Maia Sandu: Optimizările în educaţie vor continua
Foto: ipn.md |
Numărul copiilor de vîrstă şcolară este în descreştere, iar tendinţa se va menţine cel puţin pînă în anul 2050, notează Ministerul Educaţiei. În aceste condiţii, ministerul îşi propune să continue politica de optimizare a instituţiilor de învăţămînt.
„Ne vom confrunta în continuare cu o reţea de instituţii care nu sînt utilizate la capacitatea lor deplină, iar acest lucru înseamnă că în continuare vom realiza aceste optimizări pentru a nu irosi banii publici, care pot fi folosi pentru îmbunătăţirea calităţii serviciului de educaţie”, a declarat ministrul Maia Sandu, citată de IPN.
Cît priveşte grădiniţele, în oraşe acestea sînt arhipline, iar în cele de la sate sunt cîte 15 – 20 de copiii. „Această discrepanţă este destul de mare. Părinţii preferă să-şi ducă copilul la o grădiniţă în mediul urban. În această situaţie ne gîndim la crearea serviciilor alternative”, a spus Maia Sandu.
Potrivit Ministerului Educaţiei, în anul de învăţămînt 2013-2014 consiliile raionale au decis închiderea a 14 şcoli şi reorganizarea altor 42. În anul 2012 au fost închise 57 de instituţii, altele 61 fiind reorganizate. Din 2005 pînă în 2012 au fost închise 126 de şcoli.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Человек, который сажал деревья — рассказ-аллегория французского писателя Жана Жионо (Видео)
- Религия Сикхизм. 10 Интересных Фактов (Видео)
- Мост для животных в Индии
- Сушка овощей, грибов и плодов
- Стоматит ротовой полости: вот как избавиться от него народным методом за считанные минуты, без каких…
- Кряж Улахан-Сис - Якутия (+Фото)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1836
- Populația:
- 2224 locuitori
Ştefăneşti este un sat şi comună din raionul Floreşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Prodăneştii Vechi și Ştefăneşti. Localitatea se află la distanța de 38 km de orașul Florești și la 106 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2224 de oameni. Satul Ștefănești a fost menționat documentar în anul 1836.
Comments
(0)