30 october 2017, 15:10 Celebrities views 50097
Moldoveanul care s-a ambiționat să demonstreze că imposibilul este posibil
30 october 2017, 15:10 Celebrities views 50097

Moldoveanul care s-a ambiționat să demonstreze că imposibilul este posibil

Istoria de astăzi este una care ne demonstrează încă o dată că imposibilul poate fi posibil și că pentru a obține ceea ce îți dorești ai nevoie doar de muncă și dorință.

Astăzi vă invităm să cunoașteți istoria lui Ion Lazarenco-Tiron, unul dintre cei mai "tari" moldoveni din toate timpurile. Este asemenea lui Ștefan Cel Mare, care se încăpățina să cîștige orice război în care se avînta. La fel și marele nostru înotător se avîntă în aventuri periculoase, dar după care iese un mare învingător, iar cel mai important – de fiecare dată cînd obține o victorie, o face cu gîndul la Republica Moldova, țara în care s-a născut, a crescut și căreia îi dorește un viitor prosper.

S-a născut în satul Brăviceni, Orhei, într-o familie în care de mic copil a fost învățat ce înseamnă disciplina, iar asta pentru că tatăl a fost militar de profesie. De mic copil a visat să fie polițist, dar peste ani a ajuns să se ambiționeze să traverseze nu doar cele mai mari, dar adesea și cele mai periculoase strîmtori ale lumii, și i-a reușit. Doar timp de un an a trecut înot trei dintre cele mai mari strîmtori de pe pămînt, și anume: Canalul Catalina din California, Canalul Molokai din Hawaii și Canalul Tsugaru din Japonia.

Decide să plece în Europa cînd încă era student la Academia de Poliție, în căutarea unei vieți mai bune și a unui viitor mai frumos. Așa ajunge în Irlanda, unde se stabilește cu traiul și unde pînă în prezent promovează valorile și tradițiile neamului nostru.

Continuarea aici.

Source: noi.md

Keywords:

înot , personalitati

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1889
Populația:
16606 locuitori
Logo

Drochia este un oraş din Republica Moldova, centrul administrativ al raionului Drochia. Amplasat în nordul republicii, oraşul Drochia este situat la o distanţă de 167 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 16 606 de locuitori. Înfiinţarea gării Drochia, în 1889, pe traseul de cale ferată Bălți-Ocnița, a stat la originea dezvoltării oraşului Drochia. Se consideră că numele oraşului provine de la pasărea dropie, care era anterior larg răspîndită în regiune.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.