Go to section: Holidays and customs
14 may 2015, 16:38 Holidays and customs views 8510
Noaptea muzeelor, continuare a Zilei Muzeelor
Photo: noi.md
14 may 2015, 16:38 Holidays and customs views 8510

Noaptea muzeelor, continuare a Zilei Muzeelor

„Pentru a 11-a oară, în acest an, în Republica Moldova se marchează Ziua Internațională a Muzeelor. Noaptea Muzeelor este un pandant, adică un asociat al Zilei Internaționale a Muzeelor", a menționat Monica Babuc în cadrul unei conferințe de presă, relatează NOI.md.

Atît Ziua Internațională a Muzeelor, cît și Noaptea Muzeelor se va desfășura pe 16 mai, concomitent, în patru muzee din Chișinău: Muzeul Național de Istorie, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Muzeul Național de Artă și Casa-muzeu „Alexandr Pușkin".

„Această Noapte a Muzeelor prevede activități multiple și capătă o culoare deosebită datorită acestei feerii, pe care noaptea de primăvară o poate oferi oricui, și la fel să scoată într-o evidență deosebită, colecțiile muzeale", a specificat Monica Babuc.

Noaptea Muzeelor va fi inaugurată la Muzeul Național de Artă, unde cei mai buni muzeografi vor fi decernați cu diplome, iar cel mai bun muzeograf al anului se va alege cu un trofeu din partea Ministerului Culturii.

În acest an, organizatorii evenimentului de talie națională promit lucruri inedite, precum concursul „City Quest", în cadrul căruia cîteva grupuri de tineri vor fi în căutarea unei comori. În cadrul Muzeului de Artă, 20 de echipe, constituite tot din tineri, se vor întruni în competiția intelectuală „Muzee și colecții".

În premieră, vedete autohtone, precum Geta Burlacu, Pasha Parfeny, Trupa „Acord", vor fi ghizi în cinci autocare care vor efectua un tur ghidat al muzeelor din Chișinău. Iar pentru prima dată, trupa „Violoncellissimo", împreună cu conducătorul acestora, Marin Cazacu, le vor oferi vizitatorilor un spectacol inedit.

Muzeul Național de Istorie le va oferi vizitatorilor un program vast: concursuri pentru copii, muzică, dansuri, expoziție de motociclete, expoziții cu diferite tematici. Ușile Muzeului se vor deschide la ora 11.00.

Muzeul Național de Artă a pregătit pentru publicul său muzică interpretată de cîteva cvartete de coarde, cinci expoziții noi și workshopuri în scuarul muzeului.

Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală își va uimi vizitatorii printr-un program de cultură și artă populară: muzica folclorică. Aici vor avea loc reuniunea Uniunii Folcloriștilor din Republica Moldova, expoziția de instrumente folclorice, defilări ale costumelor naționale.

Organizatorii acestor evenimente și activități anunță că intrarea va fi liberă, însă totuși unele acțiuni și servicii vor fi oferite contra plată.

Source: www.noi.md

Keywords:

muzeu , sarbatoare , Moldova

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1590
Populația:
798 locuitori

Pistruieni este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Pistruieni, Pistruienii Noi și Hîrtop. Localitatea se află la distanța de 39 km de orașul Telenești și la 94 km de Chișinăi. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 798 de oameni. Satul Pistruieni a fost menționat documentar în anul 1590.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.