15 november 2012, 11:40 Moldovan reality views 3331
15 november 2012, 11:40 Moldovan reality views 3331

Pretendentul la președinție, liberalul si unionistul John Onoje amendat pentru încălcarea regulilor de comerț

Fostul pretendent la funcția de președinte al Republicii Moldova, moldoveanul de origine africană John Onoje, a fost amendat pentru „încălcarea regulilor de comerț în piață”.

Potrivit ofițerului de presă al Comisariatului General de Poliție, Adrian Jovmir, plîngerea pe numele lui Onoje a parvenit din partea administrației Întreprinderii Municipale „Piața Centrală”, pe motiv că acesta nu respecta locul de vînzare oferit. Oamenii legii i-au stabilit o amendă de 4 mii de lei.

Solicitat de NOI.md, Adrian Jovmir a menționat că demersul pe numele lui John Onoje a parvenit la data de 10 noiembrie, iar la data de 13 noiembrie acesta a fost reținut și condus la Comisariat. „Nu doar el a fost sancționat. Nu e el prima, unica și nici ultima persoană amendată pentru încălcarea regulilor de comerț”, a mai spus Jovmir.

Potrivit juristului ÎM „Piața Centrală”, Vadim Platon, administrația pieții a fost nevoită să se adreseze poliției, deoarece nu este pentru prima dată cînd Onoje nu respecta locul de vînzare autorizat. Ironia sorții a făcut ca John Onoje să fie sancționat conform articolului 274 al Codului Contravențional, avînd la piață autorizate locurile 273 și 274.

Din ziua aplicării amenzii, acesta are trei zile, inclusiv astăzi, pentru a achita doar jumătate din amenda aplicată, adică 2 mii de lei.

John Onoje este fost emigrant din Sierra Leone, care a obținut cetățenia moldovenească, este membrul al Partidului Național Liberal și optează pentru unificarea Moldovei cu România. La începutul anului curent, acesta a depus actele pentru a candida la funcție de președinte al Republicii Moldova, dar nu a primit susţinerea niciunui din deputaţi.
 

Sursa: noi.md

Keywords:

politica , amenda

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1634
Populația:
1862 locuitori

Sauca este un sat şi comună din raionul Ocniţa. Sauca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume situat la o distanță de 21 km de orașul Ocnița și la 184 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1862 de oameni. Prima atestare documentară a satului Sauca datează din anul 1634.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.