|
Ce nu ştiai despre Săptămîna Mare: Semnificaţii, tradiţii şi superstiţii
Joia Cinei celei de Taină
Patru lucruri mai prăznuim în această zi: spălarea picioarelor, Cina cea de taină, Rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vânzarea şi prinderea Domnului.
Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Şi-a dezbrăcat hainele şi El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să îl facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să le aducă aminte să nu umble după întâietăţi: "Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor" (Marcu 9, 35), dându-Se El însusi pildă. La sfârşitul mesei aduce vorbă şi despre vânzarea Lui. După puţin timp, luând pâinea a zis: "Luaţi, mâncaţi"; la fel şi paharul, zicând: "Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea" (Matei 26, 26-28).
După aceea, arătându-Se om, spune ucenicilor: "Întristat este sufletul meu până la moarte" (Matei 26, 38) şi S-a rugat în Grădina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul şi, luând câţiva soldaţi, a venit să-L prindă. A fost prins şi dus la Ana, la Caiafa, şi în cele din urmă la Pilat. Acum Petru se va lepăda de trei ori de Hristos, tăgăduind că-L cunoaşte.
Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- История НЛО. Одни ли мы во вселенной? (Видео)
- Почему мы не учим детей жить в семье?
- Современный попугай разбирается в интернете (Видео)
- Уникальные семена, насыщенные витамином B17, обладают удивительной способностью разрушать болезни, с…
- Антикитерский механизм: как устроен древнейший аналоговый компьютер (+Видео)
- Целебность пророщенного зерна по мнению йогов
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1659
- Populația:
- 2795 locuitori
Mitoc este un sat şi comună din raionul Orhei. Mitoc este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 5 km de orașul Orhei și la 51 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2795 de oameni. Satul Mitoc a fost menționat documentar în anul 1659.
Comments
(0)