|
S-au scumpit ouăle
Ouăle s-au scumpit în medie cu doi lei pentru zece bucăţi la producător, iar la consumator ajung să coste cu patru-cinci lei mai mult, în funcţie de adaosul comercial aplicat de comercianţi.
Solicitat de IPN, Dmitri Ferfeţchii, producător din Pîrliţa, Raionul Ungheni, a comunicat că vara zece ouă era comercializate cu 14 lei, iar acum se dau cu 2 lei mai scump, adică cu 16 lei. Acesta a explicat că vara producătorii au muncit în pierdere, acum preţul este cât de cât ajustat. Preţul cu care ouăle ajung la consumatori depinde de distribuitori, care aplică adaos comercial.
Ion Railean, producător din raionul Briceni, a declarat că scumpirea ouălor este motivată de numărul mic de găini şi, respectiv, producerea scăzută de ouă.
Şi Nicolae Todorov, producător din Taraclia, a menţionat printre motivele scumpirii numărul redus de găini şi anume faptul că oamenii din neputinţă au pus la creştere mai puţine păsări. La fel, este vorba şi despre scăderea productivităţii odată cu răcirea vremii. Totodată, potrivit lui, producătorii au contracte de export şi sunt nevoiţi să-şi onoreze obligaţiile în volumele asumate, respectiv pentru piaţa locală rămân ouă mai puţine. Cât ţine de preţul final, producătorul a declarat că acesta depinde nu numai de adaosul comercial aplicat de distribuitori, ci de de ambalajul în care sunt comercializate.
Astăzi la Piaţa Centrală din Chişinău zece ouă puteau fi procurate cu 20-25 de lei.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Почему горожане решили подарить своим сыновьям деревенское детство?
- Доброта к окружающим - главное в воспитании человека
- Сон. 10 Интересных Фактов (Видео)
- Незаметно предательство стало нормой
- Делайте всего одну вещь каждое утро, чтобы начать терять вес
- Сырный дом Анненковых: как гомельчане переселились в деревню и открыли мини-сыроварню (+Фото)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1821
- Populația:
- 470 locuitori
Saca este un sat din cadrul comunei Ghelăuza, raionul Străşeni. Localitatea se află la distanța de 5 km de orașul Strășeni și la 28 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 470 de oameni. Satul Saca a fost menționat documentar în anul 1821.
Comments
(0)