|
Juravschi: "O medalie olimpică astăzi este foarte scumpă și implică investiții mari"
Comitetul Național Olimpic a venit cu o reacție după declarațiile președintelui Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, deputatul PAS Lilian Carp, care a cerut demisia lui Nicolae Juravschi de la șefia CNOS.
Într-o declarație de presă, CNOS îl acuză pe deputatul Carp de faptul că răspîndește informații neverificate, recurgînd la o descirere cu detalii false și exagerate cu privire la faptul că Cornel Josan ar fi fost „depistat de poliția niponă”, iar ulterior „poliția japoneză a cerut organizatorilor izolarea, apoi expulzarea moldoveanului”.
Comitetul precizează că Cornel Josan, fiind acreditat la Jocurile Olimpice în calitate de fotoreporter în categoria EP, a fost rechemat de la JO după ce ar fi încălcat regulile anti-Covid. Totodată, instituția a respins vehement acuzațiile deputatului precum că Cornel Josan ar fi „protejatul lui Nicolae Juravschi”.
Calificarea la Jocurile Olimpice nu se face prin protecție. Acest sportiv, ca și ceilalți 19 membi ai Echipei Olimpice, a dobîndit dreptul de a participa la aceste competiții nu prin protecție, dar în urma unei lupte dure și cinstite și va reprezenta cu demnitate Republica Moldova, se arată în declarația Comitetului.
Cu privire la învinuirile aduse de deputatul Lilian Carp președintelui Nicolae Juravschi, precum că Republica Moldova are “3 ediții ale Jocurilor Olimpice de vară fără medalie obținută”, dublul campion olimpic, deținătorul medaliei olimpice de argint, a opt medalii de aur, două de argint și una de bronz la Campionate Mondiale, sportivul și antrenorul Nicolae Juravschi consideră că “o medalia olimpică astăzi este foarte scumpă și implică investiții mari. Dar scopul unui sistem sportiv bine structurat nu este obținerea medaliilor olimpice, ci crearea unor condiții propice, în care apariția campionilor devine inevitabilă. Atîta timp cît sistemul nostru nu oferă asemenea condiții, iar la edițiile enumerate nu a existat nici un Program Național de pregătire și participare a sportivilor moldoveni la Jocurile Olimpice, sportivii și antrenorii noștri fac adevărate sacrificii pentru a obține performanțe înalte. ”
CNOS a îndemnat opinia publică să-și canalizeze atenția în aceste zile pe participarea sportivilor noștri la competițiile olimpice, aducînd mulțumiri tuturor compatrioților care sunt alături de Echipa Olimpică a Republicii Moldova, ce luptă pentru performanță și excelență.
Menționăm că Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, deputatul PAS, Lilian Carp, cere demisia lui Nicolae Juravschi de la șefia Comitetului Național Olimpic și Sportiv. Potrivit lui Carp, Juravschi a demonstrat că „nu poate redresa sportul moldovenesc”.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1534
- Populația:
- 863 locuitori
Grăseni este un sat din cadrul comunei Todireşti, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Ungheni și la 95 km de Chișinău. Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia satului constituiae 863 de oameni. Satul Grăseni a fost menționat documentar în anul 1534 cu denumirea Greceni.
Comments
(0)