|
Modernizarea parcului de autobuze din Chișinău a fost amînată
Rezultatele tenderului de livrare a autobuzelor pentru Întreprinderea Municipală "Parcul urban de autobuze" a fost anulată, înainte de a se reuși anunțarea cîștigătorului.
Potrivit spuselor directorului Întreprinderii Municipale "Parcul urban de autobuze" Iacob Capcelea licitația pentru furnizarea mijloacelor de transport a fost cîștigată de o companie olandeză, care era pregătită să livreze autobuze cu o vechime de 10 ani. Dar s-a dovedit, că cîștigătorul a fost selectat "pe nevăzute", adică fără o inspecție tehnică preliminară.
"Am anunțat cîștigătorul concursului la 9 noiembrie, dar pentru că aceste autobuze nu au fost testate în condițiile chișinăuiene, grupul de lucru a decis să efectueze inspecția lor tehnică. Am trimis un expert în Olanda",ne-a comunicat Iacob Capcelea.
Potrivit lui, expertul a stabilit că distanța dintre șuruburile de fixare și asfalt este de numai 10 de centimetri, în timp ce la cele utilizate la Chișinău această distanță este de 18 de centimetri, prin urmare, exploatarea autobuzelor olandeze în condițiile de relief ale Chișinăului nu este posibilă.
"Acest concurs s-a epuizat", a declarat directorul ÎM "Parcul urban de autobuze" Iacob Capcelea, menționînd că în prezent compania și autoritățile orașului se gîndesc la anunțarea unui nou concurs.
Intr-un comentariu pentru bloknot-moldova.md, expertul economic, consultantul fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal,Mariana Ambros, a declarat că au fost anunțate concursuri, administrația orașului trebuie să acționeze în conformitate cu legislația în vigoare.
"Este necesar să fie elaborat un studiu de fezabilitate pentru fiecare proiect, care urmează să fie aprobat la rîndul său la ședința Consiliului Municipal, iar deja după aceasta să fie desfășurat concursul, în baza rezultatelor unui studiu concret, și nu să lucreze cum s-a obișnuit primarul "punînd carul înaintea boilor", a subliniat ea.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1448
- Populația:
- 770 locuitori
Făgureni este un sat din cadrul oraşului Străşeni, raionul Străşeni. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Strășeni și la 29 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 770 locuitori. Satul Făgureni a fost menționat documentar în anul 1448 cu numele Curluceni.
Comments
(0)