|
Mica pianistă din Moldova, în finala unui concurs internațional (Foto, Video)
Pianul este jucăria preferată a Ecaterinei Caraman, o fetiță de doar șase ani, care este considerată, pe bună dreptate, un talent excepțional. Ea a obţinut premiul I finalist, adică cea mai înaltă distincţie a categoriei medium II, şi dreptul de a participa la etapa finală a „Concours Musical de France". Acesta va avea loc la Paris, în perioada 14-15 mai.
Până a intra în finală, Ecaterina a pregătit două înregistrări la pian, care au fost expediate juriului din Franța în format DVD. Mica pianistă a fost singurul participant de vârstă preșcolară. Programul cuprinde două piese, una de de J. B. Duvernoy și alta de Antonio Diabelli. Acesta i-a dăruit o seriozitate a implicării şi dăruirii de sine din care sunt plămădiţi marii artişti. Vă puteți convinge urmărind înregistrările de mai jos. Interpretările corespund treptei a 6-a de complexitate, dintr-un total de 9.
Fondat în 1979 de pianista Ginette Gaubert, derulat sub Înaltul Patronaj al Ministerului Culturii din Franța, „Concours de France" este competiția celor care au ce demonstra.
Mica pianistă nu este la prima performanță internațională. Clapele, odată atinse de degetele Ecaterinei, la vreun concurs sau altul, se prefac în premii. Este cu adevărat impresionant faptul că, în doar un an de când face pian, copila a reușit să obțină asemenea succese.
Tatăl său, Ghenadie Caraman, ne-a mărturisit cu mândrie despre reușitele fetiței sale. Am aflat de la el că Ecaterina cântă la pian 5-6 ore pe zi și succesele se datorează, în mare parte, profesoarei sale.
„Pentru un copil de 6 ani care încă merge la grădiniță, să interpretezi piese de așa complexitate este, în primul rând, meritul profesoarei de pian Larisa Jar, care este și șefa Catedrei de pian al Liceului Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu".
Ținem pumnii strânși pentru Ecaterina și sperăm că va obține rezultate frumoase la Paris. Este nevoie de precizarea că admiterea în finala competiției „Concours Musical de France" este deja o realizare foarte importantă, care duce faima țării noastre și care îi oferă micii pianiste noi perspective de creștere și de afirmare.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Комар не просто комар, он наш лекарь
- Геоинжиниринг: Риски и Потенциальные Угрозы для Природы и Человечества
- Настои, которые легко очистят вены и артерии!
- Эгрегор — это энерго-информационное поле, объединяющее людей, которые связаны между собой
- Он был первым противником системы
- Чем хороша жизнь в деревне?
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1964
- Populația:
- 543 locuitori
Vinogradovca este un sat şi comună din raionul Taraclia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Vinogradovca, Ciumai și Mirnoe. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Taraclia și la 163 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 543 de oameni. Satul Vinogradovca a fost întemeiat în anul 1964.
Comments
(0)