|
Expoziție de mărțișoare, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală
O expoziție de mărțișoare poate fi vizitată, pînă pe18 aprilie, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. Este cea mai recent constituită colecție din cele ce aparțin muzeului. La baza ei au stat mărțișoarele confecționate în anii ’70-’80 ai sec. XX de către meșterii din Asociația Meșteșugurilor Populare Artistice „Artizana”, transmite IPN.
Varvara Buzilă, cercetător științific coordonator, a precizat că muzeul are în colecția sa circa 4000 de mărțișoare. „În anul 2004 a avut loc prima expoziție de mărțișoare din colecția muzeului și, de atunci, în fiecare an, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală organizează master-class-uri și expoziții dedicate acestui frumos simbol al primăverii”, a precizat Varvara Buzilă.
Simbolul mărțișorului „este un liant cu un fir alb și roșu”, care leagă comunități de oameni din sud-estul Europei, din țările Macedonia de Nord, Bulgaria, Romînia și Republica Moldova. „Muzeului nostru îi revine un important rol în readaptarea mărțișorului la viața contemporană, avînd în vedere asistența logistică din partea lucrătorilor de muzeu și a meșterilor populari în desfășurarea activităților, atelierelor și expozițiilor”, a relevat Varvara Buzilă.
Ea a menționat că practicile culturale asociate zilei de 1 martie din Romînia, Bulgaria, Macedonia de Nord și Republica Moldova au fost incluse în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.
La ediția din acest an a expoziției, sunt prezentate piese realizate de meșteri populari specializați în confecționarea mărțișoarelor, care colaborează sistematic cu muzeul: Eugenia Moldovanu, Studioul „Tezaur”, Centrul de Cultură și Tineret al mun. Bălți, Larisa Cojocaru, Liceul Teoretic Săseni, r. Călărași, Natalia Cangea, Centrul de Creație și Agrement al Copiilor Criuleni, Maria Ciobanu, I.P. Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din or. Bălți, Lidia Ciobanu, s. Hîrtopul Mare, r. Criuleni, Ludmila Berezin, Centrul pe interese „Curcubeul”, mun. Chișinău.
După vernisaj, a fost lansat volumul „Etnografie muzeală”, care a văzut recent lumina tiparului la editura „Lexon-Prim” din Chișinău. Cartea este o culegere de studii, semnate de cercetători și muzeografi de la MNEIN, coordonator științific – Varvara Buzilă, doctor, conferențiar universitar. Lucrarea constituie un îndrumar pentru angajații muzeelor și toți cei preocupați de problemele patrimoniului cultural național. În paginile ei se regăsesc abordări teoretice și recomandări practice privind managementul unui muzeu, modalitățile de conservare a diferitor categorii de bunuri culturale, amenajarea expozițiilor, organizarea evenimentelor culturale, deontologia ghidului, aspecte ale pedagogiei muzeale.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Добрых людей много! Инициативных мало
- Как тебе моя Земля? - спросит Бог
- В РФ мята и ромашка вне закона (+Видео)
- Будьте осторожны, когда покупаете бананы! Знаете ли вы, что означают ЭТИ наклейки?
- Cтрашные научные эксперименты. 10 интересных фактов (Видео)
- Лечит более 50 болезней: этот супер чай способен убивать паразитов и очищает организм от шлаков!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1915
- Populația:
- 3279 locuitori
Comments
(0)