|
O companie italiană a deschis în Moldova o fabrică
Compania italiană „La Triveneta Cavi Development" a deschis o fabrică de producere a cablurilor electrice în Zona Industrială Strășeni, subzonă a Zonei Economice Libere „Bălți".
La Întreprindere au fost create 49 de locuri de muncă, iar în curînd numărul lor va fi extins pînă la 200.
Luînd cuvîntul la ceremonia de inaugurare a fabricii, prim-ministrul Moldovei, Pavel Filip, a adus mulțumiri conducerii și acționarilor companiei italiene pentru deschiderea filialei întreprinderii în Moldova. Șeful Guvernului a apreciat decizia de a lansa activitatea anume la Strășeni, astfel acordîndu-li-se locuitorilor acestui raion posibilitatea de a se angaja la un loc de muncă bine plătit.
Pavel Filip a spus că își dorește ca oamenii din Moldova să trăiască bine de la Nord la Sud şi de la Est la Vest, fără diferențe economice mari, să lucreze împreună, creînd mai multe poluri de prosperitate și în afara Chişinăului.
Premierul a menționat că toate acțiunile întreprinse zilnic de Guvern au un singur scop – să atragă cît mai mulți investitori, locali şi străini, pentru a crea cît mai multe locuri de muncă. „Guvernul vrea sa fie partenerul sectorului privat în crearea de locuri de muncă și de prosperitate pentru cetățeni", a spus Pavel Filip.
De asemenea, șeful Cabinetului de miniștri a trecut în revistă reformele lansate de Guvern pentru a transforma mediul de afaceri din țara noastră în unul atractiv pentru investiții. El a menționat că agentul economic este sursa primară a bunăstării populației, de aceea el trebuie tratat cu cea mai mare atenție și grijă. „Am trecut de la statul arogant și birocrat la statul partener: respectul pentru agentul economic, respectul pentru investitor e așadar un principiu cheie, începînd cu 2016", a declarat premierul.
Prezent la eveniment, directorul fabricii italiene, Fabio Fracasso, a mulţumit autorităţilor moldovene pentru deschiderea şi suportul oferit în extinderea liniei de producţie în Moldova. ,,Aceasta este o primă realizare, care va da startul unui ciclu vertiginos de noi angajări, ceea ce înseamnă și mai multă muncă, mai multă producție, noi piețe de desfacere, dar și creșterea ulterioară a cifrei de afaceri", a spus businessmanul italian.
Fabrica lansată la Strășeni va produce cabluri electrice de tensiune joasă și medie pentru telecomunicații, cabluri de semnalizare și de control, precum și produse pentru industria electrocasnicelor și grădinărit, care vor fi exportate la nivel global. Pentru construcția și amenajarea infrastructurii fabricii în Moldova au fost investiți 24 de milioane de euro, dintre care 6,6 milioane au fost oferiți de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Compania italiană „La Triveneta Cavi Development" este una din cele mai importante companii pe piața europeană de producere a cablurilor de tensiune joasă și medie pentru sectorul industrial și casnic de distribuție a energiei și a tehnologiilor regenerabile.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Пираты. 10 Интересных Фактов (Видео)
- Зрителей возмутили сатанинские выступления музыкантов на Евровидении
- Всемирный банк призывает к сокращению финансовой поддержки животноводства
- Изюм и вода помогают в чистке печени!
- Мохенджо-Даро: Тайна сорока четырех (+Фото)
- Защелачивание организма – главный шаг к здоровью
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Oraș
- Prima atestare:
- 1927
- Populația:
- 3296 locuitori
Vatra este un oraş din municipiul Chișinău, situat la la 7 km Nord de oraşul Chișinău. Suprafaţa construită a oraşului alcătuieşte circa 0.53 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 4.06 km. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituie 3296 de locuitori. Hramul localităţii se serbează la 14 octombrie de Acoperamîntul Maicii Domnului.
Comments
(0)