17 september 2021, 14:00 Moldovan reality views 2008
Gazul s-ar putea scumpi în această toamnă cu 35%
17 september 2021, 14:00 Moldovan reality views 2008

Gazul s-ar putea scumpi în această toamnă cu 35%

Moldovagaz va cere o majorare de 35% a tarifului la gaze.

Gazele naturale s-ar putea scumpi în această toamnă cu pînă la 35%. Moldovagaz va expedia în scurt timp o cerere de majorare a tarifului către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică.

Anunţul vine în contextul în care negocierile pe marginea unui nou contract cu Gazprom sînt pe ultima sută de metri. Potrivit furnizorului, discuţiile sînt la etapa finală, iar contractul existent, valabil pînă la sfîrşitul lunii, va fi prelungit în timpul apropiat.

"Imediat după ce va fi publicată de ANRE metodologia de calculare a preţurilor pentru gazele naturale, „Moldovagaz” va înainta regulatorului un demers în privința ajustării tarifului mediu pentru consumatorii finali în proporție de circa 35%", se arată într-un mesaj al companiei.

În prezent, consumatorii casnici achită aproape 4 lei şi 30 de bani pentru un metru cub.

Source: noi.md

Keywords:

gaz , preţ , scumpire

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1786
Populația:
473 locuitori

Sîrbeşti este un sat din cadrul comunei Ciutuleşti, raionul Floreşti. Satul Sîrbești este situat la o distanță de 15 km de orașul Florești și la 100 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 473 de oameni. Prima atestare documentară a satului Sîrbești datează din anul 1786.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.