|
Photo: rg.ru |
Vezi care sînt cele mai scumpe patru țări din UE
Analiza comparativă a prețurilor la 2.400 de mărfuri și servicii din țările europene, desfășurată de Agenția Europeană de Statistică (Eurostat) a demonstrat că în anul 2013, Danemarca a fost cea mai scumpă țară dintre cele 28 de țări membre ale UE.
Potrivit Eurostat, acolo prețurile sînt cu 40% mai mari decât nivelul mediu din UE.
Danemarca este urmată de Suedia, unde prețurile depășesc nivelul mediu cu 30%, precum și de Luxemburg și Finlanda, unde locuitorii plătesc pentru mărfuri și servicii cu 23% mai mult decît media din UE.
Danemarca se află pe primul loc în ce privește costul la 6 categorii de mărfuri și servicii - produse alimentare și băuturi nealcoolice, electronice de larg consum, transport privat, restaurante și hoteluri. În ce privește prețurile la îmbrăcăminte, Danemarca se află pe locul 4, iar la tutun și alcool pe locul 7. Între altele, băuturile alcoolice sînt mai scumpe în Irlanda, Finlanda și Marea Britanie. Diferența mare în prețurile la alcool este explicată de Eurostat prin nivelul diferit de impozitare.
Achiziționarea unui automobil îi va costa pe locuitorii din Danemarca cu circa 55% mai mult decăt media din UE. Locul al doilea în ce privește prețul vehiculelor l-a ocupat Olanda - +17%. Cele mai mici prețuri sînt în Bulgari, unde achiziționarea unui autoturism va costa aproape de două ori mai ieftin decît media UE, precum și în România și Polonia, unde prețul mașinilor constituie circa 57% din media europeană.
Este menționat faptul că, dacă sînt luate în considerare toate țările Europei, nu doar cele membre ale Uniunii Europene, Danemarca va ocupa locul al treilea după nivelul prețurilor, fiind devansată de țările care nu intră în UE, Elveția și Norvegia. Astfel, norvegienii, în cinci din cele șase categorii de bunuri și servicii plătesc mai mult decît danezii, iar nivelul prețurilor la tutun și alcool în Norvegia este de 2,5 ori mai înalt decît media europeană.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1660
- Populația:
- 1316 locuitori
Pînzăreni este un sat şi comună din raionul Făleşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Pînzărenii Noi și Pînzăreni. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Fălești și la 150 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1316 oameni. Satul Pînzăreni a fost menționat documentar în anul 1660.
Comments
(0)