|
Nadia Comăneci, la un pas de moarte
Dumnezeu o iubeşte pe Nadia, e un lucru cert. Nu doar pentru că i-a dat talent cu carul şi i-a aşezat înainte covorul unei vieţi fabuloase, ci şi pentru că a salvat-o de trei ori de la moarte, în copilărie. Marea noastră campioană a povestit în cartea ei, "Scrisori către o tânără gimnastă", prin ce cumpene a trecut când era mică şi cum mâna destinului a intervenit şi a ocrotit-o-uneori, în ultimul moment.
Născută la 12 noiembrie 1961, într-un orăşel de provincie din Moldova-azi, Oneşti, dar pe vremea aceea, Gheorghe Gheorghiu Dej, după numele fostului lider comunist, Nadia Comăneci are o poveste a copilăriei de-a dreptul cutremurătoare, scrie libertatea.ro.
Destinul a încercat-o de mai multe ori, dar Dumnezeu a vrut ca ea să trăiască şi să-şi împlinească menirea pe Pământ. Cumpenele despre care vorbim sunt relatate chiar de "Zeiţă", în cartea pe care a lansat- o în ţară, "Scrisori către o tânără gimnastă".
Prima încercare a vieţii a venit la scurt timp după naştere şi i-a făcut pe părinţii viitoarei campioane să tremure la gândul că şi-ar putea pierde atât de repede copila.
"Mi-am făcut intrarea în lume cu o maladie gravă şi rară. Pe creştetul capului aveam o pungă enormă cu lichid. Medicii erau derutaţi, i-au zis mamei că nu exista siguranţa că voi trăi. Mi-au făcut nenumărate puncţii, dar problema n-a dispărut", povesteşte Nadia. Văzând că doctorii sunt neputincioşi, dar refuzând să se dea bătută, mama Nadiei, Ştefania Comăneci, a apelat, în disperare de cauză, la credinţă.
"Bunica a învăţat-o pe mama să mă ducă duminica la biserică şi, înainte de venirea părintelui, să mă treacă de trei ori peste prag. A făcut-o, iar în dimineaţa următoare, când s-a trezit şi m-a luat din leagăn, eram vindecată. A fost, probabil, o coincidenţă, dar aceasta este varianta mamei şi prima întâmplare norocoasă din viaţa mea", spune campioana.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Антикитерский механизм: как устроен древнейший аналоговый компьютер (+Видео)
- Целебность пророщенного зерна по мнению йогов
- Электричество древних, или тайна Багдадской Батарейки (+Видео)
- Куда исчезли дедушки?
- Загадка Махабалипурама (+Фото)
- Секрет древних врачевателей! Всего 1 это движение в 3 раза улучшит здоровье!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1770
- Populația:
- 8783 locuitori
Baurci este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Baurci este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 29 km de municipiul Comrat și la 132 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 8783 de oameni. Satul Baurci a fost menționat documentar în anul 1770.
Comments
(0)