Folclorul obiceiurilor calendaristice de la Crăciun şi Anul Nou
  • 2010
  • page views Vizualizări

Folclorul obiceiurilor calendaristice de la Crăciun şi Anul Nou

Colindători

Colindele


Colindele (colindă), cuvîntul are rădăcini commune cu cuvîntul vechi slav kolenda. În antichitate latinii aveau de asemenea o sărbătoare a colindatului - festum kalendarum. Elinii au intrat în proverb cu expresia la kalendele greceşti, care desemna un obicei similar dispărut. Colindul este o specie foarte răspîndită a creaţiei populare orale. Legate la început de credinţa în puterea cuvîntului şi a ritualurilor respective, creaţiile folclorului calendaristic treptat şi-au pierdut sensul magic. Atît istoriceşte, cît şi tipologic în anumite privinţe colindele sînt strîns legate de creaţia populară a popoarelor slave. Se cere remarcat specificul, ce se observă în colindele pe teme biblice, care le deosebeşte de cele laice, folclorice. Dacă în acestea este glorificat Iisus, apoi în colindele lumeşti accentul se pune, eminamente, pe preamărirea stăpînului casei şi a membrilor familiei lui. Ele se deosebesc prin imagini metaforice originale, printr-un limbaj poetic plastic. Sînt cunoscute peste o sută de subiecte de colinde moldoveneşti, care au fost grupate de folcloriştii noştri mai mult după principiul tematic:

   •    de tip general (pentru întreaga familie);
   •   speciale pentru părinţi, gospodar, gospodină, tinerii însurăţei, flăcăi (vînători, pescari, păstori, soldaţi etc.), fete. Încîntă în mod deosebit patosul eroic, de epos în colindele pentru flăcăi (circa 40 de subiecte).

Vînătoarea, pescuitul, agricultura, lupta contra forţelor duşmănoase ale naturii şi alte îndeletniciri ale strămoşilor sînt oglindite în forma fantastică de basm în aceste colinde. Fiind hărăziţi cu o forţă herculeană neobişnuită, eroii lor principali totdeauna sînt învingători. Colindele au servit de asemenea şi la glorificarea calităţilor pe care trebuie să le posede un mire. Autorul anonim utilizează diverse procedee compoziţionale (dialog, antiteză, paralelism ş.a.) şi de majoritatea mijloacelor artistice, cunoscute literaturii culte (alegoria, hiperbola, epitet, comparaţie, metaforă etc.), posedă gust poetic elevat şi imaginaţie estetică, de aceea, deşi linia de subiect nu e complicată – aproape fiecare text se încheie cu versuri despre aceea cum fata îndrăgită devine nevasta flăcăului sau doreşte să i se întîmple acest lucru. Colindele se bucură de o extraordinară popularitate. Acest efect, este obţinut, mai ales, pentru că melodia e irepetabilă. Fiecare text posedă melodia lui neasemuită, de a cărei splendoare au rămas profund impresionaţi muzicienii, artiştii, compozitorii.

Noţiunea cuprinde cîntece arhaice de urare şi binecuvîntare interpretate în timpul sărbătorilor de iarnă, mai ales la Crăciun. Pe parcursul zilei copiii umblă de la casă la casă, rostindu-şi micile oraţii şi pentru aceasta cei colindaţi îi răsplătesc cu „colindeţe”: colăcei, nuci, mere, bani. Seara pornesc colindatul flăcăii şi oamenii maturi. Atît textele, cît şi melodiile acestora sînt originale, fapt datorită căruia colindele sînt solicitate şi astăzi şi se bucură de succes la ascultători. Ele au fost categorisite în laice şi religioase. În canavaua narativă a colindelor s-au infiltrat diverse elemente mitologice şi păgîne, ceea ce atestă arhaicitatea lor. În colinde se îngemănează prilejul de a glorifica viaţa oamenilor cu preocupările şi îndeletnicirile lor cotidiene, pe de o parte, cu îndemnul moralizator la fapte bune, la măsură şi cumpătare în toate, la bunăvoinţă, dărnicie, ospitalitate, pe de alta. Colindele religioase cuprind aspecte din viaţa biblică a lui Iisus Hristos şi Maicii Domnului. Scenele alegorice îmbibate de magie şi fantastic provin din încîntătoarele noastre basme populare. Formulele iniţiale şi finale din colinde, relativ constante, nu vorbesc despre o încremenire în trecut, ci despre o viabilitate şi o elasticitate deschisă spre prezent cu diversele lui inovaţii. Colindele au fost divizate de specialişti în cosmogonice, vînătoreşti, agrare, păstoreşti, pescăreşti etc. Conform vîrstei colindătorilor, colindele copiilor sînt nişte urări glumeţe, fără pretenţii de mare artă, dar care copleşesc publicul prin sinceritatea şi prospeţimea lor. Colindele cetelor de flăcăi sau oameni vîrstnici adesea sînt acompaniate de diverse instrumente muzicale şi se transformă în adevărate spectacole în aer liber. Acestea frapează ascultătorii prin mesaj artistic, melodie, particularităţi ale vocii. Colindătorii de obicei au în repertoriul lor cîteva colinde şi la casa celui colindat caută s-o cînte pe aceea care corespunde mai mult caracterului gazdei felicitate. Elementul general, abstract, impersonal aici dispare. Pe la casele unor gospodari mai refractari la colinde în textele cîntate apare şi ironia, şi satira. În unele colinde au pătruns aspecte evidente din literatura cultului religios creştin.

Pluguşorul


Pluguşorul (hăitură, urătură) este specia traţională centrală a folclorului obiceiurilor calendarice moldoveneşti de la Anul Nou. Denumirea acestui ritual agrar provine de la „plug”. Şi ce are plugul cu Anul Nou, cînd dau nişte îngheţuri de crapă pietrele? Strămoşii noştri începeau anul agrar la 1 martie, moment care explică paradoxul brazdei rituale de plug în acest anotimp. Pluguşorul e un poem lung de circa 500 de versuri, în care este dezvăluit întregul proces de producere a pîinii: de la prima brazdă şi pînă la coptul colacilor. Autorul anonim a creat o veritabilă epopee în versuri, care glorifică munca agricultorului. Procesiunea uratului se desfăşoară în ajunul Anului Nou. Urătorii în cete mari poartă clopoţei, zurgălăi, harapnice (bice), buhai, deseori şi un plug butaforic – toate acestea creînd o atmosferă de spectacol care se joacă în ograda gospodarilor peamăriţi. În hăitură protagoniştii sînt badea Vasile, badea Traian, nevasta lui, fete tinerele, babe vîrtoase, fieraul, morarul etc. Tonul naraţiunii îmbină elementul apoteotic cu cel umoristic, comic. Fiecare din scenele procesiunii: aratul,semănatul grîului, seceratul, treieratul, măcinatul, coptul colacilor evidenţiază aspecte policrome ale vieţii şi activităţii moldoveanului, arătîndu-i verticalitatea şi prezenţa de spirit, iscusinţa şi hărnicia, generozitatea şi vigurozitatea. În circuitul vremii ţăranului din cele patru anotimpuri pe această etapă a creaţiei lui în mijlocul naturii cade accentul principal, fiind evidenţiat ca oră astrală, punctul de vîrf şi culminant al activităţii sale de peste an. Deznodămîndul acestei epopei se axează pe urările de belşug, sănătate, armonie în familie. Spectacolul urăturii atrage în acţiune adevărate teatralizări populare, precum sînt „Malanca”, „Arnăuţii”, „Jiеnii”, „Bujоrеnii”, „Cоdrеnii”, „Brumărеlul”, „Capra”, „Ursul”, „Căluţul” etc.

Semănatul


Moldovenii, ca şi alte popoare, în dimineaţa de Anul Nou respectă, în special copiii, obiceiul „Semănatului”, care într-un fel continuă „Pluguşorul” din ajun. „Semănătorii” umblă pe la case şi declamă scurte urări în versuri, care conţin, ca şi partea finală a „Pluguşorului”, urări de roadă bogată, prăsilă la vite, sporirea familiei, sănătate, fericire în noul an. Textele „Semănatului” sînt tradiţionale, dar în unele dintre ele versurile se înnoiesc.  

Iată, bunăoară, versuri din „Semănatul”, în care este exprimată urarea de roadă bogată în anul ce vine:

Să crească păpuşoaiele,
Oarzele,
Cînepele,
Mălaiele,
Grîiele!

În satele din sudul republicii circulă „Sorcova”. Specialiştii afirmă că moldovenii au împrumutat acest pitoresc, original obicei de la bulgari. La 1 şi 14 (pe stil vechi), dimineaţa copii, ba chiar şi maturii, uşurel cu o crenguţă de pom (împodobită cu flori artificiale şi cu cordele) lovesc pe umărul celor felicitaţi şi rostesc o urare nu prea mare: „Sorcova, vesela/ să trăiţi, să-nfloriţi!”

Creaţiile poetice rituale moldoveneşti constituie o importantă parte a folclorului, a culturii populare, în genere. În ele e zugrăvită poetic viaţa şi idealurile unei munci nobile, visurile pentru belşug şi fericire.

Cu 150 de ani în urmă V. Alecsandri îi avertiza pe contemporani că aceste creaţii sînt pe cale de dispariţie şi trebuie colectate de urgenţă şi salvate de la pieire.
Cu o sută de ani în urmă A. Mateevici era amărît că aceste perle sînt pe cale de dispariţie.

Despre aceasta folcloriştii moldoveni scriau şi cu treizeci de ani în urmă: „La ora actuală asemenea cîntece ritualice străvechi, neavînd un suport în traiul contemporan al poporului, dispar treptat.”

Însă, nici în mileniul trei ele nu au dispărut, sînt înregistrate în timpul expediţiilor folcloristice, sînt editate, răsună la radio şi televiziune, completează repertoriul ansamblurilor folclorice „Folclor”, „Lăutarii”, „Tălăncuţa”, „Viorica”, „Haiducii” etc. Folcloriştii moldoveni au editat la Chișinău aceste minunate colinde, pluguşoare, urături în seria de cărţi „Creaţie populară orală” în 16 volume .


Localităţile Moldovei şi diasporei

Iurievca

Statut:
Sat
Prima atestare:
1815
Populația:
526 locuitori

Iurievca este un sat din cadrul comunei Gradişte, raionul Cimişlia. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Cimișlia și la 60 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 526 de oameni. Satul Iurievca a fost menționat documentar în anul 1815 cu denumirea Gălbenița.

Citeşte mai departe