|
Tratamentul pre-contact gratuit al transmiterii infecției HIV
Tratamentul privind profilaxia pre-contact al transmiterii infecției HIV, din 2018, va fi oferit gratuit tuturor cuplurilor solicitante. Acesta va fi administrat pentru a preveni transmiterea infecției în cazul în care un partener este HIV pozitiv, iar celălalt negativ. Persoana infectată va trebui să consume zilnic, toată viața, trei preparate conținute într-o pastilă, iar persoana HIV negativ, va lua timp de trei luni, două preparate conținute într-o pastilă. Ulterior, cel neinfectat va putea renunța la tratament, dacă partenerul său va avea zero nivelul concentrației virusului în sînge și nu va prezenta sursă de infecție pentru celălalt.
Iurie Climaşevschi, coordonatorul programului național de prevenire și control al HIV/SIDA și Infecțiilor cu Transmitere Sexuală, a spus pentru IPN, că în cazul unui cuplu dintre un bărbat și o femeie, dacă bărbatul e cel infectat, fiind administrat acest tratament antiretroviral, femeia va putea concepe chiar și copii.
Potrivit lui Iurie Climaşevschi, tratamentul începe să își facă efectul după cel puțin două săptămâni de la începerea administrării. Pînă acum puteau primi acest tratament doar persoanele infectate, nu și partenerii lor nu, deoarece nu exista o bază legală. Coordonatorul programul susține că Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a recomandat introducerea tratamentului, care deja s-a dovedit a fi foarte eficient. „E una să bei o pastilă pe zi și alta e să utilizezi prezervativul, ca metodă de protecție contra răspândirii virusului. Costul acestor preparate este foarte mic, dar efectul este foarte mare", a spus Iurie Climaşevschi.
Până a începe tratamentul, persoanele infectate vor face diferite analize pentru a vedea gradul de infecție, ulterior, periodic se va testa concentrația virusului în sânge. Persoanele interesate se pot adresa la unul dintre cele patru centre de tratament HIV/SIDA care sunt la Bălți, Cahul, Chișinău şi în sistemul penitenciar.
Coordonatorul programului național susține că protocolul care va permite acordarea tratamentului este pe ultima sută de metri să fie aprobat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Preparatele medicamentoase urmează să fie aduse din India. Vor fi produse generice care au precalificarea OMS privind calitatea.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Сурица - рецепт напитка из древности
- Зороастризм. 10 Интересных Фактов. Религия, С Которой Всё Началось (Видео)
- Самая лучшая трата денег (+Фото)
- Современные Дикари И Первобытные Племена. 10 Интересных Фактов (Видео)
- А вы раньше об этом знали? 7 причин употреблять имбирь ежедневно
- Цифровизация городов сегодня. В РФ автоматически штрафовать за нарушения планируют с помощью камер
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1866
- Populația:
- 30 locuitori
Marian este un sat din cadrul comunei Hîrtop din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 18 km de orașul Grigoriopol și la 54 km de Chișinău. Populaţia satului Marian alcătuia 30 de oameni în anul 2008. Satul Marian a fost menționat documentar în anul 1866.
Comments
(0)