|
Protestatarii au înaintat guvernări un nou set de condiţii
Reprezentanţii Forumului Civic au înaintat astăzi guvernării un set de condiţii care urmează să fie îndeplinite într-un termen de 30 de zile. Potrivit protestatarilor, acestea au menirea să depăşească criza social-politică din Republica Moldova, informează MOLDPRES.
Printre cerinţele manifestanţilor, incluse în Rezoluţia Forumului Civic, se numără: alegeri legislative anticipate, modificarea Constituției privind alegerea șefului statului de către popor şi eliberarea instituțiilor de stat din captivitate, precum şi modificarea cadrului legislativ în domeniul sistemului bancar.
„În cazul în care nu vor fi îndeplinite aceste revendicări, vor urma proteste dure. Avînd în vedere tensiunea maximă din societate, guvernanţii trebuie să-şi asume toate consecinţele. Solicităm guvernării să numească un grup de dialog cu care se va discuta în decursul perioadei implementării revendicărilor", a declarat moderatorul Forumului Civic, Arcadie Barbăroşie.
Reprezentanții societății civile au anunţat că protestele şi presiunile asupra guvernării vor continua în decursul acestor 30 de zile. „La prima întrunire a Legislativului oamenii vor protesta, pentru ca deputaţii să includă cerinţele lor în ordinea de zi a şedinţei Parlamentului", a menţionat membrul Platformei Civice Demnitate şi Adevăr, Vasile Năstase.
Forumul Civic s-a desfăşurat pe 29 ianuarie. La acesta au participat partide din opoziţie, reprezentanţii mişcării protestatare și ONG-urilor, lideri de opinie.
Source:
- МИДЕИ разъясняет: Режим поездок граждан Молдовы в Израиль не изменится
- Новые правила для въезжающих на автомобиле в Грецию
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1909
- Populația:
- 259 locuitori
Andreevca este un sat din cadrul comunei Chiperceni, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 27 km de oraşul Orhei şi la 75 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 259 de oameni. Satul Andreevca a fost menționat documentar în anul 1909.
Comments
(0)