|
Chirtoacă: Explozia din capitală a fost provocată de o butelie de gaz utilizată ilegal
Proprietarii localului de alimentaţie publică, unde a avut loc o explozie sâmbătă, 9 ianuarie, au utilizat ilegal şi contrar normelor butelii de gaz la prepararea bucatelor, ceea ce a provocat deflagraţia. Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a convocat o şedinţă la Primărie unde s-a menţionat că utilizarea buteliilor de gaze în localuri este ilegală, iar cei care totuşi le folosesc o fac cu rea credinţă şi expun pericolului vieţile umane. În urma exploziei şi a incendiului au avut de suferit 13 persoane, trei dintre victime sunt în stare foarte gravă şi au fost transportate pentru tratament în România după ce au fost examinate de medici români, transmite IPN.
Dorin Chirtoacă a menţionat la şedinţă că utilizarea buteliilor de gaz pentru prepararea bucatelor în unităţile de alimentaţie publică este ilegală şi că agenţii economici sunt informaţi în această privinţă. „O astfel de deflagraţie a fost şi în 2008, dar unii nu s-au învăţat minte. Această decizie a fost luată de agentul economic pentru a obţine un profit mai mare. Oricine care utilizează butelia de gaz este conştient că o face ilegal şi îi expune unui pericol pe cei din jur. Nimeni nu are dreptul să utilizeze buteliile de gaz în clădire, acestea trebuie amplasate afară, în interiorul unei cutii metalice speciale şi la o distanţă de cel puţin 6 metri de aragaz", a spus primarul general.
Potrivit edilului, atunci când a fost eliberată autorizaţia de activitate pentru localul respectiv, erau prevăzute instalaţii electrice de preparat bucate şi nu butelii de gaz. „Dar acum am descoperit că utilizarea buteliilor de gaze este la îndemâna oricui nefiind reglementată nici într-un fel. Respectiv, noi suntem expuşi pericolului aproape oriunde. Doar agenţii economici au interdicţia de a le utiliza, pe când consumatorii casnici pot să-şi instaleze butelii oriunde doresc", a spus Dorin Chirtoacă, menţionând că acest domeniu a fost, practic, abandonat de autorităţile abilitate.
Primarul a spus că se va face o inventariere a blocurilor locative de către preturile de sector care urmează să vină şi cu soluţii pentru a evita astfel de situaţii în blocuri.
Procuratura municipiului Chişinău investighează sub aspect penal cazul deflagraţiei din centrul capitalei. În acest sens, au fost pornite două cauze penale pe faptul încălcării regulilor de protecţie a muncii şi vătămarea gravă cauzată din imprudenţă integrităţii corporale a persoanelor sau pierderea de către acestea a capacităţii de muncă. Administratorii localului în care s-a produs explozia (soţ şi soţie) au fost recunoscuţi în calitate de bănuiţi şi au fost reţinuţi preventiv pentru 72 de ore.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1859
- Populația:
- 108 locuitori
Pistruienii Noi este un sat din cadrul comunei Pistruieni, raionul Teleneşti. Localitatea se află la distanța de 42 km de oraşul Teleneşti şi la 100 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 108 oameni. Satul Pistruienii Noi a fost menționat documentar în anul 1859.
Comments
(0)