14 november 2017, 10:45 Sport views 53346
Naţionala Italiei a ratat calificarea la Campionatul Mondial 2018
14 november 2017, 10:45 Sport views 53346

Naţionala Italiei a ratat calificarea la Campionatul Mondial 2018

Echipa naţională de fotbal a Italiei a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Rusia de anul viitor, după ce a remizat luni pe teren propriu cu reprezentativa Suediei, scor 0-0, în returul barajului de calificare, după 0-1 în partida tur.

Italia, de patru ori campioană mondială, ratează prezenţa la turneul final pentru prima dată din 1958 încoace. De cealaltă parte, Suedia ajunge pentru a 12-a oară în istorie la Campionatul Mondial.

A fost ultimul meci oficial în tricoul "Squadra Azzura" pentru portarul Gianluigi Buffon (39 de ani), care deţine recordul european de selecţii la echipa naţională (174).

"Nu-mi pare rău pentru mine, ci pentru fotbalul italian. Am eşuat în privinţa unui lucru care înseamnă ceva şi la nivel social. Este un regret să termin aşa, dar nu pentru că trece timpul. Avem mîndrie, putere şi suntem încăpăţânaţi. Ştim cum să revenim, aşa cum am făcut întotdeauna. Părăsesc o naţională a Italiei care va şti cum să vorbească de la sine. Îmbrăţişări tuturor, în special celor cu care am împărtăşit această minunată călătorie", a spus Buffon, la finalul partidei.

Italia: Buffon - Barzagli, Bonucci, Chiellini - Candreva (Bernardeschi 76'), Florenzi, Jorginho, Parolo, Darmian (El Shaarawy 63') - Gabbiadini (Belotti 63'), Immobile. Selecţioner: Gian Piero Ventura.

Suedia: Olsen - Lustig, Lindelof, Granqvist, Augustinsson - Claesson (Rohden 72'), Johansson (Svensson 19'), Larsson, Forsberg - Toivonen (Thelin 54'), Berg. Selecţioner: Janne Andersson.

Arbitri: Antonio Mateu Lahoz; Pau Cebrian Devis, Roberto del Palomar (toţi din Spania).

Stadion: San Siro (Giuseppe Meazza), Milano. Spectatori: 74.000.

Source: mediafax.ro

Keywords:

Italia , Campionat , fotbal

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1735
Populația:
3108 locuitori

Vărăncău este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile: Gherşunovca, Buschi și Vărăncău. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Rîbnița și la 108 km de Chișinău. Populaţia satului Vărăncău alcătuia 3108 de locuitori în anul 1997. Satul Vărăncău a fost menționat documentar în anul 1735.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.