|
De ce este legată vizita lui Kozak la Chișinău - experți
Miercuri, 11 august, la Chișinău se va afla, într-o vizită de lucru, șeful-adjunct al administrației președinției Federației Ruse, Dmitrii Kozak, a anunțat astăzi Ministerul de Externe.
Analiștii politici de la Chișinău vorbesc despre faptul că această vizită este una de documentare, în cadrul căreia părțile urmează să-și vocifereze pozițiile în chestiunile de pe agenda bilaterală.
"M-am așteptat la o asemenea vizită. Sigur că în doplomație cu cît mai devreme au loc astfel de întrevederi, cu atît mai bine. Nu trebuie lăsat pentru mai tîrziu. Probabil Federația Rusă a consultat programul noului Guvern și iată vine să-și expună oficial poziția. Cred că la finalul vizitei, Kozak va spune următotarele: am avut întîlniri la nivel de Guvern, părțile și-au expus opiniile și fiecare parte a rămas cu opinia sa. Dacă Guvernul de la Chșinău va da dovadă de fermitate, poate că va fi un start bun, dar dacă va dori să fie mai flexibilă, atunci vom avea de pierdut. Două obiective pot fi aici: de a vedea ce planuri are țara-gazdă și de a expune încî o dată poziția țării sale. Pe de o parte este o vizită protocolară, și pe de alta - una de lucru", a declarat pentru Noi.md analistul politic Victor Juc.
Potrivit analistului, Kozak este considerat un specialist pe relația cu R. Moldova și a fost trimis la Chișinău pentru a consulta poziția țării-gază. Cu toate acestea, la anumite decizii cu impact în urma acestei vizite nu ne putem aștepta, spune Juc.
"De îmbunătățit ceva este greu: președintele Maia Sandu, dar și guvernul vor spune că este necesar de a evacua trupele rusești care staționeză ilegal pe teritoriul R.Moldova, de schimbat pacificatorii din militari - în civili, sub egida OSCE. Acesta este un aspect care poate să înrăutățească relațiile dintre cele două părți la nivel de retorică mai mult. Rusia cunoaște că și Președintele și Guvernul, sînt orientați strategic pe apropierea de UE, de unde vrea să obțină granturi, credite. Dar conflict cred că nu va fi, la nivel de retorică ne putem aștepta la declarații tăioase, acum mai degrabă părțile doar își vor expune pozițiile", a adăugat Juc.
Și politologul Igor Volnițchi spune că șeful-adjunct al administrației președinției Federației Ruse vine la Chișinău pentru a se documenta din prima sursă cu privire la aspirațiile noii guvernări.
"Este o vizită de documentare, partea rusă dorește pe viu să se convingă despre aspirațiile noii guvernări în materie de politică externă, reintegrarea țării, există un șir de chestiuni importante pe agenda bilaterială: cooperarea economică dintre state, aspecte sociale ce țin de statutul imigranților moldoveni, etc.".
Despre cum vor evolua însă relațiile moldo-ruse, Volnițchi spune că așteptările nu sînt prea mari.
"Nu cred că va fi o prioritate pentru actuala guvernare relația cu Rusia, cred că vor încerca mai curînd să țină această relație în stand-by. Nu cred că vom asista nici la o îmbunătățire, nici la o înrăutățire a relației. Dar periodic, Guvernul va aminti Federației Ruse despre necesitatea retragerii trupelor din Transnistria, dar nu cred că se vor înregistra progrese vizibile. Cooperarea pragmatică despre care vorbea Maia Sandu cerd că se va axa anume pe soluționarea problemelor stringente", comentat Volnițchi.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Внимание! Никогда не смешивайте эти 7 фруктов!
- Глава ЦЕРН поддержал строительство в Китае крупнейшего в мире коллайдера
- Простой рецепт целебного овсяного киселя на воде (+Видео)
- Пираты. 10 Интересных Фактов (Видео)
- Зрителей возмутили сатанинские выступления музыкантов на Евровидении
- Всемирный банк призывает к сокращению финансовой поддержки животноводства
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1891
- Populația:
- 229 locuitori
Bulhac este un sat din cadrul comunei Cioropcani, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 41 km de orașul Ungheni și la 145 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 229 de oameni. Satul Bulhac a fost întemeiat în anul 1891.
Comments
(0)