• views 22430 Vizualizări
  • posts 0

Chilia lui Daniil Sihastrul

Chilia lui Daniil Sihastrul este o grotă săpată într-o stînca de pe valea pîrîului Vitău, în care a viețuit ca pustnic Cuviosul Daniil Sihastrul. Ea se află la o distanță de circa 1 km de Mănăstirea Putna.

Daniil Sihastrul s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea orașului Rădăuți, primind la botez numele Dumitru. La vîrsta de 16 ani, a fost călugărit cu numele David la Mănăstirea "Sfîntul Nicolae" din Rădăuți și apoi a fost hirotonit preot, devenind un duhovnic renumit. După un timp, s-a retras la Mănăstirea "Sfîntul Lavrentie" de lîngă satul Vicovu de Sus.

Simțind nevoia de mai multă liniște, a devenit schimnic cu numele de Daniil și s-a retras la Putna, pe malul pîrîului Vitău. Acolo a găsit o stîncă în care a dăltuit un paraclis. Se mai văd și azi pronaosul, naosul și altarul, iar dedesubt o încăpere, săpată tot în piatră, care îi slujea drept chilie.

Paraclisul are trei despărțituri (pronaos, naos și altar), o lungime de 9.25 metri și o înălțime de 2 metri. Între naos și altar se află un mic iconostas, iar bolta a fost zugravită, fiind vizibile și astăzi urme de culori obținute din fierturi de plante. Intr-o scobitură mică din peretele altarului era așezată o icoană. Pe peretele naosului, lîngă fereastră, se află săpată o cruce și cîteva slove care datează din anul 1499. Incăperea aflată sub paraclis era folosită de sihastru drept chilie, aici nevoindu-se zi de zi în post aspru, tăcere și rugăciuni neîncetate.

Aici a venit Ștefan cel Mare în anul 1451, după uciderea tatălui său Bogdan al II-lea, la Reuseni, pustnicul Daniil prorocind că în curînd va deveni domnitor al Moldovei, ceea ce s-a și întîmplat în anul 1457.

Tot la îndemnul lui Daniil Sihastrul, Ștefan cel Mare construiește Mănăstirea Putna în anul 1466. După sfințirea, în 1470, a acestui lăcaș, se retrage la Voroneț, pe malul pîrăului Voroneț, sub stînca Șoimului, unde își continuă viața monahală. La Voroneț îl vizitează din nou Ștefan cel Mare, după înfrîngerea de la Războieni din 1476, cerîndu-i sfatul. Daniil Sihastrul l-a sfătuit să continue luptele cu turcii, prevăzînd că va birui, ceea ce s-a și întîmplat. In amintirea acestei victorii, în anul 1488 domnitorul a construit Mănăstirea Voroneț. După sfințirea mănăstirii, Daniil se mută de la chilie în mănăstire. Aici își petrece ultima parte a vieții, fiind ales ca egumen al mănăstirii. A decedat în anul 1496 și a fost înmormîntat în biserica Mănăstirii Voroneț. Pe piatra de mormînt care s-a făcut la dorința lui Ștefan cel Mare stă scris: "Acesta este mormîntul părintelui nostru David, schimonahul Daniil".

A fost considerat sfînt încă din timpul vieții, vindecînd pe cei bolnavi, și alinînd suferințele.

 

Chilia lui Daniil Sihastrul - album foto

Localităţile Moldovei şi diasporei

Cairaclia

Statut:
Sat
Prima atestare:
1816
Populația:
2124 locuitori

Cairaclia este un sat şi comună din raionul Taraclia. Cairaclia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Taraclia și la 153 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2124 de oameni. Satul Cairaclia a fost menționat documentar în anul 1816.

Citeşte mai departe