuprinde cîteva genuri şi specii: •    eposul eroic („Gruia”, „Novac”, „Badiu” ş.a.),
•    balada („Mioriţa”, „Meşterul Manole”, „Ilincuţa”, „Nevasta vîndută”),
•   cîntecele istorice; lirica populară − doinele, cîntecele de dragoste, de dor şi jale, de ciobănie, de haiducie, de ostăşie, de Joc, de pahar, romanţele, strigăturile şi scrisorile versificate;
•    paremiile − proverbe, zicători,
•   folclorul copiilor − numărători, cimilituri, frămîntări de limbă, formule versificate care însoţesc jocurile copiilor – „Ineluş-învîrtecuş”, „Mijatca” ş.a.). Proza populară înglobează în sine: •    legende − „Ştefan cel Mare”, „Odochia”, „Legenda mărţişorului”, „Legenda rîndunicii”),
•    basme − „Făt-Frumos şi Ileana Cosînzeana”, „Omul saraiman şi zmeii”, „Fata harnică şi fata leneşă”,
•    poveşti cu animale − „Lupul şi vulpea”, „De ce ursul n-are coadă”,
•    poveşti nuvelistice, parabole, snoave (ciclul cu Păcală şi Tîndală),
•    anecdote; tradiţii şi povestiri orale. Printre celebrii folclorişti din toate timpurile, care au adunat cu migală şi scrupulozitate creaţia noastră populară orală, sînt figurile remarcabile ale lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Teodor Burada, Petre Ştefănucă, Teodor Găluşcă, Elena Sevastos, Tudor Pamfile, Evghenia Lebedeva, precum şi pleiada cercetătorilor sectorului de folclor al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova, de la Academia de Arte „Gavriil Muzicescu”, de la Centrul Creaţiei Populare: Nicolae Băieşu, Dumitru Blajinu, Grigore Botezatu, Ion Buruiană, Gleb Ceaicovschi-Mereşanu, Ion D. Ciobanu, Victor Cirimpei, Tudor Colac, Nicolae Demcenco, Iulian Filip, Andrei Hropotinschi, Andrei Hîncu, Efim Junghietu, Maria Mocanu, Sergiu Moraru, Andrei Tamazlîcaru ş.a.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Ursari

Statut:
Sat
Prima atestare:
1859
Populația:
285 locuitori

Ursari este un sat din cadrul comunei Buda, raionul Călăraşi. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Călărași și la 65 km de Chișinău. Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia satului constituia 285 de oameni. Satul Ursari a fost menționat documentar în anul 1859.

Citeşte mai departe