• 2010
  • page views Vizualizări

Icoana

Icoană (grec. eikon, imagine, chip), termen care se referă la imaginile creştine sacre, pictate pe lemn. Icoanele au statut de independente sau se încadrează în cicluri (iconostas) cu diverse calităţi: Împărăteşti şi Prăznicare. De obicei, decorează interioarele bisericilor, fiind denumite şi „biblia ilustrată pentru credincioşi”. Este răspîndită în arealul creştin - ortodox (Serbia, Bulgaria, Grecia, Rusia, Moldova, Valahia şi Ucraina), constituind cicluri iconografice consacrate personajelor biblice (Moisei, Avraam) sau evanghelice (Isus Hristos, Maica Domnului, celor 12 apostoli şi 4 evanghelişti, celor 12 sărbători principale, precum şi numeroşilor  martiri creştini). Chiar dacă icoanele sunt pictate după anumite canoane aprobate de Biserică, nu există similitudini între ele. Cele mai vechi icoane cunoscute din sec. IV-VI e.n. sînt în varianta bizantină. Pe teritoriul Moldovei cele mai timpurii icoane care s-au păstrat pînă în timpurile noastre sunt anterioare secolului al XV-lea. În această perioadă se fac remarcate două icoane bizantine "Maica Domnului Hodighitria" (Mănăstirea Neamţ) şi "Sfînta Ana" (Mănăstirea Bistriţa).

Aceleiaşi epoci îi aparţine şi icoana "Maica Domnului de la mănăstirea Agapia", apropiată stilistic de mostrele de artă paleologică. Secolului al XV-lea îi aparţin alte două icoane provenind de la mănăstirea Rîşca (Sfîntul Nicolae şi Arhanghelii Mihail şi Gavriil). Existenţa unor ateliere de iconari de renume în Moldova lui Ştefan cel Mare sunt probate două icoane - "Sfîntul Gheorghe" şi "Maica Domnului Pantanassa" - donate de voievod şi de soţia sa, Maria de Mangop, mănăstirilor Zografu şi Grigoriu de la Athos (sec. al XV-lea). Din secolul al XV-lea este cunoscută faimoasa colecţie de icoane de la Văleni, unde pînă nu demult se păstrau circa 139 de icoane, create în secolele XVI-XVIII, unele fiind, probabil şi mai vechi. Nivelul artistic al sec. al XVI–lea este confirmat de o serie de icoane de certă valoare: Schimbarea la faţă (mănăstirea Agapia), Maica Domnului încadrată de profeţi şi Deisis (mănăstirea Văratec), Botezul Domnului, Coborîrea în iad, Înălţarea Domnului (Mănăstirea Putna). Singura icoană din Moldova de est, incontestabil, aparţinînd secolului al XVI-lea este "Maica Domnului Hodighitria" (Muzeul Naţional de Arte Plastice din Chișinău). Această icoană de mari dimensiuni este influenţată stilistic de icoanele greceşti (cretane), din secolele XV-XVI.

Maica Domnului Hodighitria. Sec. XVI   Zugrav Gherasim. Naşterea Maicii Domnului, 1808,s. Cogîlniceni 

Relatările istoricului V.Kurdinovski sau ale profesorului Kociubinski (sec. al XlX-lea) despre biserica Armenească de la Cetatea Albă confirmă existenţa unor icoane aparţinînd secolelor XV-XVI. Apariţia iconostasului în Moldova medievală, către sfîrşitul secolului al XVI-lea (mănăstirea Humor) şi constituirea lui în secolul al XVII-lea (biserica Sfîntul Gheorghe din Iaşi, mănăstirile Voroneţ şi Moldoviţa) într-un ansamblu cu cinci registre, marchează apogeul în evoluţia icoanei moldoveneşti medievale. Unul dintre cele mai vechi şi cunoscute iconostase din Republica Moldova, realizat integral la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, în 1791, este cel din catedrala Sfîntul Nicolae din Bălţi.

Icoana medievală din secolele XVI-XIX atestată pe teritoriul Republicii Moldova are o evoluţie specifică acestui gen de artă, care s-a manifestat prin existenţa concomitentă a două tipuri de icoane: cea mănăstirească şi cea populară, ultima rămînînd un spaţiu periferic al operelor de origine mănăstirească. Această marginalizare a ei s-a produs din cauză că icoana populară nu satisfăcea canoanele şi necesităţile cultului respectate de către zugravii de meserie, ea dezvoltîndu-se cu precădere în localităţile rurale. Drept exemplu, servesc icoanele pe sticlă răspîndite în ţările din Balcani, în Spania, în Polonia etc., considerate ca un compartiment al creaţiei populare. Cele mai timpurii icoane populare sunt cunoscute începînd cu secolul al XVI-lea. „Maica Domnului încadrată de profeţi” de la mănăstirea Pîngăraţi (sec. al XVI-lea) atestă unul dintre primele modele care poartă amprentele creaţiei iconarului popular. Desenul simplu, asimetric al chipului şi al imaginilor de profeţi ce încadrează icoana este un motiv autentic şi neîntîlnit în iconografia artei medievale. Puţin mai tradiţională, deoarece autorul urmează îndeaproape modelul omolog al zugravului de meserie, este „Maica Domnului Hodighitria” din Văleni (sec. XVI-XVII), pictură care, parţial restaurată, descoperă imaginea a doi îngeri, amplasaţi simetric de ambele părţi ale siluetei Mariei cu pruncul în braţe. Icoanele populare din secolul al XVII-lea sunt ceva mai numeroase. Un model elocvent îl constituie „Buna Vestire” (apocrifă) din vechea biserică a satului Tîrnova. Repictată de nenumărate ori şi curăţată parţial de straturile tîrzii de vopsea, pictura scîndurii cioplite grosolan cu toporul o reprezintă pe Maica Domnului avînd înfăţişarea unei ţărance.

Aceleiaşi ambianţe îi datorăm şi apariţia unor icoane perechi din satul Petruşeni: „Iisus Pantocrator” şi „Maica Domnului cu Pruncul” (ambele din secolul al XVII-lea). Secolului al XVII-lea îi revine o împrospătare evidentă a cercului de motive care inspiră iconarii. „Hristos Pantocrator” din satul Rotunda, ciclul de icoane create pentru mănăstirea Căpriana, ciclu care include subiectele prăznicarelor – „Naşterea Maicii Domnului”, „Botezul”, „Intrarea în Ierusalim” şi „Cina cea de Taină” s-au păstrat pînă azi.

Secolul al XlX-lea propune o bogată şi variată colecţie de icoane populare. Diversitatea subiectelor, a manierelor stilistice şi numărul operelor indică, la apusul dezvoltării icoanei medievale, un salt neaşteptat. Imaginile consacrate Sfîntului Nicolae, Mariei Magdalena, Bunului Păstor, Sfîntului Iacov, Sfîntului Gheorgbe, Sfîntului Ioan, Sfintei Varvara constituie cele mai importante teme iconografice dintr-un repertoriu mai amplu. Una dintre primele icoane create la începutul secolului al XlX-lea - "Sfîntul Gheorghe ucigînd balaurul" (1806) - este semnată de zugravul M. Leontovici care a realizat-o pentru biserica Sf. Gheorghe din satul Orac. Icoana respectă cu fidelitate principiile iconografiei ortodoxe, dar dezvăluie o viziune naivă, rustică, a meşterului care concepe legenda hagiografică drept o scenă de basm. Un interes deosebit prezintă creaţia şi operele zugravului Gherasim şi ale sculptorului Ştefan, care au realizat iconostasele din satele Cogîlniceni (Orhei) şi Ghermăneşti (Teleneşti), la începutul secolului al XIX-lea.

Cele mai timpurii lucrări ale acestor meşteri au fost depistate în satul Cogîlniceni, icoanele găsite aici aparţinînd bisericii de lemn, fiind mai apoi incluse în catapeteasma bisericii Sfîntul Gheorghe, construită în 1845. Între ele se evidenţiază două, ambele reprezentînd scena „Naşterea Maicii Domnului" (1808). Icoana mai mare e foarte aproape de modelele tradiţionale, şi doar măiestria zugravului Gherasim transformă scena biblică într-o armonioasă şi monumentală sărbătoare. Fineţea picturii, aşternută în culori vii şi libertatea compoziţională care nu ignoră, totuşi, cerinţele iconografice, fac dovada apariţiei în arta medievală moldovenească a unuia dintre cei mai distinşi colorişti. Acest moment se referă şi la cealaltă icoană miniaturală, inclusă în relieful ajurat al ancadramentului (creat de Ştefan) şi care confirmă neobişnuitele calităţi ale măiestriei lui Gherasim. Operă comună a aceloraşi artişti este şi analoghionul din aceeaşi localitate, piesă de cult în care perfecţiunea reliefului baroc creat de sculptor este completată de armonia coloristică a zugravului. Catapeteasma creată (înainte de 1808) pentru biserica din satul Ghermăneşti şi semnată de aceeaşi autori este alcătuită din cinci registre, marcate pe verticală de colonete în torsadă, iar pe orizontală de trei frize ajurat sculptate. Ajunse aproape toate pînă în zilele noastre, icoanele acestei opere complexe ne permit să urmărim structura iconostasului. Calităţile picturale ale operei lui Gherasim şi măiestria sculptorului Ştefan creează o operă excepţională, cu complexe calităţi artistice.

Din cele cunoscute pînă acum putem presupune că pe teritoriul Moldovei de est nu au existat şcoli de zugravi şi că majoritatea iconografilor erau autodidacţi: ipoteza aceasta este confirmată de creaţia unui alt zugrav cunoscut atunci - Ioan Iavorschi. Din moştenirea sa artistică s-au păstrat lucrări realizate în diverse perioade. Cea mai timpurie operă - pictura exterioară a diaconiconului din biserica satului Ivancea, Orhei - a fost finalizată de Iavorschi în anul 1807 şi nu se deosebeşte prin nimic de maniera unui meşter popular. Următoarele două lucrări  „Christos Pantocrator pe tron” şi „Maica Domnului cu Pruncul pe tron”, ambele provenind din biserica Sfîntul Nicolae din satul Horodişte (Călăraşi), poartă semnătura zugravului şi anul cînd au fost create: 1813. Încă două icoane din Horodişte ale aceluiaşi autor „ Deisis şi Maica Domnului cu Pruncul”, sînt pictate respectiv în anii 1826 şi 1827, ultima purtînd semnătura zugravului. Acestea din urmă poartă amprenta evoluţiei creatoare a lui Iavorschi şi dacă ar lipsi autograful, lucrările, fără mari ezitări, ar putea fi atribuite omologului său Gherasim. Introducerea clarobscurului a înviorat chipurile zugrăvite, lipsindu-le de rigiditatea ascetică tradiţională. Astfel se prezintă pictura porţilor împărăteşti cu scena Bunei Vestiri (1812) din satul Baimaclia, operă a zugravilor Constantin şi Mardare, urmată în continuare de Sfîntul Nicolae (autor anonim, biserica Sfinţii Voievozi din satul Vorniceni, 1828) şi icoana cu aceeaşi denumire din satul Ocniţa Veche, aparţinînd zugravului Zabolotnîi (1829). Laicizarea influenţează profund mai ales operele create la mijlocul secolului al XlX-lea. Un ciclu mare de icoane, care au făcut parte din catapeteasma bisericii de iarnă Sfîntul Nicolae a mănăstirii din Căpriana este realizat de călugărul Iezechil, care a lucrat aici în anii 1840-1841. Din cauza pierderii mai multor icoane e greu de specificat integral valoarea acestei catapetesme, dar cele circa 8 compoziţii cu proroci şi scene de sărbătoare califică, cert, nivelul profesionist al lui Iezechil şi predilecţia sa pentru o pictură de factură laicizată. Cuplurile de proroci Ilie şi Isaia, David şi Iezechiel, Daniil şi Ieremia, Ghedeon şi Avacum sunt pictate în 1840 şi sunt vădit o tratare picturală. Aceste picturi, ale căror stil de execuţie aminteşte pictura academică a timpului, ne fac cunoscute şi alte nume de călugări care se îndeletniceau cu zugrăvitul icoanelor. Printre puţinii pictori cunoscuţi atunci, autor al unei opere (Maica Domnului Eleusa, 1842) este şi zugravul Vichentie de la mănăstirea din satul Hîrjauca (Călăraşi), Vasile Alexandrov care a pictat „Maica Domnului Eleusa „(1859) pentru biserica din satul Năpădeni. În mai multe cazuri identificarea timpului în care au fost create icoanele se datorează inscripţiilor donatorilor. Icoana Sfîntul Nicolae din biserica satului Zastînca, de exemplu, comunică următoarele date: „Această icoană este a robilor lui Dumnezeu Afanasie Ivanov Ilieş şi a soţiei lui Măria, la 1853, noiembrie, 6 zile". 

Către mijlocul şi începutul celei de a doua jumătăţi a secolului al XlX-lea, mai multe mănăstiri şi biserici din Moldova de est preferă tot mai mult icoane pictate în stil academic, epoca ducînd lipsă de asemenea profesionişti. Cazul cel mai elocvent în această privinţă îl prezintă istoria realizării iconostasului şi a icoanelor pentru mănăstirea Noul Neamţ din Chiţcani. Construcţia primei biserici Înălţarea (după proiectul arhitectului rus M. Golikov din Sankt - Petersburg) durează mai mult timp (1867-1878), iconostasul pentru ea fiind comandat tot în capitala Rusiei unui oarecare Platonov. Icoanele pentru catapeteasmă au fost realizate la Odessa (1870) de către Teofil Dziarkovski. Chiar şi copia icoanei „Maica Domnului” de la mănăstirea Neamţ este pictată la Sankt-Petersburg de E. Verhovţev la 1862. Practica aceasta durează şi în continuare, iconostasul pentru biserica „Adormirea Maicii Domnului” se realizează la Odessa de A. Ivaşkevici în 1902. Tot la Odessa, în 1826, fusese comandată şi catapeteasma pentru catedrala Schimbarea la Faţă din Tighina. Academismul îi găseşte complet nepregătiţi pe zugravii autohtoni, dar în scurt timp, aceştia se "reprofilează", încercînd să imite aceste opere. Pe lîngă subiectele religioase de mare popularitate, cum ar fi prăznicarele, Hristos Pantocrator, Maica Domnului cu Pruncul etc. încadrate, de regulă, în iconostas, în secolul al XlX-lea au fost realizate şi numeroase icoane închinate Sfintei Varvara (Raşcov, Năpădeni, Ţareuca şi Nimoreni), Sfîntului Nicolae (Climăuţi, Vorniceni, Boroseni), Mariei Magdalena (Boroseni), care preluau structuri iconografice din secolul al XVIII-lea.

Unul dintre ultimii zugravi cunoscuţi la graniţele secolelor XIX-XX este călugărul Ioasaf de la Mănăstirea Noul Neamţ. Născut la 1862 în satul Japca, Orhei, Ioasaf se află la mănăstire din 1887. Fiind călugărit în anul 1895, a studiat arta icoanei în Pecerskaia Lavra din Kiev. Una dintre primele icoane ale acestui artist, Răstignirea, a fost depistată în satul Baccealia (Căuşeni) şi datează din ultimul deceniu al secolului al XlX-lea. Următoarea lucrare  "Hristos-viţă-de-vie" (Muzeul Naţional de Istorie din Chișinău), semnată şi datată de autor din anul 1903, mai are sinceritatea artei naive.                                                    

Apoi tendinţa de a imita lucrările de tip academic devine mai pronunţată: proporţiile, amplasarea compoziţională corespund, parţial, cerinţelor iconarilor de meserie. „Maica Domnului Eleusa” (1905) a aceluiaşi autor (satul Zăgăicani, Criuleni) nu mai are nimic comun cu icoanele naive, amintite anterior. Imitaţia este realizată atît de profesionist, încît cu greu s-ar admite că penelul aparţine unui zugrav autodidact. Perfecţiunea desenului şi a proporţiilor, compoziţia reuşită a spaţiului pictat, imitaţia ornamentului de email - totul vorbeşte în favoarea unei opere caracteristice acelor timpuri şi creată de un profesionist. Către sfîrşitul secolului al XlX-lea rolul zugravului de icoane se minimalizează treptat, acesta fiind înlocuit de pictorii laici, care propulsează în pictura religioasă opere de factură academică.

La începutul secolului al XX-lea se impune creaţia lui P. Şilingovschi, P. Piskariov, G. Filatov, V. Ivanov ş.a., noul fenomen prefigurînd o nouă etapă - a icoanelor-tablouri, cu puţine tangenţe la epoca anterioară.

Personalităţi

Localităţile Moldovei şi diasporei

Hîrceşti

Statut:
Sat
Prima atestare:
1568
Populația:
758 locuitori

Hîrceşti este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Veveriţa, Hîrceşti, Drujba și Leordoaia. Localitatea se află la distanța de 45 km de orașul Ungheni și la 100 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 758 de oameni. Satul Hîrcești a fost menționat documentar în anul 1568.

Citeşte mai departe