|
Studenţii de la medicină promovează renunţarea la fumat
Studenţi în anul întâi la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu" au organizat o acţiune de sensibilizare a cetăţenilor privind efectele nocive ale fumatului. Tinerii au improvizat o ţigară aprinsă şi efectele fumului asupra fumătorilor activi, cât şi a celor pasivi. Acţiunea a fost organizată cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun, care este marcată anual pe 31 mai, transmite IPN.
Nicolae Demenciuc, student, a declarat că viitorii medici speră ca mesajul: „Noi - împotriva tutunului" să ajungă la conştiinţa fiecărui fumător, care să renunţe la acest viciu. „Noi vrem să creştem într-o societate sănătoasă şi de aceea încercăm să le reamintim cât de dăunător este fumatul. Dacă decid totuşi să adopte acest stil de viaţă, ar trebui, cel puţin, să nu fumeze în locuri publice, să nu pună în pericol şi viaţa altora", a spus studentul.
Alina Nicorici, studentă, a precizat că au optat anume pentru acest gen de acţiune deoarece este ilustrativă, pe înţelesul tuturor, despre daunele pe care le aduce fumatul, până la deces.
Studenţii intenţionează să obţină din partea Ministerului Sănătăţii, în baza unui proiect, utilaj cu ajutorul căruia vor efectua analize în locurile publice şi în spaţiile închise cu mulţi fumători. Va fi analizată starea plămânilor celor care fumează, dar şi a fumătorilor pasivi, pentru a demonstra în practică efectele nocive ale fumatului, ca să motiveze fumătorii să renunţe la ţigări.
Potrivit datelor Centrului Naţional de Sănătate Publică, afecţiunile cauzate de consumul de tutun sunt de 2,3 ori mai răspândite în Republica Moldova decât media pe ţările europene, iar circa jumătate din numărul fumătorilor mor prematur (în medie cu 14 ani mai devreme). În plus, ei suferă pe parcursul vieţii de probleme de sănătate asociate consumului de tutun prin numeroase forme de cancer şi boli cardiovasculare şi respiratorii. Anual în Republica Moldova 4500 din decese sunt cauzate de bolile asociate consumului tutunului.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Тривиум, квадривиум, свободные искусства - технология познания сути вещей (+Видео)
- Мучное и сахар - зло, проверено... (Видео)
- Диалог с сыном
- Пищевая сода и касторовое масло могут помочь излечить более чем 20 проблем со здоровьем
- Самые сильные природные антибиотики
- Просто смотришь на этот суетливый мир из глубокой Тишины.. из Покоя…
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1738
- Populația:
- 484 locuitori
Valea Adîncă este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Constantinovca și Valea Adîncă. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Camenca și la 120 km de Chișinău. Populaţia satului Valea Adîncă alcătuia 484 de locuitori în anul 2012. Satul Valea Adîncă a fost menționat documentar în anul 1738.
Comments
(0)