• 2010
  • page views Vizualizări

Fresca

Frescă (din fr. fresque), tehnică folosită în pictura murală, constă în aplicarea culorilor de apă pe tencuială umedă. Este cunoscută din antichitate (frescele din Pompei şi Herculanum, sec. I e.n..), valorificată în Bizanţ şi Occident între sec. IX-XII. Este un compartiment valoros al artei medievale moldoveneşti prin decorul bisericilor în secolele XV-XVI.

Anume datorită calităţilor de excepţie a 7 monumente de arhitectură ecleziastică din Moldova de Nord, acestea din urmă au şi fost înscrise în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO. Bisericile mănăstirilor Arbore (1503), Humor (1530), Moldoviţa (1532), Pătrăuţi (1487), Probota (1530), Suceava (1522) şi Voroneţ (1488) au fost remarcate datorită picturii excepţionale care înfrumuseţează interioarele şi exterioarele edificiilor religioase, fenomen unic în arealul artei europene.    

În izvoarele din epoca lui Alexandru cel Bun, cele mai timpurii de la începutul secolului XV, se amintesc numele zugravilor Dobre şi Nichita, care au primit ca danie, două sate, pentru pictura executată în două biserici (1415).

Din perioada lui Ştefan cel Mare s-au păstrat, fragmentar, frescele din bisericile de la  Lugeni, Pătrăuţi, Voroneţ şi Bălineşti, integrate într-un program iconografic pentru calităţile deosebite ale măiestriei artistice. Frescele reflectau un sistem bine definit al armoniei dintre pictură şi arhitectură, constituind un spaţiu aparte, echidistant faţă de alte ramificaţii ale picturii postbizantine.

Frescă din interiorul bisericii Adormirea Maicii Domnului din Căuşeni, 1763-1765 (Iu. Foca)  Mănăstirea Voroneţ. Judecata de apoi, frescă, 1547

Despre splendoarea frescelor moldoveneşti au scris asemenea istorici de artă cu renume european ca Josef Strjigovschi, Andre Grabar, Paul Henry şi Henry Fossillion. Cel mai renumit monument ecleziastic din epoca lui Ştefan cel Mare este biserica Adormirea Maicii Domnului a mănăstirii Putna, prima ctitorie a domnitorului (1466). Pictura interioară realizată către sfîrşitul secolului XV şi discurile smălţuite care decorau exteriorul nu au fost restabilite în timpul reconstrucţiei efectuate la mijlocul secolului XVII.

Printre  cele mai timpurii biserici, care păstrează fresce din timpul lui Ştefan cel Mare este biserica  Sfînta Cruce de la Pătrăuţi (1487). În naosul edificiului se află compoziţiile „Deplîngerea lui Hristos”, tabloul votiv cu Ştefan cel Mare, repictat mai tîrziu şi „Cavalcada Sfintei Cruci” unica scenă care nu se mai întîlneşte în programele iconografice ale picturilor din bisericile creştine şi demonstrează caracterul legăturilor dintre iconografia picturii şi realitatea istorică, consacrată luptei lui Ştefan cel Mare cu Poarta Otomană.

Pictura exterioară a bisericii Sfîntul Gheorghe  de la Voroneţ (1488), care i-a adus faima binemeritată, a fost realizată la comanda mitropolitului Grigore Roşca, vărul lui Petru Rareş în anul 1547. Compoziţia de bază a ciclului de fresce care decorează pereţii este scena  “Judecăţii de apoi”, cel mai timpuriu subiect în pictura medievală, aminteşte de luptele lui Ştefan cel Mare cu turcii. Integritatea picturii exterioare se datorează  “albastrului de Voroneţ”, care domină fundalul registrelor, înconjurînd perimetrul bisericii. Pictura interiorului se face remarcată de existenţa portretelor comanditarilor – a călugărului Daniil şi a mitropolitului Grigore Roşca, urmate de portretul votiv al familiei lui Ştefan cel Mare.

Un alt monument renumit ecleziastic din epoca lui Ştefan cel Mare este biserica Tăierea capului Sfîntului Ioan Botezătorul de la Mănăstirea Arbore (1503), ctitorie a pîrcălabului Luca Arbore. Biserica a fost decorată în interior şi pe exterior în anul 1541 de zugravul Dragoş din Iaşi, unul dintre cei mai importanţi zugravi ai secolului XVI. În interiorul bisericii sunt pictate portretul votiv al lui Luca Arbore şi a membrilor familiei sale cu numeroase subiecte evanghelice. În pictura de pe exteriorul bisericii fresca este dominată de motive, care vor fi preluate şi în programele iconografice ale decorului exterior ale altor edificii ecleziastice de epocă. Printre ele un loc aparte îl va ocupa Asediul Constantinopolului, "Judecata de apoi" şi "Imnul Acatist", unde predomină nuanţele de verde, caracteristica specifică picturilor bisericeşti de la Arbore.

În cronologia evenimentelor istorice, privind patrimoniul artei medievale moldoveneşti bisericile Adormirea Maicii Domnului a mănăstirii Humor şi a Sfîntul Nicolae  din Probota au fost construite în acelaşi an -1530. Prima biserică este ctitoria logofătului Teodor Buduiog, picturile din interior şi cele exterioare, realizate în 1535,  demonstrează o continuitate a tradiţiei picturii medievale moldoveneşti.

Se presupune că autorul picturilor a fost Toma de la Suceava, zugravul de curte al domnitorului Petru Rareş. Principalele subiecte ale frescelor din interior sunt consacrate ciclului patimilor lui Hristos, dar şi faimoasele portrete votive ale familiei lui Petru Rareş,  portretele funerare ale logofătului Teodor şi ale soţiei sale Anastasia. În pictura exterioară tema centrală este Asediul Constantinopolului, urmată de Imnul Acatist, ilustrat prin scena Glorificarea Mariei, Arborele lui Iesei  de pe faţada nordică şi compoziţia Judecăţii de apoi de pe faţada vestică. În biserică se păstrează unul dintre cele mai vechi iconostase cu icoane din secolul XVI. Frescele bisericii Sfîntul Nicolae de la Probota, prima ctitorie a lui Petru Rareş, au fost realizate la doi ani de la finisarea construcţiei – în 1532.

Pictura interioară şi cea exterioară a fost restaurată recent, reprezentînd un excelent ansamblu de compoziţii, care continuă valorificarea tradiţiilor picturii murale moldoveneşti. Restaurarea a pus în valoare un program iconografic de excepţie. În centrul naosului pe tambur este desfăşurată scena "Ierarhia cerească a Îngerilor", secundată pe arce de compoziţiile "Naşterea lui Hristos", "Bunavestirea", "Botezul şi Prezentarea la Templu". În absida altarului, în trei registre se află compoziţiile "Învierea şi Pogorîrea Sfîntului Duh", "Euharistia", iar în absidă – o amplă compoziţie a Răstignirii. Pe pereţii naosului se desfăşoară Ciclul Patimilor lui Hristos şi tabloul votiv al familiei Rareş. Se presupune, că programul iconografic al picturii exterioare este opera egumenului Grigorie Roşca, reflectat în trei compartimente: pe abside şi contraforţii estici se află "Rugăciunea Tuturor Sfinţilor"; principalele compoziţii ale faţadei de sud integrează scenele Arborele lui Iesei şi Acatistul Bunavestirii, în care se încadrează Asediul Constantinopolului, compoziţii asemănătoare cu cele de la Moldoviţa şi Humor. Pictura murală a faţadei nordice s-a păstrat insuficient, vizualizîndu-se doar unele linii de contur şi coloritul albăstrui al fundalului. Biserica Buna Vestire de la mănăstirea Moldoviţa, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, rezidită ulterior de Petru Rareş (1532), a fost decorată cu fresce în interior şi pe exterior în 1537, autor, fiind probabil Toma de la Suceava. Frescele cu caracter monumental sunt integrate într-un colorit armonios cu nuanţe de verde şi albăstrui, accentuînd diferenţa între pictura aceluiaşi autor, executată la Humor (cu nuanţe de roşu). În componenţa picturii interioare este amplasat portretul votiv al domnitorului Petru Rareş cu soţia sa Elena şi fiii lor Iliaş şi Ştefan. Din ansamblul picturii exterioare o deosebită valoare artistică reprezintă scenele "Judecata de apoi" (peretele de est), "Imnul Acatist" (peretele sudic al pronaosului) şi  "Asediul Constantinopolului  de pe faţada sudică a bisericii, care este una dintre cele mai bine conservate scene. Biserica de piatră  Sfîntul Nicolae a mănăstirii din Rădăuţi, cunoscută şi ca  Mănăstirea Bogdana" a fost ridicată pe amplasamentul bisericii de lemn, construită de Bogdan I (1359-1365), fiind considerată drept una dintre cele mai vechi edificii ecleziastice, ctitorie a voievodului Alexandru cel Bun (1360). Pictura interioară deţine mai multe straturi de culoare, începînd cu timpurile lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, care s-au păstrat în compoziţiile altarului ("Cina cea de Taină", "Euharistia") şi în naos, unde se află portretul votiv al ctitorilor – Bogdan I, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Alexandru Lăpuşneanu, în  epoca ultimului a fost executată pictura exterioară a bisericii. Actualele fresce au fost pictate în 1880 de pictorul bucovinean Epaminonda Bucevschi într-o manieră academică. Biserica Coborîrea Sfîntului Duh de la mănăstirea Dobrovăţ este ultima ctitorie a lui Ştefan cel Mare (1503-1504) şi deţine un admirabil ansamblu de pictură murală în interior, realizată în timpul primei domnii a lui Petru Rareş în 1529. De rînd cu temele tradiţionale evanghelice, caracteristice pentru iconografia medievală, la Dobrovăţ apar noi motive de orientare monastică (Scara lui Ioan Climax, Minunea Sfîntului Sava ş.a.), cel mai valoros fiind portretul votiv cu imaginile lui Ştefan cel Mare, Bogdan cel Orb şi Petru Rareş. Frescele se remarcă prin monumentalismul compoziţiilor şi expresivitatea sobră a desenului şi coloritului. Pictura de la biserica Învierii Domnului de la Suceviţa (1586) ctitorie a dinastiei  Movileştilor şi ultima biserică bucovineană pictată pe exterior înainte de 1596 de fraţii Ion şi Sofronie zugravi la comanda domnitorului Ieremia Movilă (1595 – 1606). Frescele se deosebesc de pictura exterioară  ale altor monumente din secolul XVI datorită narativismului scenelor şi ale unor teme iconografice noi, cum ar fi ciclurile de subiecte Scara virtuţilor şi din vieţile profetului Moise, ale sfinţilor Pahomie, Ioan cel Nou, Ierarhul Nicolae şi Sfîntul Mucenic Gheorghe. De rînd cu ele se încadrează motivele deja cunoscute ale "Imnului Acatist", "Spusele înţelepţilor antici", "Asediul Constantinopolului"şi "Arborele lui Iesei". Este unicul monument cu pictură exterioară, unde s-a păstrat pictura de pe latura de nord, cu scena "Scara virtuţilor", ce conţine o impresionantă comparaţie dintre ordinea îngerilor şi haosul iadului. Pictura interiorului are particularităţile unei tratări miniaturale, cea mai importantă frescă din naos, fiind consacrată portretelor votive ale Movileştilor.

În Republica Moldova unicul monument, unde se mai păstrează pictura murală, executată în tehnica frescei se află în oraşul Căuşeni, cunoscut prin celebra biserică Naşterea Maicii Domnului. Datarea acestei biserici este incertă, invocîndu-se diverse versiuni ale etapei iniţiale de înălţare a unui locaş (sec.XVI-XVIII). Cert este, însă faptul că localitatea Căuşenilor a fost pomenită încă pe timpul domniei lui Petru Aron sub denumirea de „Cheşenăul Roşu", că pe locul actualei biserici de piatră a existat cîndva o veche biserică de lemn, pomenită în pisania din interiorul bisericii. Cert este şi faptul că picturile monumentale realizate în tehnica frescei de zugravii Standul, Radu şi Voicul au fost făcute în intervalul dintre anii 1763-1767, ctitori ai bisericii fiind mitropolitul Proilaviei, Daniel de Side, şi domnitorul Moldovei, Grigore Callimachi. S-a păstrat un document interesant datat cu luna decembrie, 25 leatul 7272 de la "facerea lumii" (anul 1764 d. Hr.) din care aflăm că „Pentru tocmitul bisericii de la Căuşeni, prin mîna dumnealui Costachi biv vel spătar s-au plătit . . . 15 lei". O particularitate specifică a acestei biserici o prezintă adîncirea ei în pămînt, moment neelucidat pînă în prezent. În cadrul programului iconografic al frescelor bisericii se remarcă rolul important acordat scenelor din Imnul Acatist, situate în pronaos, fuziunii subiectelor Euharistiei şi Divinei Liturghii situate în absidă şi al imaginii arhidiaconului Ştefan, situată într-o nişă de pe peretele nordic al naosului. 

Localităţile Moldovei şi diasporei

Ursoaia Nouă

Statut:
Sat
Prima atestare:
1905
Populația:
200 locuitori

Ursoaia Nouă este un sat din cadrul comunei Tănătarii Noi, raionul Căuşeni. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Căușeni și la 63 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 200 de oameni. Satul Ursoaia Nouă a fost menționat documentar în anul 1905.

Citeşte mai departe