|
Ostalep: Dacă vă plac spectacolele ieftine, ar trebui să vă placă şi finalurile lor
În actuala conducere a Moldovei nu există un singur om de stat cu autoritate, iar în timp ce abordarea rurală, familial-clanică întruneşte interese politice și financiare personale înguste alături de obiective, sarcini și interese de stat, înlocuindu-le reciproc, spectacolul ieftin îşi va pierde spectatorii.
Această opinie a fost exprimată de directorul Institutului de Studii Diplomatice, Politice și Securitate, fostul ministru adjunct de externe Valeriu Ostalep, care a comentat în reţeaua de socializare declarația lui Victor Parlicov, fostul director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică și actualul expert al Institutului Viitorul, potrivit căruia costul la gaze va crește după creșterea tarifelor la energie electrică și, în acest context, expertul recomandă președintelui Igor Dodon să se grăbească să încheie un acord cu Rusia cu privire la reducerea tarifelor pentru „combustibilul albastru", transmite Noi.md.
„Există şi vor exista întotdeauna interese personale politice restrînse. Există un aspect financiar, personal. Există însă obiective, sarcini și interese ale statului. Astfel, atîta timp cît conducerea din Moldova va avea o abordare rurală, de tip familial-clanic pentru a combina aceste „activități", a le înlocui reciproc, spectacolul ieftin îşi va pierde spectatorii. Arătaţi-mi în actuala conducere a Moldovei cel puțin un om de stat cu autoritate! Nici eu nu găsesc. Și dacă nu există actori serioși, ce mai vreţi? P.S. Iar Rusia iară este datoare, nu? Pentru a obține din nou porţii de delir în adresa sa? La UE trebuie de mers, or acolo toate sînt atît de ireversibile. Sau cineva trebuie să-şi mai netezească imaginea? Dar aceasta nu va mai ajuta, totul este atît de clar. Vă plac spectacolele ieftine, să vă placă şi finalul lor", a scris Valeriu Ostalep.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Я знаю то, чего не знают 99% Врачей! Гениальный Профессор Неумывакин - как оставаться здоровым (Виде…
- История открытия линий Наска
- Тривиум, квадривиум, свободные искусства - технология познания сути вещей (+Видео)
- Мучное и сахар - зло, проверено... (Видео)
- Диалог с сыном
- Пищевая сода и касторовое масло могут помочь излечить более чем 20 проблем со здоровьем
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1920
- Populația:
- 64 locuitori
Basarabca este un sat din comuna Mocra în Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 33 km de orașul Rîbnița și la 143 km de Chișinău. Populaţia satului Basarabca alcătuia 64 de oameni în anul 1999.Satul Basarabca a fost întemeiat în anul 1920.
Comments
(0)