Ector şi Andromache (de Schiller)

ANDROMACHE

Vrea Ector în vecie să meargă de la mine,
Unde Ahil cu-a sale neapropiali mâne
Aduce lui Patroclu jertfiri pe orice zi?
Cine-o-nvăţa copilu-ţi în vremea viitoare
S-arunce lănci şi zeii Olympului s-adoare,
Când Orcul de-ntuneric în sânu-i te-o-nghiţi?

ECTOR

Femeie scumpă mie, tu lacrimele seacă!
După bătaia cruntă dorinţa mea ea pleacă,
Aceste braţe apăr Pergamu-ameninţat.
Şi-n lupta pentru sânte a zeilor cămine
Eu cad, mântuitorul al patriei ­ şi-n fine
Cobor la râul stigic de glorie urmat.

ANDROMACHE

O, n-o să mai aud eu a armelor vuire
Şi fieru-ţi în portale va zace-n lenevire,
Marea lui Priam viţă d-eroi s-o nimici.
Vei merge unde ziua etern nu mai lumină,
Cocytul unde-n lungul pustiilor suspină,
Colo unde amoru-ţi în Lethe va muri.

ECTOR

Orice dorinţă-n mine, în mine-orice gândire,
Le-oi cufunda în Lethe, în râul de-amuţire,
Dar nu şi-al meu amor.
Auzi-l! cel sălbatec cum lângă muri turbează,
Încinge-mi a mea spadă şi doliul îţi lasă!
Căci nu moare în Lethe amorul lui Hector.

Localităţile Moldovei şi diasporei

Palanca

Statut:
Sat
Prima atestare:
1817
Populația:
956 locuitori

Palanca este un sat din cadrul comunei Hîrjauca, raionul Călăraşi. Localitatea este situată într-o zonă colinară din inima Codrilor. Satul Palanca se află la o distanţă de 24 km de oraşul Călăraşi şi la 85 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 956 de oameni. Prima menţiune documentară a satului Palanca datează din anul 1817.

Citeşte mai departe