23 november 2018, 17:00 Moldovan reality views 16889
Pacienții Institutului Mamei și Copilului își vor putea consulta online fișele medicale
23 november 2018, 17:00 Moldovan reality views 16889

Pacienții Institutului Mamei și Copilului își vor putea consulta online fișele medicale

Sistemul informațional al Institutului Mamei și Copilului va fi unificat și optimizat, iar pacienții vor avea acces la fișa medicală electronică, inclusiv din afara instituției. Va fi posibil datorită unei colaborări moldo-române.

Solicitat de IPN, Sergiu Gladun, directorul instituției medicale, a spus că, în data de 22 noiembrie, s-a semnat prelungirea acordului de colaborare cu partea română, iar acest lucru înseamnă că în următorii trei ani se va lucra la crearea unui sistem informațional unificat al Institutului Mamei și Copilului, care le va integra pe cele existente.

„Noi avem soft pentru fișa electronică a pacientului, pentru comunicare cu Compania Națională de Asigurare în Medicină, pentru contabilitate, însă nu sunt compatibile între ele. Vom avea, în primul rând, lucrări pentru adaptarea softului pe care îl avem la noile cerințe", a spus Sergiu Gladun.

Potrivit directorului, spitalul va fi dotat cu aparataj electronic de ultimă generație, servere care să stocheze informația electronică, imprimante, scanere, wi-fi, care vor fi aduse din România. Suma prevăzută pentru investiții este de până la trei milioane de euro. Compania care va executa lucrările, la fel, este din România.

În urma optimizării sistemului electronic, pacienții vor avea acces la datele din fișa electronică, inclusiv din afara instituției, cu respectarea datelor cu caracter personal.

În cadrul acordului de colaborare moldo–român pentru modernizarea IMC, semnat în 2014, au fost renovate și utilate zece secții din cadrul instituției, trei dintre ele – cu echipament medical de ultimă generație. Au fost renovate și asigurate cu mobilier trei holuri, au fost reparate patru scări și două ascensoare. La fel, a fost modernizat un laborator de microbiologie și imunologie clinică.

Source: www.ipn.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1895
Populația:
1144 locuitori

Morenii Noi este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Şicovăţ și Morenii Noi. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Ungheni și la 124 km de Chișinău. La recensământul din anul 2004, populaţia satului constituia 1144 de oameni. Satul Morenii Noi a fost înființat în anul 1895.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.