Go to section: Children
16 june 2016, 17:00 Children views 5593
Elevii se pregătesc pentru Olimpiadele Internaționale
16 june 2016, 17:00 Children views 5593

Elevii se pregătesc pentru Olimpiadele Internaționale

Peste 80 de elevi participă la taberele de pregătire a loturilor olimpice naționale la disciplinele matematică, informatică, științe, biologie, chimie și fizică. Taberele sînt organizate în perioada 13 iunie - 30 iunie, la Chișinău, de către Ministerul Educației.

Potrivit Marianei Goraș, șef adjunct al Direcției învățămînt preuniversitar a Ministerului Educației, la tabere iau parte elevi care vor reprezenta Republica Moldova la olimpiadele internaționale, precum și elevi care au înregistrat cele mai înalte rezultate la probele de baraj pentru selectarea loturilor olimpice.

În cadrul taberelor sînt preconizate activități pentru 2 săptămîni, timp în care tinerii vor fi instruiți de cadre didactice performante. Cursurile se vor desfășura la instituții de învățămînt superior, precum Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu", Universitatea Academiei de Științe a Moldovei, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Studii Politice și Economice Europene "Constantin Stere".

„În cadrul trainingurilor vor fi abordate subiecte și sarcini similare celor propuse la olimpiadele internaționale. După gradul de complexitate, temele studiate depășesc programa școlară, oferind posibilitatea de a intercala cunoștințele teoretice cu cele practice, de a dezvolta abilitățile de investigare a proceselor biologice, chimice și fizice cu ajutorul aparatelor și ustensilelor de laborator. Participarea la taberele respective îi ajută pe elevi să-și consolideze cunoștințele. Pe lîngă faptul că vor beneficia de asistența unor profesori remarcabili, tinerii vor avea întîlniri cu olimpici internaționali din anii precedenți, vor face schimb de experiență și idei", a precizat Mariana Goraș.

În 2015 elevii olimpici au adus acasă 31 de medalii, comparativ cu 25 în anul 2014. Din numărul total de medalii cucerite anul trecut, 2 sînt de aur, 4 – de argint și 25 – de bronz. De asemenea, au fost obținute 8 diplome de menţiune.

Loturile olimpice naționale au reprezentat Republica Moldova la olimpiade internaţionale şi regionale în 13 ţări, printre care se numără: Danemarca, Olanda Thailanda, Grecia, Kazahstan, Macedonia, India, Coreea de Sud, Romînia etc.

Disciplinele la care elevii noştri iau cele mai bune rezultate sînt matematica, informatica, chimia, fizica, ştiinţele, limba franceză, biologia şi ecologia.

De la începutul anului 2016, olimpicii din Republica Moldova au obținut la concursurile internaționale 1 medalie de aur, 1 medalie de argint, 3 medalii de bronz și 1 mențiune de onoare. Majoritatea olimpiadelor internaționale din anul curent abia urmează să aibă loc.

Source: diez.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1679
Populația:
1075 locuitori

Horodişte este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Horodişte este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Horodişte este situat la o distanţă de 16 km de oraşul Donduşeni şi la 252 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1075 de oameni. Prima atestare documentară a satului Horodişte datează din anul 1679.  

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.