|
Grădinița ”Andrieș” din orașul Ungheni a fost reabilitată (Foto)
Recent a fost inaugurată grădinița "Andrieș" din orașul Ungheni. Instituția de învățămînt preșcolar a fost reabilitată prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova", în valoare totală de 20 mil. Euro.
Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca a declarat: "România va sprijini întotdeauna Republica Moldova, iar interesul nostru comun este ca banii contribuabililor români să ajungă la destinație, să aducă Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană și de standardele europene de bunăstare și calitate a vieții."
Reamintim că beneficiari ai grantului oferit de Guvernul României sînt 774 de instituții preșcolare din 32 de raioane ale țării și peste 200.000 de persoane, copii, părinți, personal didactic și tehnic.
Lucrările finanțate din grantul oferit includ reparații capitale a clădirilor, schimbarea acoperișului, a sistemelor de încălzire, a rețelelor electrice, amenajarea terenurilor de joacă, schimbarea ferestrelor și ușilor, izolarea termică a pereților exteriori, construcția sistemelor de aprovizionare cu apă a grădinițelor și a sistemelor de canalizare, amenajarea grupurilor sanitare, dotarea cu echipament, mobilier, etc.
La peste 75% din grădinițele incluse în program lucrările au fost deja finalizate cu succes.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Комар не просто комар, он наш лекарь
- Геоинжиниринг: Риски и Потенциальные Угрозы для Природы и Человечества
- Настои, которые легко очистят вены и артерии!
- Эгрегор — это энерго-информационное поле, объединяющее людей, которые связаны между собой
- Он был первым противником системы
- Чем хороша жизнь в деревне?
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1560
- Populația:
- 128 locuitori
Mărtineşti este un sat din cadrul comunei Grebleşti, raionul Străşeni. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Strășeni și la 38 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 128 de oameni. Satul Mărtinești a fost menționat documentar în anul 1560.
Comments
(0)