|
A fost anunțat orarul olimpiadelor republicane
Olimpiadele republicane pentru anul de studii 2017 se vor desfășura în perioada 25 februarie – 22 mai și vor fi organizate de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare.
Potrivit Serviciului de presă al Ministerului Educației, prima olimpiadă va avea loc în perioada 25-26 februarie la disciplina ecologie, pe 3-6 martie la matematică, pe 6–8 martie la limba și literatura bulgară etc. Sezonul olimpiadelor republicane se va încheia în a doua jumătate a lunii mai cu olimpiada la științe și la economie. De asemenea, Concursul Național de Știință și Inginerie „Mold SEF" va avea loc în perioada 23-25 februarie.
„Spre deosebire de edițiile precedente, anul acesta, olimpiadele, concursurile naționale și internaționale vor fi organizate de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, conform prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a structurii şi efectivului-limită a acestei instituții. Agenția va fi responsabilă inclusiv de selectarea și delegarea loturilor olimpice pentru participarea la olimpiadele și concursurile internaționale, precum și de organizarea taberelor de pregătire a elevilor", se precizează într-un comunicat al ministerului.
Conform datelor Ministerului Educației, anul acesta vor fi organizate 19 olimpiade școlare republicane.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1611
- Populația:
- 4160 locuitori
Mîndreşti este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Codru și Mîndreşti. Localitatea se află la distanța de 8 km de oraşul Teleneşti şi la 90 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 4160 de oameni. Satul Măndrești a fost menționat documentar în anul 1611 cu denumirea Ciulucani.
Comments
(0)