23 august 2018, 11:45 views 8453
Grădinița din Lozova, Strășeni va beneficia de o centrală performantă pe bază de biomasă (Foto)
23 august 2018, 11:45 views 8453

Grădinița din Lozova, Strășeni va beneficia de o centrală performantă pe bază de biomasă (Foto)

Grădinița „Speranța" din satul Lozova, raionul Strășeni va beneficia, din toamna acestui an, de o centrală performantă pe bază de biomasă și de colectoare solare. Noul sistem va asigura cu apă caldă şi căldură cele două blocuri ale instituției și una dintre clădirile în care învață elevii claselor primare ale liceului din localitate. În total, vor beneficia de condiții mai bune peste 500 de copii și cadre didactice.

Tehnologiile moderne sunt instalate cu suportul Uniunii Europene, în cadrul Proiectului Energie și Biomasă, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Potrivit unui comunicat de presă, investiţiile pentru proiectarea noului sistem, construirea clădirii centralei termice, achiziţionarea a două cazane performante pe bază de peleţi şi a setului de șase colectoare solare, se ridică la 1,6 mln lei, fonduri europene. Contribuția comunității este de 334 mii de lei, care vor fi utilizați la construcția depozitului pentru biocombustibil.

Primarul din Lozova, Lilian Botnaru, a afirmat că instalarea unui sistem pe bază de biomasă la grădiniță era pe lista de priorități a autorităților locale, întrucît cheltuielile pentru încălzire sunt mari, iar sistemul de încălzire pe gaz este învechit și, deseori, iese din uz în plină iarnă.

Anul trecut, în grădinița din satul vecin Vorniceni, au fost montate șase panouri solare pentru încălzirea apei, iar în anul 2013 s-au instalat două cazane pe bază de peleți, care au înlocuit sobele vechi, construite acum 60 de ani.

Grădinițele din Lozova și Vorniceni sînt printre cele 233 de instituții publice unde au fost instalate sisteme de încălzire pe biomasă şi printre cele 70 de grădiniţe şi spitale conectate la sisteme solare de producere a apei calde, cu susţinerea Uniunii Europene în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă.

Proiectul Energie şi Biomasă, etapa a doua, se realizează în perioada 2015-2018, cu un buget total de 9,41 milioane euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Source: moldpres.md

Keywords:

grădiniţa , Străşeni

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1602
Populația:
549 locuitori

Paladea este un sat din cadrul comunei Bîrlădeni, raionul Ocniţa. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 549 de oameni. Satul Paladea este situat la o distanţă de 20 km de oraşul Ocniţa şi la 220 km de Chișinău. Prima menţiune documentară a satului Paladea (cu numele Vertiporoh) din ținutul Hotin datează din anul 1602.  

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.